Calendarul evenimentelor, 29 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, va efectua o vizită la centrele de vaccinare 1, 2, și 4 deschise la Complexul Expozițional Romexpo, implicate în maratonul vaccinării de weekend. La finalul acesteia, coordonatorul campaniei de vaccinare va face declarații de presă oferind precizări despre administrarea dozei booster pentru persoanele cu schema completă – ora 11:30, Bd. Mărășești nr. 65-67, zona Centrului de Presă

– Ministere

* Dezbaterea publică pe tema proiectului de Lege pentru completarea tabelelor-anexă nr. I, II şi III la Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, organizată de Ministerul Afacerilor Interne – ora 12:00, în sistem videoconferinţă

* Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea, în perioada 29 octombrie 2021 – 31 ianuarie 2022, a primei sesiuni din 2021 de depunere a Cererilor de finanțare pentru submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și, în perioada 2 noiembrie 2021 – 1 februarie 2022, a primei sesiuni din 2021 de depunere a Cererilor de finanțare pentru submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Alocările disponibile sunt de 50 mil. euro pentru sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și de 100 mil. euro pentru sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. Sumele vor fi destinate sprijinirii înființării și dezvoltării de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, respectiv sprijinirii microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități non-agricole în zonele rurale. Depunerea Cererilor de finanțare se va face on-line pe www.afir.info, iar solicitantul trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în Ghidurile Solicitantului aferente acestor submăsuri

* Jud. Harghita: Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, va efectua o vizită de lucru în județul Harghita. În cadrul acesteia, oficialul va vizita două obiective de investiții din județ:

  • Începând cu ora 11:00, va vizita lucrările de punere în siguranță a barajului Șuta
  • Începând cu ora 14:00, va fi prezent la Lacul Roșu, unde verifică stadiul lucrărilor stopare a procesului de colmatare a acestui lac
  • Ministrul va susține declarații de presă la ambele obiective de investiții din județul Harghita. De asemenea, în cadrul sesiunii de declarații de la Barajul Șuta, demnitarul va prezenta bilanțul investițiilor din domeniul gospodăririi apelor, pentru anul 2021

* Jud. Ilfov: Conferinţă de presă susţinută de secretarii de stat Raed Arafat, Andrei Baciu şi Ion Sorin, și de directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol – ora 15:00, la sediul CNCCI din Ciolpani

– Partide

* Şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 11:00, la sala Grupului PNL din Camera Deputaţilor

– Organizaţii internaţionale

* Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, lansează a IX-a ediţie a Forumului EUROSFAT, ce se desfăşoară sub egida Conferinţei privind Viitorul Europei. Forumul are loc în perioada 25-29 octombrie, atât în format fizic, cât şi online. Sesiunea de deschidere reprezintă un dialog între Anca Dragu – Preşedinta Senatului, Parlamentul României, Ramona Chiriac – Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Iulia Matei – Secretar de Stat pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe, România, Doina Gherman – Deputat, Parlamentul Republicii Moldova şi Raimar Wagner – Director de Programe, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate despre importanţa leadershipului feminin în conturarea priorităţilor Europei. Înregistrările la Forumul Eurosfat 2021: https://www.eurosfat.ro/#register. Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, iniţiatorul şi fondatorul forumului Eurosfat, este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2010 la Bruxelles de un grup de experţi români în afaceri europene. Scopul Europuls este de a promova procesul de integrare europeană în România, dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. EUROSFAT este cel mai mare forum anual de afaceri europene din România, ce reprezintă oportunitatea de a dezbate subiecte actuale la nivel european, naţional şi regional. Programul zilei:

  • ora 10:30 – Eforturile îndelungate ale României de a reforma sistemul de justiţie; dezbaterea aduce în discuţie necesitatea reformării a sistemului judiciar, lupta împotriva corupţiei şi relevanţa respectării statului de drept – format online
  • ora 16:00 – Lansarea Revistei Europuls Policy Journal, colocviul reprezintă lansarea primei ediţii a Revistei Europuls Policy Journal alături de participanţii primului program de fellowship demarat de Europuls – format online

