Bulgaria dispune de suficiente vaccinuri pentru imunizarea împotriva COVID-19

Directorul Agenţiei pentru Medicamente din Bulgaria, Bogdan Kirilov, a declarat că în stocuri se află suficiente vaccinuri pentru imunizarea împotriva COVID-19 şi toate sunt în termen de valabilitate, informează Ministerul Sănătăţii de la Sofia.
„Tendinţa din ultimele 10 zile este de administrare între 6.000 şi 8.000 de doze de vaccin pe zi. În ultimele două zile, a fost raportată o creştere semnificativă – 13.500 de doze au fost administrate miercuri şi peste 28.000, joi. Vaccinul Pfizer/BioNTech rămâne cel mai căutat.
Oamenii trebuie să ştie că există suficiente doze de vaccin. Nu avem loturi cu data de expirare înainte de sfârşitul anului. Peste 2 milioane de vaccinuri sunt disponibile în ţară. Nu mă aştept să ne confruntăm cu o penurie de vaccinuri. De asemenea, cetăţenii cu vârsta peste 65 de ani pot fi imunizaţi gratuit împotriva gripei sezoniere. 230.000 de doze de vaccinuri gratuite au fost deja distribuite medicilor de familie, iar în reţeaua de farmacii sunt disponibile şi suficiente vaccinuri antigripale. Anul acesta, numărul lor este mai mare decât anul trecut”, a precizat Kirilov./ddaniela/atataru

(www.dariknews.bg – 22 octombrie)