Varianta finală privind creșterea salariului minim pe economie ar urma să fie stabilită marţi, în Consiliul tripartit

Varianta finală privind creșterea salariului minim pe economie ar urma să fie stabilit astăzi în Consiliul tripartit, reuniune care începe la această oră și la care participă premierul Florin Cîțu. Şeful Guvernului a avansat datele de 1 noiembrie sau 1 decembrie, pentru o creștere a salariului minim de 8%. Cifra este susținută de patronate, care ar vrea însă ca majorarea să aibă loc de la începutul anului viitor, deoarece spun că este o măsură al cărei impact trebuie pregătit din timp. La rândul lor, sindicatele propun o creștere a salariului minim de 10%. Premierul Florin Cîțu a declarat că toate aceste propuneri vor fi discutate astăzi, dar că, pe viitor, ar vrea o formulă generală care să poată fi aplicată în fiecare an. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 septembrie)/amirea/sdm2