* Berna: În perioada 28-29 octombrie, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează o vizită în Confederația Elvețiană, în cadrul căreia, astăzi, va participa la Masa rotundă Chambésy privind Securitatea Europeană, găzduită de Departamentul Federal Elvețian de Afaceri Externe (DFAE) și Centrul pentru Politica de Securitate de la Geneva (GCSP)

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan – ora 10:00, Primăria Capitalei; transmisie în direct pe site-ul PMB

* Şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 14:00, online

* Ședința extraordinară a Consiliului Local Sector 1 al Municipiului București – ora 14:30, în sala de ședință a Sectorului 1, situată în Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1 și online

* Constanța: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța – ora 14:00, prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință

* Tulcea: Şedinţa Consiliului Judeţean Tulcea – ora 10:00, în sala de festivităţi „M. Kogălniceanu” a Palatului Administrativ

* Vaslui: Se convoacă Consiliul Judeţean Vaslui în şedinţă ordinară – ora 14:00, în sala de şedinţe „Ştefan cel Mare” a Palatului administrativ al Judeţului Vaslui

– Organizaţii

* Comunitatea Declic organizează, de la ora 17:30, un protest mut organizat în Piața Victoriei. Mesajul „Neam ucis de nosocomiale” va fi scris din 500 de lumânări aprinse întinse pe asfalt, în centrul Pieței, în fața clădirii Guvernului. Reprezentanții Declic atrag atenția asupra faptului că, nici după 6 ani de la tragedia din Colectiv, infecțiile din spitale nu sunt raportate și monitorizate. Mesajul din lumânări va putea fi filmat și fotografiat de pe o platformă ridicată la peste 6 metri înălțime

* Jud. Maramureş: Fundaţia Jagiellonska organizează „Concursul internaţional de cunoştinţe despre Iniţiativa celor Trei Mări – ora 12:00, în format online. Acest concurs pe teme de diplomaţie europeană se derulează prin Proiectul „Trimarium, Joc de simulare pentru susţinerea cooperării în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări”, pe care Fundaţia Jagiellonska îl implementează în cooperare cu parteneri din Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România, cu finanţare din partea Ministerului Polonez al Afacerilor Externe. Pe lângă Consiliul Judeţean Maramureş, partener din România este Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Proiectul îşi propune să facă cunoscută Iniţiativa celor Trei Mări printr-un quiz internaţional de cunoştinţe, desfăşurat online, care se adresează tinerilor, studenţilor şi cercurilor formatoare de opinii din cele şapte ţări partenere din Europa Centrală şi de Est, precum şi printr-o serie de concursuri organizate în cadrul jocului de strategie polonez Intermarium. Concursul internaţional de cunoştinţe despre Iniţiativa celor Trei Mări se va derula în toate limbile naţionale ale partenerilor şi va avea loc simultan – ora 11:00 CET (Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria) / 12:00 EET (România, Bulgaria). Cei mai buni treizeci de participanţi din fiecare ţară vor fi recompensaţi cu diplome şi premii, vor putea participa la jocul de strategie, iar câştigătorii vor merge în finala internaţională, care va avea loc în Polonia. Detaliile şi regulamentul concursului se găsesc pe pagina de internet: www.trimarium.jagiellonska.org

* Sibiu: Vara aceasta s-au împlinit 145 de ani de când a fost înființată Crucea Roșie Română. Pentru a sărbători acest moment aniversar, la Sibiu va fi organizată, în centrul orașului, o expoziție ce prezintă, începând de vineri, 29 octombrie, activitatea umanitară a asociației. Expoziția este realizată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de activitatea umanitară, în parteneriat cu Clubul Lions. La ora 15:00 vor fi instalate panourile în Piața Huet, iar la ora 17:00, va avea loc un vernisaj foarte restrâns, din cauza măsurilor de distanțare socială. La Sibiu, expoziția va fi deschisă până în 15 noiembrie. De aici, va pleca spre județele Timiș (18-29 noiembrie), Alba (1-15 decembrie) și Caraș-Severin (15 – 30 decembrie)

