UE solicită eliberarea imediată a premierului sudanez şi a membrilor guvernului

Uniunea Europeană a condamnat arestarea prim-ministrului sudanez, Abdalla Hamdok şi a altor membri ai guvernului şi a cerut imperios eliberarea imediată a acestora, după ce şeful armatei ţării a dizolvat guvernul de tranziţie. „Cerem forţelor de securitate să îi elibereze imediat pe cei arestaţi în mod ilegal”, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell.

Hamdok a fost arestat şi mutat într-un loc secret, după ce a refuzat să emită o declaraţie în sprijinul preluării puterii de către armată, potrivit Ministerului Informaţiilor, care se află, încă, sub controlul unor apropiaţi ai lui Hamdok. Sudanul se află în mijlocul unei crize economice profunde, marcate de un nivel record al inflaţiei şi de penuria bunurilor esenţiale, însă situaţia începuse să se îmbunătăţească, după sosirea ajutoarelor internaţionale.

Statele occidentale au avertizat că o preluare a puterii de către armată ar periclita asistenţa umanitară. Borrell a avertizat că dreptul populaţiei la proteste paşnice trebuie respectat, iar violenţa şi vărsarea de sânge trebuie evitate cu orice preţ. „Acţiunile armatei reprezintă un act de trădare a revoluţiei, a tranziţiei şi a solicitării legitime a poporului sudanez pentru pace, dreptate şi dezvoltare economică”, a adăugat oficialul UE./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 25 octombrie