PORTRET: Petrache Lupu şi „minunea” de la Maglavit

Joi, 14 octombrie, se împlinesc 114 ani de la naşterea lui Petrache Lupu, un cioban orfan, fără carte şi aproape surd şi mut, căruia se spune că i s-a arătat Dumnezeu, în primăvara anului 1935. Momentul a dat naştere unuia din cele mai ample fenomene religioase din România, cuprinzând, de-a lungul anilor, sute de mii de oameni, deopotrivă intelectuali, preoți, politicieni și țărani, care se deplasează la Maglavit pentru a vedea locurile în care s-a săvârşit „minunea” şi să se închine la locul de odihnă veşnică al „Sfântului” Petrache Lupu.


de Răzvan Moceanu

Petrache Lupu s-a născut la 14 octombrie 1907, la Maglavit, în judeţul Dolj, părinţii săi fiind Gheorghe Lupu şi Floarea Dobre.

La vârsta de patru ani, Petrache şi-a pierdut tatăl, iar la puţină vreme, mama sa s-a recăsătorit, trimiţând copilul să păzească turmele de oi.

Copilul nu a mers la şcoală, nu doar fiindcă era surd şi avea un fel peltic de a vorbi, ci fiindcă la şcoală mergeau, conform cutumelor vremii, doar copiii înstăriţi.

La vârsta de opt ani, Petre Lupu cunoştea momentele de început ale războiului, cu soldaţii nemţi, unguri şi bulgari care au ocupat inclusiv Maglavitul, intsalându-se în casele oamenilor.

Grozăviile petrecute atunci, imaginile cu cadavre zăcând în şanţuri, cu prizonieri şi soldaţi grav răniţi, nu aveau cum să nu-şi pună amprenta asupra existenţei tânărului.

Până când a împlinit 21 de ani, Petrache avea să-şi ducă zilele prin luncile de lângă Dunăre, alături de oi şi de câinele lor de pază, aceasta fiind imaginea tânărului despre firescul vieţii rânduit de Dumnezeu.

Marea învăţătură a oilor avea să-i transmită lui Petrache, smerenie, modestie, umilinţă, cinste şi supunere.

Cu asemenea calităţi, la îndemnul oamenilor din sat, Petrache Lupu s-a însurat, cu o doamnă nici prea tânără, nici prea frumoasă, iar despre momentul nunţii, despre momentul ospăţului, se spune că tânărul a refuzat să se taie berbecul „lelii Ana”, Petrache Lupu ştiind că Dumnezeu nu face doi berbeci la fel şi că dreapta rânduială spune că fiecare trebuie să se bucure numai de berbecul lui.

A urmat momentul încorporării în Armată, însă, Petrache Lupu avea să fie amânat de trei ori, din cauza defectelor de auz şi vorbire.

În cele din urmă, în anul 1932, este trimis la Craiova, la o companie sanitară, unde urma să fie mai atent examinat, însă aici este bătut în repetate rânduri, sub pretextul că s-ar fi prefăcut bolnav, urmarea fiind pierderea totală a simţului vorbirii.

Este trimis apoi la Calafat, unde un medic militar mai iscusit îl examinează pentru mai mult timp şi, în cele din urmă, îl trimite acasă, la Maglavit, unde va relua munca cu oile satului.

Între anii 1930-1935, o secetă puternică reduce dramatic şeptelul locuitorilor din comuna Maglavit şi din zona Olteniei, pârjoleşte păşunile, această calamitate venind pe fondul unei crize morale şi religioase profunde a societăţii româneşti.

În acest context, poate nu întâmplător, ciobanului Petrache Lupu, i se arată, în trei zile de vineri consecutive, 31 mai, 7 şi 14 iunie 1935, o apariţie divină, sub chipul unui moş care plutea pe deasupra pământului, care nu putea fi văzut decât de cioban, era impozant, iar părul său îl acoperea în întregime, ca un veşmânt, fără a lăsa să i se vadă picioarele şi chipul. „Moşul” i-ar fi poruncit lui Petrache să spună oamenilor că dacă nu se pocăiesc, nu merg la biserică, nu respectă repaosul din zilele de sărbătoare şi de duminică şi nu postesc miercurea şi vinerea, „are să le rupă muncile”.

Aceste întâmplări l-au transformat complet, în chip minunat, pe tânărul Petrache, ciobanul firav devenind un om cu o putere uriaşă, cu un auz fin şi vorbă bărbătească.

În condiţiile în care Petrache Lupu nu spusese nimănui despre prima minune pe care o trăise, sătenii au observat că ciobanul neputincios, respins de Armată ca inapt pe caz de boală, poate să vorbească şi să audă atât de clar, preoţii, jurnaliştii, autorităţile, sătenii, in copropre, l-au încurajat să mărturisească prin ce minune s-au putut realiza toate acestea.

Mărturisirea ciobanului a dat naştere unui fenomen religios nemaiîntâlnit în ţara noastră, sute de ziarişti şi fotografi români şi străini venind, în vara anului 1935 la Maglavit, pentru a relata despre ciobanul care „l-a văzut pe Dumnezeu”.

