Doctor în psihologie, Gabriela Stoltz: Copiii și adolescenții pot dezvolta, în această perioadă, diverse ticuri

 

Copiii și adolescenții pot dezvolta, în această perioadă a pandemiei, diverse ticuri, care repezintă, de fapt, blocaje de relaționare sau de agresivitate reținută, a declarat duminică pentru RADOR, psihologul clinician, doctor în psihologie, Gabriela Stoltz.

”De exemplu, stau în bancă și nu am voie să mă ridic și să vorbesc cu alt copil, ci trebuie să păstrez distanța și atunci îmi găsesc o formă de soluționare a blocajului. Mă simt frustrat că nu am voie și fac și eu ce am voie, ceva ce devine o deprindere. Aceste ticuri sunt forme de auto-agresivitate la frustrare”, a explicat psihologul clinician.

Ea a mai spus că ticurile sunt mecanisme învățate la nivelul creierului, care devin deprindere. Stoltz a arătat că trebuie văzut întâi, din ce zonă vin aceste ticuri (mîâini, ochi, gât, etc) și că, în unele cazuri, este recomandată gimnastica individuală, pentru ca astfel persoana „să aibă control neurologic asupra comportamentului”.

”În acestă perioadă, frustrarea este dominantă și poate duce la tulburări de comportament și la agresivitate. Nu am voie aia și aia, nu am voie să merg fără mască, nu am voie în restaurante etc. Autoritățile ar trebui să explice că aceste interdicții sunt limitate în timp și să apeleze la partea afectivă a oamenilor, arătând că aceste măsuri sunt să ne protejeze pe noi și pe ceilalți”, a adăugat psihologul clincian.

Gabriela Stolz  a mai spus că această perioadă favorizează apariția  anxietății și a depresiei cu grade diferite până la intensități majore și amplifică potențialul de apariție a bolilor psihotice (schizofrenia și psihoza maniaco-depresivă).

”Se spune că psihozele au o bază ereditară. Mediul constituie un factor de amplificare sau de atenuare. Această perioadă reprezintă un factor de amplificare, amplifică tot potențialul patologic al individului”, a explicat psihologul clinician.

Pentru ca oamenii să depășească această perioadă grea, Gabriela Stoltz recomandă ca aceștia să își dezvolte pasiuni, care nu implică interacțiunea socială, cum ar fi muzica, scrisul, cititul, dansul, gătitul etc. „Muzica mi se pare o soluție extraordinară, Să o practici sau să o asculți. Muzica te duce la frecvențe armonioase, iar în creierul meu am această armonie, prin muzică”, a adăugat Gabriela Stoltz.

Szélkely Ervin, RADOR