În judeţul Constanţa intră în vigoare carantina de noapte

În judeţul Constanţa intră în vigoare carantina de noapte, ca urmare a depășirii pragului de 7,5 infectări la 1.000 de locuitori, anunță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În toate localitățile din județ, deplasarea după ora 20:00 fără certificat COVID se poate face doar pentru motive bine întemeiate, precum interesul profesional, nevoia de asistență medicală ce nu poate fi oferită de la distanță sau acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate. Magazinele vor fi deschise între orele 5:00 şi 20:00, în afara acestui interval fiind permisă doar livrarea la domiciliu. Masca devine obligatorie în toate spațiile publice deschise din Constanța./ilixandru/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie)