Recunoaștere internațională pentru România în domeniul sporturilor hipice. Jockey Club a devenit membru asociat al Federației Hipice Europene

Comunicat de presă Jockey Club, 5 octombrie 2021

România a devenit Membru asociat în cadrul Federației Hipice Europene și Mediteraneene prin Jockey Club Român. Astfel, Jockey Club este recunoscut în calitate de autoritate hipică de către forurile internaționale și poate continua organizarea de curse de galop până la înscrierea rezultatelor sportive în registrele internaționale.

Pe cuprinsul zilei de miercuri, 29 septembrie 2021 a avut loc Adunarea Generală a Federației Hipice Europene și Mediteraneene (European and Mediterranean Horseracing Federation  – EMHF), eveniment desfășurat prin video-conferință. La întrunire au luat parte reprezentanți ai autorităților hipice internaționale, specialiști implicați în fenomenul curselor de galop în plan european, cât și din țări aflate la țărmul Mediteranei.

În cadrul EMHF, organizația cu rolul de autoritate hipică în plan european, România a deținut statutul de Membru observator începând cu anul 2019, iar cu prilejul acestei reuniuni i-a fost acordat în mod oficial statutul de Membru asociat, în urma demersurilor susținute de Jockey Club Român pentru a readuce sportul hipic românesc la nivelul standardelor internaționale.

Mulțumită dialogului și cooperării bilaterale pentru relansarea curselor de galop în România, Jockey Club a organizat competiții la Hipodromul de la Ploiești, sub atenta observare a EMHF, începând cu anul 2020.

În timpul cursei -Premiul JCR Ploiesti. Foto: Daniel Angelescu

În urma rezultatelor obținute, țările parte din EMHF au votat în unanimitate statutul României în calitate de Membru asociat, următorul pas fiind acela de Membru titular. Pentru a dobândi acest ultim pas, țările vecine și-au declarat disponibilitatea de a oferi toată susținerea necesară. EMHF este subordonată IFHA (International Federation of Horseracing Authorities) din care România face parte încă din anul 1993, prin Jockey Club Român, în calitate de Membru cu drepturi depline.

Start în Premiul JCR 145 – 2020. Foto: Overview

Pe agenda de lucru a întrunirii EMHF s-au aflat subiecte de ordin organizatoric, medical, prezentându-se noutăți legate de Stud Book, regulamente, resurse umane, culminând prin secțiunea dedicată inovației. Au fost analizate rapoartele comisiilor reunite privind activitatea de curse pe anul 2020 a țărilor membre, a doua parte a conferinței fiind rezervată soluțiilor privind continuitatea sportului în condițiile dificile date de contextul pandemiei.

Tudor Roșca, Vicepreședinte Jockey Club, a luat cuvântul în cadrul conferinței pentru a împărtăși aspecte organizatorice în urma experienței dobândite la Complex Hipodrom Ploiești, oferind amănunte privind planul de dezvoltare pentru viitorul apropiat din care face parte construcția unui nou hipodrom lângă București.

„Trebuie să recunoaștem că încă suntem foarte departe de ceea ce ar trebui să însemne galopul românesc în comparație cu nivelul european sau de peste oceane. Golul creat prin demolarea Hipodromului de la Băneasa în anul 1961 se resimte până în prezent în acest domeniu, însă, din fericire, Hipodromul de trap de la Ploiești a fost modernizat recent, cuprinzând și o pistă de iarbă pentru galop. Acest lucru ne-a oferit toate premisele pentru relansarea acestui sport în România, care reprezintă o normalitate și, mai presus, o tradiție de prestigiu în toată lumea civilizată de pe toate continentele”, a declarat Tudor Roșca.

„Ne bucurăm că prin noul statut dobândit la EMHF am primit un vot important de încredere în plan european. Ne vom menține linia de ascensiune mulțumită bunei cooperări avute cu partenerii noștri din domeniul hipic românesc, în frunte cu CSM Ploiești și Complex Hipodrom Ploiești. Vom avea, în plus, susținerea partenerilor instituționali din țările vecine pentru a continua eforturile începute în anul 2019. Este momentul să nu ne mai simțim marginalizați, ci mai uniți ca niciodată, de aceeași dorință: recuperarea morală a calului pursânge în România”, a concluzionat Vicepreședintele Jockey Club la finalul evenimentului.

EMHF a fost fondată cu scopul de a coordonana sporturile hipice în regiune având în plan central calul Pur Sânge Englez, promvarea prestigiului și integrității sale, cât și pentru a dezvolta relații bilaterale între organizatorii curselor de galop din fiecare țară membră.

Despre Jockey Club

România este țara unde a fost fondat cel de-al treilea Jockey Club din lume, în anul 1875, după Jockey Clubul Englez și cel Francez, un fapt care atestă dezvoltarea la care aspira România în acele timpuri precum și strânsa conectare a societății la uzanțele occidentale. Jockey Club Român este o instituție istorică sinonimă cu evoluția sporturilor hipice în țara noastră, având menirea de a coordona și reglementa activitatea hipică în plan național, de a încuraja dezvoltarea calului pursânge, toate acestea în permanentă legătură cu instituțiile internaționale.

Hipodromul de la Băneasa – perioada interbelică. Foto: Arhiva JCR

La scurt timp de la fondare, Jockey Club a devenit un club reprezentativ al vârfurilor societăţii româneşti, după modeul occidental. Au fost membri ai Jockey Club iluștri profesioniști din toate domeniile științifice, politice și culturale, fondatori ai României moderne, uniți de aceleași valori dublate de preocuparea pentru îmbunătățirea rasei cailor. Raţiunea de existenţă a Jockey Club rămâne şi astăzi aceea de a încuraja sporturile hipice în România și de a promova valori culturale și morale ce se împletesc firesc cu pasiunea pentru cai, dovedind continuitatea unei activități începute în urmă cu 146 de ani.

În anul 2019, Jockey Club a redevenit în mod oficial autoritatea privind Registrul genealogic al cailor Pur Sânge Englez – Stud Book – conform actului de recunoaștere emis de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Registrul genealogic al cailor a luat naștere în România odată cu Jockey Club Român, în anul 1875, când a fost publicat un registru pentru pedigree-ul cailor de curse Pur Sânge Englez, unul dintre primele publicate în Europa la acea vreme. Jockey Club Român a avut această responsabilitate până în anul 1948, când registrul a fost preluat de către Ministerul Agriculturii, prin diferite direcții de specialitate din cadrul acestuia. După o perioadă de peste 70 de ani, Jockey Club primește, în urma solicitărilor sale și în conformitate cu legile europene, această recunoaștere ce presupune, totodată, calitatea de societate de ameliorare pentru dezvoltarea  rasei de cai Pur Sânge Englez în România, conform Statutului său în vigoare încă din anul 1875.

Date de contact:

Jockey Club Român

office@jockeyclub.ro

0726 813 074 – Biroul de Relații publice

RADOR – 5 octombrie