Talibanii salută sacrificiul atacatorilor sinucigaşi, oferă familiilor bani şi terenuri

Talibanii au salutat sacrificiul atacatorilor sinucigaşi care şi-au pierdut viaţa în timpul războiului împotriva fostului guvern şi a aliaţilor occidentali ai acestuia şi au oferit familiilor acestora sume de bani şi au promis terenuri, a declarat Ministerul de Interne al mişcării. Sirajuddin Haqqani, actualul ministru de interne, pentru care Statele Unite oferă o recompensă de 10 milioane de dolari, ca „terorist global”, s-a întâlnit cu familiile atacatorilor sinucigaşi în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Hotelul Intercontinental din Kabul, care a fost ţinta atacurilor sinucigaşe în 2018. Fotografiile oficiale care au fost publicate marţi scund faţa acestuia. „În discursul său, ministrul a salutat Jihadul şi sacrificiile martirilor şi ale mujahedinilor şi i-a descris pe aceştia drept eroi ai islamului şi ai ţării”, a declarat ministerul pe Twitter. Familiile atacatorilor au primit haine, 10.000 de afgani (111 dolari) şi li s-au promis terenuri, a afirmat purtătorul de cuvânt Qari Sayeed Khosti. Haqqani a preluat funcţia de lider al reţelei Haqqani, grup militant afiliat talibanilor, care a fost învinuit de serviciile occidentale de informaţii pentru unele dintre cele mai sângeroase atacuri sinucigaşe ale războiului, de la tatăl lui, Jalaluddin Haqqani. El este căutat de FBI pentru a fi audiat în legătură cu un atac asupra unui alt hotel din Kabul, în 2008, în care şase persoane, printre care şi un cetăţean american, au fost ucise. În urma victoriei talibanilor asupra guvernului susţinut de Occident, care s-a prăbuşit în luna august, militanţii Statului Islamic, au desfăşurat o serie de atacuri sinucigaşe asupra unor moschei şi a altor ţinte, ucigând sute de civili.(REUTERS – 20 octombrie)/aionita/dsirbu