Săptămâna viitoare, pot începe negocierile pentru formarea noului guvern german

Până la sfârşitul săptămânii în curs, se va decide dacă există voinţă politică pentru crearea guvernului de coaliţie cu participarea Partidului Social Democrat (SPD), a Verzilor şi a Partidului Liber Democrat (FDP). Aceasta ar fi ceea ce presa germană numeşte „coaliţia semafor” (culorile partidelor componente sunt roşu, galben şi verde) şi ar reprezenta o premieră în politica germană.
Crearea acestui guvern de centru stânga este favorizată şi de faptul că, potrivit sondajelor, după opt ani de guvernare a partidelor conservatoare (CDU-CSU) alături de social-democraţi, majoritatea cetățenilor nu mai doresc marea coaliţie, care, de altfel, niciodată nu a fost foarte populară. (În fiecare an în Germania se votează care este cel mai mizerabil cuvânt al anului. Acest concurs este organizat de lingviştii de la catedra de Filologie a Universităţii din Vechta și care are ca scop evitarea lucrurilor comune, folosirea – mai ales în presă – în mod nuanţat a limbii germane. În anul 2013, a fost votat drept cel mai urât cuvânt german GroKo, o prescurtare şi alăturare a cuvintelor din expresia „großen Koalition” (marea coaliţie), după modelul cuvântului Brexit, (de altfel şi acest cuvânt a obţinut în 2016 dezonorantul loc 2 pe această listă a celor mai dezagreabile cuvinte). Încă nu putem şti care va fi cuvântul cel mai detestat în 2021, dar GroKo are toate şansele să repete trista performanţă de acum 8 ani.)
La începutul săptămânii, partidele au avut consultări pentru a stabili dacă pot guverna împreună sau nu. Următoarea negociere este anunţată pentru vineri, când liderii partidelor politice împreună cu specialiştii acestora vor analiza compatibilitatea programelor lor. La această negociere va participa şi Olaf Scholz – candidatul SPD pentru funcţia de cancelar – cel care, la începutul săptămânii, a trebuit să călătorească la Washington, în calitatea sa de ministru de finanţe, pentru a participa la şedinţa anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Secretarul general al SPD Lars Klingbeil a a declarat, pentru televiziunea ZDF, că vor întocmi, până vineri, un document comun în care vor rezuma care sunt acele puncte cu care partidele au fost de acord până acum la negocieri şi care sunt acelea care prezintă divergenţe. Dacă la discuţiile de vineri delegaţiile partidelor vor ajunge la „interpretarea comună” a situaţiei, atunci săptămâna viitoare vor putea să înceapă negocierile efective pentru elaborarea programului de guvernare şi stabilirea componenţei guvernului.
Întrebarea cea mai importantă este dacă până vineri va exista sau nu documentul în cauză pentru că negocierile, care au avut loc luni şi marţi, au durat 14 ore şi au mai rămas multe puncte în divergenţă. Secretarul general al FDP, Volker Wissing a spus, citat de portalul Merkur: „ A discuta politicos şi obiectiv este un lucru, dar momentul adevărului vine când consemnăm în scris ceea ce am discutat”.
Despre conţinutul negocierilor, reprezentanţii partidelor nu au dorit, însă, să spune nimic, susţinând că nu vor subminarea încrederii dintre parteneri. Potrivit informaţiilor Süddeutsche Zeitung, probabil, că cele mai mari neînţelegeri au apărut în legătură cu nivelul impozitelor şi taxelor. Aici FDP a tras „o linie roşie” declarând că nu este de acord, în niciun caz, cu majorarea impozitelor. În schimb, investiţiile în energia regenerabilă şi în gestionarea mai eficientă a problemelor legate de modificările climatice dorite de Verzii şi susţinute şi de social democraţi necesită mai mulţi bani pentru bugetul federal. Teoretic, nu se poate exclude nici eşuarea negocierilor privind formarea „coaliţiei semafor”, dar acest lucru nu este de dorit de niciunul dintre partidele componente, pentru că – aşa cum menţionează cotidianul de orientare liberală Süddeutsche Zeitung – electoratul celor trei partide pun o presiune mare pe parteneri să se înţeleagă. Cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung adaugă că, dacă Verzii şi FDP nu doresc guvern comun cu SPD, aceștia împreună ar trebui să declare, altfel ei vor fi făcuţi răspunzător pentru eşecul negocierilor.
Singura alternativă pentru coaliţia semafor ar fi refacerea impopularul GroKo cu sau fără participarea FDP, dar analiştii consideră că o asemenea soluţie nu are şanse mari pentru că ar reprezenta o mare dezamăgire pentru susţinătorii partidelor, astfel încât aceştia ”sunt condamnaţi la coaliţie”. Presa germană menţionează că SPD şi Verzii se arată mult mai optimişti decât liberalii, iar aceştia din urmă nu prea au alternativă la intrarea în coaliţie.
Székely Ervin, RADOR