OMS recomandă folosirea la scară largă a vaccinului RTS,S, al GlaxoSmithKline, împotriva malariei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat folosirea la scară largă a primului vaccin cu eficienţă dovedită în prevenirea malariei. Oficialii OMS afirmă că vaccinul RTS,S, produs de compania GlaxoSmithKline, ar putea salva zeci de mii de vieţi. Malaria cauzează, anual, moartea a peste 400.000 de oameni, majoritatea copii cu vârsta sub cinci ani, în Africa. Chiar dacă s-a înregistrat un oarecare succes al campaniilor anti-malarie prin folosirea plaselor de ţânţari tratate cu insecticide, progresele vizând eradicarea maladiei par să fi intrat într-un impas în ultima perioadă, când numărul anual al cazurilor şi al deceselor nu a mai înregistrat nicio scădere. Miercuri, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat aprobarea vaccinului, afirmând că acesta este un dar făcut lumii. „Am aşteptat cu nerăbdare ziua în care vom avea un vaccin eficient împotriva acestei boli vechi şi îngrozitoare. Astăzi este acea zi, o zi istorică.” Vaccinul – primul din istorie care este eficient împotriva unui parazit, a fost studiat pe 800.000 de copii din Ghana, Malawi şi Kenya şi a demonstrat o reducere cu 30% a cazurilor grave de malarie./mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 octombrie