Noi restricţii în Bucureşti

În București au intrat azi noapte în vigoare noi restricții, după ce în capitală s-a trecut de pragul de patru cazuri de COVID de la mia de locuitori. Astfel, se impune purtarea măștilor de protecție în spațiile aglomerate, inclusiv în stațiile de transport în comun, dar și la locul de muncă. Şi în 31 de localități din județul Ilfov se vor aplica de la ora 10:00 noi măsuri de limitare a transmiterii coronavirusului. Cele mai stricte vor fi în Bragadiru, Dobroești și Mogoșoaia, unde a rata de incidență depășește 7,5 cazuri la mie. Acolo circulația persoanelor în afara gospodăriei va fi interzisă între orele 20:00 şi 05:00. Excepție vor face persoanele care s-au vaccinat în urmă cu cel puțin 10 zile. De asemenea, magazinele vor avea program redus până la ora 18:00, iar nunțile și botezurile vor fi interzise. Restricții similare vor fi valabile și în Chiajna, Dărăști-Ilfov, Otopeni, Popești Leordeni și Voluntari, dar numai în zilele de vineri, sâmbătă și duminică./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 septembrie)