– Social

* Sibiu: În perioada 27 – 30 octombrie, Asociația A.L.E.G.. organizează ediția a XVI-a a Festivalului Egalității de Gen, ediţie realizată în cadrul proiectului „GLORIA – feminismul şi abordarea strategică a egalității de gen”. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – Lansarea cărţii „Hărţuirea în spaţiul public în România”, cercetarea Simonei Chirciu, activistă în domeniul drepturilor femeilor, care arată că hărţuirea rămâne o piedică în participarea deplină a fetelor şi femeilor la viaţa oraşului – la Librăria Cărtureşti din Promenada Mall Sibiu
  • ora 20:00 – Despre hărţuirea la locul de muncă şi soluţiile propuse de unul dintre cele mai recente proiecte A.L.E.G. care abordează acest subiect – Angajatori pentru respect – se va discuta în cadrul unei dezbateri LIVE tot astăzi, pe pagina de Facebook a Asociaţiei A.L.E.G. (https://www.facebook.com/alegromania/)

– Economic

* Are loc Mariage Fest, unul dintre cele mai importante târguri de nunți din România – ora 12:00, la Palatul Parlamentului; accesul la eveniment se face numai pe baza certificatului verde. În zilele de 30 și 31 octombrie, târgul va începe la ora 10:00 (29 – 31 oct.)

* Tema din acest an a celui de-al VII-lea Congres al profesiei de auditor financiar din România, eveniment organizat virtual este „Modernizarea profesiei de auditor financiar în contextul actualelor provocări globale”. Evenimentul va reuni, prin intermediul platformei Zoom, personalități recunoscute în profesie, din România și din alte țări, reprezentanți ai organismelor profesionale, ai autorităților de reglementare, ai mediului academic și de afaceri. Pentru înscriere și detalii privind agenda evenimentului, poate fi accesat website-ul Congresului la următorul link: https://congrescafr.ro/

* Institutul Național de Statistică prezintă populaţia după domiciliu la 1 iulie 2021 şi autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri (septembrie 2021)

* OMV Petrom anunţă rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni şi în trimestrul al treilea din 2021

* Transport Public București Ilfov informează că programul de circulaţie pentru opt linii STB din Capitală va fi prelungit în acest sfârşit de săptămână pentru a asigura accesul populaţiei la cele şase centre de vaccinare care vor funcţiona până la miezul nopţii. Astfel, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, liniile de tramvai 23, 32, 41, linia de troleibuz 76, şi cele de autobuz 104, 105, 137 şi 282 vor funcţiona pe traseele actuale cu program prelungit, având ultima plecare până la ora 24:30. Cele şase centre în care populaţia poate merge în vederea vaccinării sunt: Romexpo (Bd. Mărăşeşti nr. 65-67), Circul Metropolitan (Aleea Circului nr. 15), Cora Pantelimon (Şos. Vergului nr. 20), Palatul Copiilor (Bd. Tineretului nr. 53), Liberty Mall – Centrul Sf. Andrei (Str. Progresului nr.151-171) şi Centrul de vaccinare Drumul Taberei (Aleea Lunca Cernei nr.6A)

– Medicină, Sănătate

* O nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna – constând în 355.200 doze – va sosi, astăzi, la Bucureşti, pe cale terestră, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională Unifarm SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Până în prezent, 2.827.200 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 803.157 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei

* Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului (29 oct.), are loc conferința de presă cu tema „Provocări în pandemie şi soluţii pentru pacienţii cu psoriazis”, organizată de Societatea Româna de Dermatologie – ora 13:00, online

* Cea de-a II-a ediție a webinarului „Actualități în bolile sistemice” va avea loc în perioada 29-30 octombrie, online pe platforma CISCO Webex Events

