România, la Expo Dubai 2020

Astăzi s-a deschis pavilionul României de la expoziția mondială din Dubai. Manifestarea ar fi trebuit să aibă loc anul trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei. Timp de 182 de zile, peste 190 de țări vor organiza evenimente ce vor avea în centru arta, cultura, muzica, arhitectura sau tehnologia. Comisarul general al pavilionului țării noastre a Expo Dubai 2020, Ferdinand Nagy, a vorbit în rubrica „Apel matinal” despre atracțiile cu care se prezintă România.
Ferdinand Nagy: Avem un concept extraordinar de atractiv pentru vizitatori: vor avea posibilitatea să facă o excursie în România, să descopere frumusețile, să descopere apele minerale, să descopere artiști care vor performa pe scena pavilionului. Vom avea, de asemenea, artiști plastici, vom avea expoziții de artă plastică, vom avea meșteșugari care vor lucra pe viu. Deci, este o ofertă extraordinară și suntem absolut convinși că vizitatorii vor pleca cu o impresie extraordinară despre România./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 octombrie