Italia a donat României aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali

Un avion militar românesc de tip Spartan a adus, în această seară, în ţară, de la Milano, aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, folosiţi în schema de tratament împotriva COVID-19, anunţă Ministerul Apărării Naţionale. Dozele reprezintă un ajutor oferit României de către Italia, ca urmare a solicitării făcute de autorităţile de la Bucureşti către ţările membre ale Uniunii Europene. De la Baza 90 Transport Aerian, de lângă Bucureşti, dozele de anticorpi monoclonali vor fi transportate cu autovehicule din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie)/mnecula/dsirbu