* În zilele de 29 și 30 octombrie, are loc conferința-webinar „Copilul cu traume => Adultul cu depresie. Traumele copilăriei – factori predictori ai riscului de îmbolnăvire psihică”, ediția a XII-a, care va cuprinde discuții constructive, cazuri clinice relevante, soluții practice

* Cluj-Napoca: În perioada 29 octombrie (ora 8:00) – 31 octombrie (ora 20:00), non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca, dar şi cei din alte localităţi, se vor putea vaccina cu tipul de vaccin Pfizer/BioNTech, fără programare, într-un maraton al vaccinării la centrul drive-through, de la Sala Sportului „Horia Demian”

* Pitești: Începând de astăzi și până vineri, 5 noiembrie, inclusiv în weekend, la Colegiul Național „I. C. Brătianu”, în intervalul 8:00-20:00 se va organiza un centru de vaccinare. Orice doritor se poate prezenta, fără programare prealabilă, iar personalul medical implicat va administra, în funcție de solicitarea de moment, două tipuri de vaccin: Pfizer BioNTech și Johnson & Johnson

* Ploiești: Primăria Municipiului Ploiești anunță un nou maraton de vaccinare anti-Covid-19. Acțiunea se va desfășura pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în perioada 29-31 octombrie. Programul acestui eveniment „Maraton pentru viaţă” va fi non-stop, implicit pe timpul nopții, iar persoanele care se vor adresa centrului deschis în cadrul acţiunii vor fi imunizate cu vaccinul Pfizer. Municipalitatea reaminteşte ploieștenilor că pot beneficia de această oportunitate de vaccinare fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare ce vor fi deschise în incinta stadionului. Acțiunea, organizată de municipalitate, are ca scop eficientizarea procesului de vaccinare și creșterea gradului de imunizare împotriva COVID-19

– Învățământ, Cercetare

* Autoritatea de Supraveghere Financiară reia în octombrie programul de educaţie financiară ASF Student Club, ediţia a-II-a. Astăzi are loc primul curs, prin intermediul platformei Zoom. Astfel, la fiecare două săptămâni, studenţi din diverse universităţi vor putea participa la workshop-uri practice susţinute online de lectorii Autorităţii de Supraveghere Financiară, profesionişti în pieţele de asigurări, pensii private şi piaţă de capital.

* Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Departamentul de Limbi şi Literaturi Scandinave al Facultăţii de Litere, organizează în perioada 28-29 octombrie festivitatea de aniversare a 30 de ani de la lansarea programului de licenţă de Limba şi Literatura Norvegiană la UBB – pe platforma Zoom. Festivităţile sunt organizate în colaborare şi cu susţinerea centrului Norwegian Literature Abroad (NORLA). Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Întâlnire cu scriitorii Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, la care participă invitatele din Norvegia: Margit Walso, director al Norwegian Literature Abroad, Dina Roll-Hansen, consilier la Norwegian Literature Abroad şi scriitoarele Hanne Orstavik şi Lotta Elstad, cunoscute publicului românesc în urma traducerii unora dintre romanele lor în limba română. Întâlnirea cu scriitorii Filialei Cluj se desfăşoară în limba engleză şi română
  • ora 16:00 – Are loc seminarul de traduceri literare organizat de NORLA în colaborare cu Departamentul de Limbi şi Literaturi Scandinave pentru studenţii programului de licenţă de limba şi literatura norvegiană. Margit Walsa, director al Norwegian Literature Abroad, împreună cu Hanne Orstavik, Lotta Elstad şi Dina Roll-Hansen vor face prezentări şi vor purta un dialog cu participanţii care au pregătit traduceri în limba română a două fragmente din romanele scriitoarelor Hanne Orstavik – Ti amo – şi Lotta Elstad – Et eget rom. Seminarul de traduceri literare se desfăşoară în limba norvegiană

