În Rusia au fost depistate, în ultimele 24 de ore, 35.660 de noi cazuri de infectare cu coronavirus

Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus în Rusia a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 35.660 de persoane, au anunţat, duminică, surse din cadrul Comandamentului operativ pentru combaterea noii infecţii. În total, de la declanşarea pandemiei în Rusia au fost înregistrate 8.241.643 de cazuri de infectare. În termeni relativi, creşterea numărului de infectări este de 0,43%. Din totalul de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, 3.297 au fost descoperite la Sankt Petersburg, 1.093 –  în regiunea Samara, 772 – în regiunea Nijegorodsk, 736 – în regiunea Voronej şi 668 – în republica Başkiria. În prezent, numărul aşa-numitelor cazuri active, adică al pacienţilor care continuă să se afle sub tratament în Rusia, a crescut la 845.122 de persoane. Numărul cetăţenilor ruși care s-au vindecat de coronavirus a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 22.784 de persoane, totalul pacienţilor recuperaţi ridicându-se la 7.165.921. În privinţa deceselor din cauza COVID-19, în Rusia, numărul acestora a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 1.072 cazuri, mai puţine comparativ cu ziua anterioară, când s-au înregistrat 1.075 de morţi. În total, de la declanşarea pandemiei au murit 230.600 de persoane din cauza COVID-19. Mortalitatea condiționată a bolii (cea finală va fi determinată abia la sfârșitul epidemiei) se menţine la nivelul de 2,8%, rezultă din datele comandamentului. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 69 de decese la Sankt Petersburg, 40 – în regiunea Nijegorodsk, 39 – în ţinutul Krasnodar, 36 – în republica Başkiria şi 35 în regiunea Rostov. În ceea ce priveşte situaţia de la Moscova, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a crescut cu 5.279 față de 7.803 – cu o zi înainte. În total, de la declanşarea pandemiei au fost depistaţi 1.766.929 de infectați. În termeni relativi, creșterea a fost de 0,3%. Numărul deceselor la Moscova, în ultimele 24 de ore, a crescut cu 84 de cazuri, față de 82 – înregistrate cu o zi mai devreme. În total, în capitala Rusiei din cauza COVID-19 au murit 30.703 de persoane./ssirbu/denisse
(www.tass.ru – 24 octombrie)