PSD critică Guvernul pentru lipsa măsurilor privind combaterea pandemiei de COVID-19

Social democraţii critică Guvernul pentru lipsa măsurilor privind combaterea pandemiei de COVID-19 şi cer soluţii legislative. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în spitale nu există medicamente anti-COVID şi nici paturi suplimentare la ATI şi cere ca ventilatoarele achiziţionate de autorităţi, aflate în depozitele UNIFARM, să fie puse la dispoziţia spitalelor.

De asemenea, PSD susţine că ordinul care prevede limitarea accesului în spitale al bolnavilor cronici încalcă Legea fundamentală. Marcel Ciolacu aminteşte că social-democraţii au solicitat o şedinţă a conducerii Parlamentului la care să participe preşedinţii celor două comisii de sănătate, senatorul Adrian Streinu-Cercel şi deputatul Nelu Tătaru, precum şi ministrul interimar al sănătăţi, Cseke Attila şi şeful DSU, Raed Arfat./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie