Psiholog Emma Toader: Disputele dintre persoanele vaccinate și nevaccinate, tehnică de manipulare a maselor

Disputele dintre persoanele vaccinate și cele nevaccinate duc la creșterea agresivității între oameni și a mentalității de victimă, fiind un mijloc de manipulare pentru a distrage atenția opiniei publice de problemele reale, a declarat, duminică, pentru RADOR, psihologul Emma Toader, specialist NLP.

Una dintre tehnicile de manipulare este de a înlocui revolta cu învinovățire, în cazul de față, cei vaccinați învinovățindu-i pe cei care nu se vaccinează că sunt de vină pentru actuala situație, a spus specialistul NLP.

Potrivit psihologului, oamenii pot fi manipulați ușor, dacă se merge la partea emoțională a lor și cei mai buni manipulatori de-a lungul istoriei au fost psihopații inteligenți, cum ar fi Hitler. Printr-o anumită muzică de fond și prin prezentarea unor imagini care afectează partea emoțională a oamenilor, cei care manipulează pot influența în sensul dorit de ei  deciziile oamenilor. Manipularea se realizează și prin repetarea insistentă a unor concluzii luate ca adevăruri absolute.

Dacă li se spune în mod repetat că nu sunt în siguranță afară, oamenii vor ezita să iasă chiar și atunci când restricțiile le sunt ridicate. S-a făcut un experiment cu mult timp, prin care deținuții care stăteau în cușcă au fost eliberați pe o insulă pustie. Deși aveau libertate de mișcare totală pe insulă, deținuții veneau în fiecare seară și se culcau în cuștile lor”, a adăugat psihologul.

În opinia acesteia,  oamenii ar trebui să își amintească de faptul că ”divide pentru a stăpâni”  este o tehnică veche de manipulare, la fel ca învinovățirea. Soluția ar fi ca fiecare  să respecte opinia celuilalt, chiar dacă nu coincide cu a sa și să găsească modalități de a ieși din frică.

Frica, vina, furia sunt stări joase de conștiință, care pot fi baza principală de manipulare a maselor. Focalizarea pe subiecte care provoacă dispute aprinse înseamnă să stai în această vibrație scăzută, care scade imunitatea. Atenția e de preferat să fie mutată pe ceva care ridică starea de dispoziție a persoanei, fie că este muzica, fie că este un hobby, fie că sunt persoanele dragi. De asemenea, privitul unei imagini cu răsăritul de soare sau cu peisaje in natură contribuie la o stare de dispoziție mai bună. Să ne hrănim cu ce ne face bine și nu cu ce ne face să fim furioși sau vinovați. Și să ne amintim mereu că un om fericit nu poate fi manipulat”, a mai spus psihologul Emma Toader.

Székely Ervin, Rador