Brunea Fox şi Samson Abramovici, jurnalişti cunoscuţi în epocă, au scris pentru prima dată, în 1935, în „Dimineaţa”, un reportaj despre Maglavit şi „arătările lui Dumnezeu“.

În locul numit „La Buturugi” din afara satului, unde a avut loc prima apariţie, ciobanul a săpat o fântână alături de care a ridicat o cruce din lemn, pe care a notat numele său şi amintirea viziunii sale şi îndemnul ca oamenii „să închine, să pupe”, în timp apa acestei fântâni fiind considerată a fi făcătoare de minuni.

Un Comitet anonim înfiinţa, între 25 noiembrie 1935 şi 30 iunie 1936, chiar un organ de presă dedicat fenomenului, „Cuvântul Maglavitului”.

Interesant este că vestea ajunsese chiar până la Societatea Naţiunilor, unde reprezentanţii diferitelor state europene suferinzi de diverse afecţiuni l-au întrebat pe Nicolae Iorga dacă pot merge la Maglavit pentru vindecare. Istoricul le răspundea că acolo se vindecă numai cei cu boli mintale, în sensul că doar nebunii pot crede astfel de bazaconii „miraculoase”.

Mai mult, Iorga scria, la 16 octombrie 1935, un editorial în ziarul „Neamul Românesc”, în care afirma: „De ce nu se deschid oare porţile tuturor caselor de nebuni din România, unde sunt atâţia oameni buni, religioşi şi care au viziuni încă mai curioase decât a «moşului»…?”, În plus, Iorga invoca fenomenul de la Maglavit şi în Parlament, atunci când perora de la tribună că „nu mai avem Ortodoxie”, doar un „fals misticism, bolnav ca esenţă”.

În schimb, alţii, mai ales din presa spirituală, vorbeau despre „geniul lui Petrache Lupu”, menţinând astfel trează atenţia asupra personajului.

Nichifor Crainic, spre exemplu, nota după o vizită la Maglavit în care a discutat cu Petrache Lupu: „Acest cioban, blând ca un copil… soluţiile lui erau simple şi practice… Bunul său simţ este fără cusur” – după cum se scria în publicaţia „Sfarmă Piatră”, nr. 8/1936. Aceeaşi publicaţie nota, în februarie 1937, că „Petrache Lupu are acum un nou certificat de naştere, furnizat de Nichifor Crainic”.

La rândul său, Gala Galaction scria în revista Bisericii Ortodoxe Române, nr. 5-6/1935: „A pogorât Dumnezeu între oi şi ciobani? Dar asta e predilecţia Lui, de când cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stăpânul Ceresc să se apropie milostiv, familiar, la potriva experienţei umile şi bucolice a unui biet cioban şi să dea în câteva cuvinte esenţa poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenară şi necontenită”.

Mormantul ciobanului Petrache Lupu. Agerpres/Remus Badea

Fenomenul Maglavit a cunoscut perioada sa de maxim avânt între anii 1935-1938, în care s-a estimat că circa 2 milioane de pelerini au venit aici, perioadă din care datează şi un proiect de ridicare a unei biserici pe locul în care Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Se spune că ologii aruncau cârjele, orbii îşi recăpătau vederea iar fostul cioban predica: „Dacă nu vă pocăiţi, din steaua mare care vine de la Răsărit va curge mult sânge pe pământul ăsta şi va fi foamete mare şi multă suferinţă”.

În perioada care a urmat, evenimentele internaţionale cu influenţă pentru ţara noastră au făcut ca „fenomenul Maglavit” să iasă, treptat, din atenţia publică.

Petrache a trăit mulţi ani, fiind privit de ca un trimis al Domnului pe pământ. Se spune că inclusiv Ion Antonescu l-a dus cu avionul să sfinţească trupele române, însă se ştie şi că, în perioada comunismului, el a fost încarcerat în mai multe rânduri.

Petrache Lupu a fost căsătorit de două ori şi a avut un băiat, Mihai

El a murit la 14 decembrie 1994, la Maglavit, la fel de sărac cum fusese și înainte de vizita divină, fiind înmormântat în cimitirul localităţii.

Biserica Ortodoxă a rămas mai mereu circumspectă în privinţa poveştii lui Petrache Lupu, însă sătenii din Maglavit au reuşit să construiască o mănăstire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

În mai 2009, Petrache Lupu a fost deshumat, în faţa a sute de oameni, pentru ca a doua zi să fie reînhumat în mănăstirea nou construită.

În mai 2018, Mihai Lupu, fiul lui Petrache Lupu de la Maglavit, povestea despre viziunea tatălui său şi urmările ei: “Sfântul Petrache Lupu, care aici, în Maglavit, în 31 mai 1935, într-o poieniţă unde exista o salcie şi o fântână cu cumpănă, la butuci, se spunea, l-a văzut pe Moşul! Prima dată s-a arătat unde e biserica, la măicuţe.. Şi a doua oră i s-a arătat unde e salcia aia acolo… la plopul ăla acolo… în trei vineri… Şi a treia oară i s-a arătat la stână, acolo, lângă Dunăre, unde avea el târla”.

În Maglavit, o stradă poartă numele lui Petrache Lupu, iar în faţa primăriei i-a fost ridicată o statuie din bronz.