BNR: Ministerul Mediului din Bulgaria confirmă poluarea apei Mării Negre în urma eşuării unei nave cargo

O parte din încărcătura navei cargo „Vera Su”, eşuată în Marea Neagră, în apropiere de coasta Bulgariei, s-a deversat în mare în momentul acţiunilor de descărcare a vasului. Operaţiunile de descărcare au fost demarate, luni după-amiază, cu ajutorul unei macarale plutitoare şi altui vas, care să preia încărcătura, în scopul de a reduce din greutatea vasului, pentru a încerca remorcarea cargoului eşuat.
Ministerul Mediului din Bulgaria a confirmat poluarea apei mării cu nitrat provenit din încărcătura navei. „Vera Su”, care naviga sub pavilion panamez și transporta îngrăşăminte cu azotat de amoniu, a eşuat pe data de 20 septembrie, lângă Kamen Briag./ddaniela/sdm2
(www.bnr.bg – 28 septembrie)