Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de prevenție

În județul Ilfov și în capitală, care înregistrează cele mai mari incidențe ale cazurilor de COVID-19, de aproape 16,5, respectiv 16,1, autoritățile au intensificat controalele de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară.

Astfel, într-o singură zi peste 180 de polițiști din Ilfov au desfășurat activități în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și benzinării. Au fost verificate aproape 190 de societăți comerciale, precum și 160 de mijloacele de transport persoane.

În București, unde incidența infectărilor cu coronavirus a crescut de opt ori într-o lună, au avut loc verificări în Piața Obor, după cum ne-a informat reporterul nostru Iulian Olescu.

Reporter: Acțiunea a fost coordonată de inspectorul principal de poliție Ciprian Românescu și de căpitanul Alexandru Iacob din cadrul Jandarmeriei Române.

-: Polițiștii au făcut verificări dacă cetățenii poartă mască corespunzător sau dacă o poartă. De asemenea, au fost făcute verificări și la terasele din zonă, unde persoanele au prezentat codul OR împreună cu cartea de identitate.

-: Nu au fost constatate nereguli. Se pare că oamenii au înțeles respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Reporter: Părerile celor verificați în urma acestei acțiuni de prevenție a răspândirii COVID-19 sunt împărțite. Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenție vor continua./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie