Reacţii politice, după desemnarea lui Dacian Cioloş ca premier

Realizator: Constanţa Comănici – La consultările de la Palatul Cotroceni a mai venit cu o nominalizare de premier, pe lângă USR, doar UDMR, în persoane preşedintelui uniunii, Kelemen Hunor. I-a propus preşedintelui să preia această funcţie pentru o perioadă limitată, de şase luni, până ar trece criza politică şi s-ar mai linişti apele dintre PNL şi USR. Şi tot după concultări, PSD a anunţat că ar putea prelua şi promova în parlament ceea ce nu mai poate face guvernul demis, condus de Florin Cîţu, care are acum atribuţii limitate. Aceasta pentru ca românii să nu fie abandonaţi în prag de iarnă, a spus liderul partidului, Marcel Ciolacu. Între timp, decretul de desemnare a fost publicat în Monitorul Oficial şi din acest moment, Dacian Cioloş are la dispoziţie 10 zile pentru a forma guvernul şi pentru a contura o majoritate parlamentară, care să îl susţină. Despre decizia de desemnare, liderul USR a spus că este o onoare şi o mare responsabilitate, iar conducerea formaţiunii a avut aseară o şedinţă prelungită, apoi a anunţat că îi invită astăzi la negocieri pe reprezentanţii PNL şi ai UDMR pentru refacerea coaliţiei de dreapta. Numai că, deocamdată, cel puţin la nivel declarativ, nimeni nu se înghesuie să vină la discuţii cu USR. Liberalii îi trimit să negocieze cu foştii parteneri de la moţiunea de cenzură, iar UDMR spune că este foarte greu să susţină un guvern Cioloş. Nici de la PSD şi AUR nu au sosit veşti bune. Reporterul RRA Petruţa Dinu cu o sinteză a reacţiilor politice, după desemnare:
Reporter: Liberalii vor discuta cu premierul desemnat, după ce acesta va găsi soluţia unei majorităţi în parlament, împreună cu actualii săi aliaţi de la moţiunea de cenzură: PSD şi AUR – spune preşedintele partidului, Florin Cîţu. El consideră că Dacian Cioloş are responsabilitatea de a forma în jurul acestor partide un guvern stabil. Pentru UDMR va fi foarte greu să susţină un guvern condus de Dacian Cioloş, dar nu imposibil, spune liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond. De celalată parte, social-democraţii apreciază că decizia şefului statului este un pas spre alegeri anticipate. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în moţiunea de cenzură, care a dus la demiterea guvernului Cîţu, a fost criticată şi prestaţia miniştrilor USR, aşadar, în actuala conjunctură nu se poate forma o majoritate stabilă, care să guverneze eficient. La rândul său, copreşedintele AUR, George Simion, consideră desemnarea lui Dacian Cioloş drept un joc politic, în condiţiile în care – spune el – nu există o majoritate, care să-l susţină pe liderul USR./lcoman#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 octombrie)