COVID-19: Ucraina ar putea ajunge la peste 1.000 de decese pe zi

Secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Națională de la Kiev, Oleksi Danilov, a atras atenţia că Ucraina se apropie de vârful valului pandemiei de COVID-19 şi că numărul zilnic de decese ar putea depăși 1.000. „Acum, începem să ne apropiem de vârful pandemiei. Marea problemă este că persoanele nevaccinate ajung la spital. Astăzi (vineri, n.r.), am înregistrat un număr record de decese din cauza COVID-19. Este o situație îngrozitoare. Numărul de oameni care vor deceda din cauza COVID ar putea depăși 1.000” – a explicat Danilov. Oficialul a făcut declaraţia de presă vineri, zi în care Ucraina a raportat două recorduri negative: 23.785 de infectări şi 614 decese. Danilov a subliniat că cei mai mulţi dintre oamenii infectaţi care pierd lupta cu boala nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19. „Cei care, în cele din urmă, ajung în cimitir sunt oameni nevaccinați. 99,9% dintre aceşti oameni nu sunt vaccinați. Dacă şi de acum înainte există cineva vrea să-și trimită rudele și cei dragi dincolo, poate continua să pretindă că vaccinarea nu este necesară” – a adăugat Oleksi Danilov. Numărul deceselor asociate COVID-19 înregistrate în Ucraina a depăşit 63.000, după ce, în cursul zilei de vineri, autorităţile de la Kiev au anunţat că alte 614 persoane infectate au pierdut lupta cu boala, un record de la debutul pandemiei. Potrivit datelor prezentate de autorităţile sanitare, până la data de 22 octombrie, 63.003 ucraineni au murit din cauza COVID-19, din numărul total de 2.725.385 de persoane infectate./sdan/sdm2
(www.rbc.ua – 23 octombrie)