* Constanţa: Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, de la ora 12:00, în mediul online, pe platforma Webex, un Simpozion Ştiinţific, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Mării Negre, organizat de conf. univ. dr. Daciana Sava. Simpozionul este dedicat, în mod deosebit studenţilor, cercetătorilor, cadrelor didactice, dar şi tuturor celor interesaţi de starea actuală a Mării Negre. Temele simpozionului se vor axa pe starea actuală a biotei Mării Negre şi a spaţiului litoral, în general, pe acvacultură, dar şi pe proiectele actuale privind amenajarea spaţiului maritim

* Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Istorie organizează Zilele Universității, simpozion național ce va cuprinde sesiunea de comunicări a profesorilor și cercetătorilor, Colocviile Școlii Doctorale, ediția a XV-a și sesiunea de comunicări a studenților – ora 9:00, online, live pe pagina de Facebook a Facultății de Istorie (29 – 30 oct.)

* Iaşi: Au loc manifestări academice organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi cu prilejul sărbătoririi a 161 de ani de la înfiinţare, în perioada 25 – 31 octombrie. Din programul zilei:

  • Departamentul de Învăţământ Preuniversitar al UAIC organizează la Muzeul Universităţii workshop-ul „Învăţământ preuniversitar la UAIC – trecut, prezent şi viitor”

* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă și Centrul de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale, sub patronajul Ministerului Culturii, organizează, în perioada 29 – 31 octombrie, Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice, ediția a 55-a. Înscrieri:  https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeKrZB2LdwwV2ROUCY0lTCD8fZpyJ_61Gny8LTwQUuwnVsxGQ/viewform. Informații suplimentare pe site-ul Centrului de Cercetare: https://centers.ulbsibiu.ro/ccpisc/

– Cultură

* În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu şi de un concert prezentat de Orchestra Naţională Radio, înfiinţată de dirijorul Mihail Jora în acelaşi an al inaugurării instituţiei de presă. Astfel, ansamblul muzical Radio România ce împlineşte tot 93 de ani oferă publicului un concert derulat sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal – ora 19:00, la Sala Radio. Programul serii se deschide cu lucrarea „Muzică pentru Radio”, creaţie semnată de compozitorul român Filip Lazăr (1894-1936). „Muzică pentru radio” (1931) este o lucrare în care elementele melodice de provenienţă folclorică se întrepătrund cu cele specifice muzicii de secol XX. Concertul continuă cu Mozart: Concertul nr. 21 în Do major pentru pian şi orchestră, solist, pianistul Constantin Sandu şi se încheie cu Beethoven: Simfonia nr. 2. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio

* Muzeul Naţional Cotroceni prezintă, în perioada 29 octombrie – 4 decembrie, expoziţia „Silvan, istoric în imagini al epocii sale”, găzduită în Spaţiile Medievale. Acest eveniment special este prilejuit de actul de donaţie pe care dr. Adrian-Silvan Ionescu, fiul celebrului portretist Silvan Ionescu, l-a făcut Muzeului Naţional Cotroceni. În expoziţie sunt prezentate peste 140 de lucrări, însumând tot atâtea figuri memorabile. Expoziţia va putea fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM

* În urma succesului pe care l-a înregistrat la prima ediție, în 2019, Festivalul Cultural Latino-American continuă cu o a doua ediție, propunându-și să aducă în atenția publicului autori, artiști și locuri din America Latină prin lecturi publice, proiecții de filme artistice și documentare și o expoziție de fotografii. Ediția din acest an a FCLA se derulează, în perioada 28 – 30 octombrie cu sprijinul Ambasadei Republicii Argentina, Ambasadei Republicii Chile, Ambasadei Republicii Cuba, Ambasada Statelor Unite Mexicane în România, Ambasadei Republicii Peru, Ambasadei Republicii Orientale Uruguay în România, a Institutului Cervantes și a Asociației Române a Traducătorilor Literari. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:

