Mecanismul de compensare a preţului la energie va fi unul simplu pentru consumator (Virgil Popescu)

Guvernul trebuie să decidă la prima şedinţă care va fi mecanismul de compensare a creşterii facturilor la energie, o creştere semnificativă resimţită peste tot în Europa. Executivul ar vrea să stabilească un mecanism simplu, care să nu implice prea mult consumatorii, iar decizia va fi luată prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât să se aplice de la 1 noiembrie. Actul normativ va veni în completarea legii consumatorului vulnerabil şi ar urma să ajute gospodăriile cu un venit şi un consum mediu, dar şi întreprinderile. Petruţa Obrejan explică.
Reporter: Aproximativ 13 milioane de români ar putea plăti cel mai mic preţ la energie din piaţă de la 1 noiembrie, a explicat ministrul energiei, Virgil Popescu, care a precizat că măsurile avute în vedere de autorităţi iau în calcul nu doar susţinerea persoanelor cu un consum între 30 şi 200 kw lunar, ci şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Mecanismul de compensare a preţului la energie şi gaze trebuie să fie simplu, rapid şi să nu implice prea mult consumatorul, un mecanism care să intervină în situaţii excepţionale şi care să nu solicite intervenţia de ficare dată a guvernului prin ordonanţă de urgenţă.
Ministrul energiei, Virgil Popescu: Practic, la sfârşitul fiecărei luni furnizorii vor emite facturile, vor trece acest discount diferenţiat în factură, vor întocmi nişte bordeoruri automat din sistemele informatice, pe care le vor prezenta în declaraţiile de la buget de la ANAF, în declaraţiile de taxe şi impozite şi li se vor scădea direct din declaraţiile de la taxe şi impozite. Practic, nu dorim ca cineva să fie pus pe drumuri, nu dorim ca românul să fie pus să se ducă după adeverinţe, după ceva să demonstreze că are un venit mediu sau un consum mediu.
Reporter: Ministrul Virgil Popescu a mai spus că a fost pusă în dezbatere publică şi directiva 944 referitoare la energia electrică, ceea ce ar permite statului să întervină asupra preţurilor în anumite momente de criză, în favoarea consumatorului casnic şi a IMM-urilor.
Realizator: Detalii despre viitoarea ordonanţă de urgenţă ar urma să aflăm şi din Camera Deputaţilor, unde ministrul energiei, Virgil Popescu, a fost invitat la „Ora Guvernului” pentru explicaţii în legătură cu creşterea facturilor la curentul electric şi gazele naturale. Subiectul este şi în atenţia unei comisii parlamentare special înfiinţată cu susţinerea tuturor grupurilor parlamentare.#HUN/ganton/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 septembrie)