Protestul transportatorilor feroviari a fost amânat

Protestul transportatorilor feroviari, care ar fi trebuit sa aibă loc joi în capitală, a fost anulat. Organizatorii precizează într-un comunicat că au decis să renunţe la miting din cauza creşterii ratei de incidenţă a COVID-19 în Bucureşti la peste şase la mie. Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari aminteşte că nerespectarea legislaţiei privind combaterea pandemiei atrage, după caz, răspundere disciplinară şi contravenţională, civilă sau penală. Feroviarii anunţă că protestele vor avea loc imediat ce situaţia sanitară o va permite şi ameninţă că există pericolul opririi trenurilor de călători, dacă nu vor avea condiţii decente de muncă./ganton/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie)