România înăsprește măsurile – carantină de noapte, certificat verde și măști în spații exterioare

România înăsprește de luni măsurile antiepidemice, pe fondul creșterii numărului de noi cazuri de COVID-19 și al deceselor cauzate de boală, informează presa. De astăzi va fi din nou în vigoare carantina de noapte între orele 22.00 și 5.00. Pentru a ajunge la cele mai multe spații publice, va fi obligatorie prezentarea certificatului verde, iar elevii vor fi într-o vacanță de două săptămâni. Purtarea unei măști de protecție într-un loc public devine obligatorie, relatează BTA. Măsurile extind restricțiile care au fost deja impuse în orașele cu morbiditate ridicată. Noile restricții se vor aplica în toată țara pentru o perioadă de 30 de zile, indiferent de morbiditatea la 14 zile. Luna aceasta, România a înregistrat un număr record de cazuri noi și decese din cauza COVID-19, iar sistemul de sănătate a fost supraaglomerat. Țara se află pe locul doi în UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare. Conform noilor măsuri antiepidemie, magazinele și restaurantele vor închide la ora 21. Evenimentele private, precum nunți și botezuri, sunt interzise. Doar persoanele vaccinate și cei care s-au vindecat de boală vor avea acces la majoritatea spațiilor publice. Accesul în magazinele alimentare și farmacii nu este restricționat, cu excepția cazurilor în care acestea sunt situate în centre comerciale (așa-numitele mall-uri). Acolo accesul se face cu certificat de vaccinare sau dovada de trecere prin boală. Cu toate acestea, slujbele la biserică vor fi deschise pentru public fără a se cere certificat de vaccinare. Competițiile sportive se vor desfășura fără public, iar concertele și spectacolele în aer liber sunt interzise. Teatrele și cinematografele vor putea funcționa până la 30 la sută din capacitate, dar cu certificat verde. Barurile, cluburile și discotecile vor fi închise. Piscinele și sălile de jocuri vor funcționa cu până la 30 la sută din capacitatea spațiului doar cu clienți vaccinați sau trecuți prin boală, în intervalul orar 5.00-21.00. Cel puțin 50 la sută dintre lucrători trebuie să treacă în telemuncă în cazurile în care specificul activității o permite. Activitățile în aer liber și cele recreative sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Elevii sunt în vacanță până pe 5 noiembrie, iar activitățile extrașcolare sunt anulate pentru o perioadă de 14 zile. Puțin peste o treime din populația adultă a României a fost complet vaccinată împotriva COVID-19 pe fondul neîncrederii în instituțiile statului și a campaniilor de dezinformare.
https://www.24chasa.bg/novini/article/10322420
24CHASA (Bulgaria), 25 octombrie 2021
Traducerea: Mirela Petrescu