Consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat pentru astăzi la ora 11:00 consultări cu partidele și formațiunile politice reprezentate în parlament, în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Premierul desemnat la prima rundă de negocieri, Dacian Cioloș, nu a reușit în parlament să obțină susținerea pentru un cabinet USR, obținând numai 88 de voturi din cele 234 necesare. Acum, fosta coaliția la putere ar vrea în general refacerea acesteia, în timp ce PSD avansează ca soluție un guvern de specialiști. Cu detalii, Alina Stănuță.

Reporter: Într-o primă reacție, după ce guvernul său a fost respins de parlament, liderul USR, Dacian Cioloș, a făcut apel la responsabilitate și a spus că Uniunea Salvați România este deschisă discuțiilor, dar numai după prezentarea unor propuneri concrete din partea celorlalte formațiuni. Parlamentarii au respins singura soluție pe care au avut-o pe masă, a mai spus Dacian Cioloș, care a adăugat că, în acest moment, mingea se întoarce în terenul președintelui Klaus Iohannis. Şi PNL a anunțat, prin vocea președintelui Florin Cîțu, că își asumă deschiderea discuțiilor cu forțele politice parlamentare, cu excepția AUR, în vederea creării rapide a unei majorități și a unui guvern. Votul din legislativ a demonstrat că majoritatea parlamentară care a demis recent guvernul nu a reușit să își construiască un nou executiv, mai spunea liderul PNL, Florin Cîțu. Prima soluție după respingerea guvernului prezentat de USR este resuscitarea coaliţiei de guvernare, iar dacă acest lucru nu se poate trebuie găsită o altă soluție pentru o nouă formulă de guvernare, inclusiv pentru un guvern minoritar, consideră și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, speră să fie identificată rapid o soluție pentru criza sanitară prin intermediul specialiștilor. Reprezentanții AUR consideră că nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier a fost o pierdere de timp şi au făcut apel la parlamentari să găsească împreună o soluție pentru instalarea unui guvern cu puteri depline./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI