Preşedintele Klaus Iohannis va primi premiul „Carol cel Mare” pentru unitatea Europei

Realizator: Cătălin Gomboş – Preşedintele Klaus Iohannis se află de vineri la Aachen, în Germania, unde îi va fi decernat premiul Carol cel Mare pentru servicii aduse unității europene. Carmen Gavrilă are detalii.
Reporter: Primăria din Aachen se află pe locul fostului palat imperial. Aici, în sala tronului îi va fi conferit președintelui Klaus Iohannis premiul Carol cel Mare, asta imediat după o slujbă papală, chiar în Catedrala din Aachen, una dintre cele mai vechi din Europa, construită de împăratul Carol cel Mare. Fondator al Sfântului Imperiu Roman, el este considerat părintele Europei. În fapt, Uniunea Europeană de astăzi se suprapune în mare parte pe Imperiul Carolingian. De aceea premiul care îi va fi acordat astăzi președintelui Klaus Iohannis este strâns legat de evoluția ideii europene. Uniunea de azi este tot o construcție în jurul unor idei și valori, iar societatea pentru conferirea premiului Carol cel Mare a ales până acum personalități ca părinții fondatori ai Uniunii: Papa Francisc, Vaclav Havel’ Simone Veil’ Angela Merkel sau Papa Ioan Paul al II-lea. În argumentația societății pentru conferirea premiului scrie că președintele Klaus Iohannis va primi distincția pentru contribuția sa la unitatea europeană pentru rolul său în crearea de punți între societățile din vestul și estul Europei și pentru conducerea României pe o traiectorie europeană bazată pe valorile statului de drept./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 octombrie)