UE şi China au convenit asupra unui nou summit (Charles Michel)

Uniunea Europeană şi China vor avea un summit în curând, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după o conversaţie cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

„În relaţiile UE-China, dialogul rămâne crucial, în pofida disensiunilor”, a scris pe Twitter Michel. „Am convenit să organizăm un summit UE-China şi să consolidăm dialogul”, a adăugat preşedintele Consiliului European, fără a oferi detalii privind data summitului. Un oficial al UE a declarat: „În timpul convorbirii, preşedinţii au confirmat intenţia de a organiza următorul summit UE-China. Totodată, ei vor avea în vedere o întâlnire cu toţi membrii Consiliului European, într-o etapă ulterioară.”/mbrotacel/gpodea

REUTERS – 15 octombrie