  • ora 17:00 – La sediul Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, are loc inaugurarea Altarului dedicat Zilei Morților, eveniment organizat cu sprijinul deosebit al Ambasadei Mexicului în România, în prezența Excelenței Sale, Dl José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Statelor Unite Mexicane în România. În mod metaforic, Altarul dedicat Zilei Morților va fi amplasat la demisolul sediului muzeului din Str. Nicolae Crețulescu 8, ca o invitație la reflecție asupra importanței vieții și, totodată, a omagierii memoriei celor care au plecat dintre noi. Rolul fiecăruia dintre acestea și semnificația profundă a altarului și a sărbătorii pentru cultura mexicană ne vor fi dezvăluite de distinsul oaspete, Excelența Sa, Dl José Guillermo Ordorica Robles, Ambasador al Statelor Unite Mexicane în România
  • ora 18:00 – La sediul Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, are loc lectura scriitorului mexican Carlos Manuel Cruz Meza (video), care va fi alături de noi, în cadrul FCLA 2021, printr-o scurtă intervenție video, cu lectura povestirii „Sperietoarea de ciori”, din volumul „Esta es mi sangre. Cuentos completos”

* Musicalul american „Next to Normal – (A)normal” – ora 19:00, pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Spectacolul este un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi beneficiază de participarea specială a orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Actorul Victor Rebengiuc se va afla într-un dialog cu prezentatorul și realizatorul TV, Cătălin Ștefănescu, în cadrul celei de-a 12-a ediţie a „Les Films de Cannes à Bucarest” (22 – 31 oct.) – ora 19:30, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. Printre partenerii media Radio România Cultural

* București/ Brașov/ Sibiu/ Cluj-Napoca: Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo va avea loc în perioada 29 octombrie – 14 noiembrie, în București, Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca și dorește să aducă prin tema sa, „Dreamtigers”, un omagiu marelui scriitor sud-american Jorge Luis Borges. Totodată, în cadrul acestei ediții, va fi celebrat centenarul Astor Piazzolla, cu un program alcătuit din lucrări ale celebrului compozitor argentinian. În 2021, Festivalul SoNoRo împarte programul din București între spațiile consacrate de concert, precum Ateneul Român, Sala Radio sau Auditoriumul Muzeului Național de Artă al României, cu cele nonconformiste ca Palatul Bragadiru, Club Expirat, Club Guesthouse sau Fratelli Studios. De asemenea, anul acesta, pentru a introduce publicul în universul lui Jorge Luis Borges, Festivalul SoNoRo invită publicul la un spectacol de tip teatru-labirint, premergător concertului din Palatul Bragadiru, realizat în parteneriat cu studenții UNATC „I. L. Caragiale”. În Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca, în filarmonicile din aceste orașe, vor avea loc concerte destinate publicului cunoscător și iubitor de muzică clasică, dar și tinerilor deja familiarizați cu programele SoNoRo. În Cluj-Napoca, unde Festivalul SoNoRo se încheie deja în mod tradițional, va avea loc un program extins care va include și spații mai puțin convenționale, precum mansarda Casei Boema sau Biserica Reformată Calvină. Din programul evenimentului:

  • Festivalul se va desfășura la București în perioada 29 octombrie – 7 noiembrie, primele două concerte fiind programate la Palatul Bragadiru. Concertul de deschidere (vineri, 29 octombrie) conține lucrări de François Borne, Joaquín Turina, Enrique Granados și Astor Piazzolla, iar al doilea concert (sâmbătă, 30 octombrie) este inspirat de aniversarea „Astor Piazzolla 100” și va cuprinde tangouri tradiționale și o selecție de lucrări semnate de Astor Piazzolla, Marcelo Nisinman, Fritz Kreisler, Pablo Casals, Isaac Albéniz
  • Ziua de duminică, 31 octombrie, este organizată sub titulatura „Cele patru cicluri” și propune publicului un maraton muzical de patru concerte – trei vor avea loc la ARCUB Gabroveni, un centru cultural ridicat pe ruinele fostului Han Gabroveni, un monument istoric din secolul al XIX-lea, și unul în Clubul Expirat, situat într-un spațiu industrial revitalizat, care găzduiește cu succes numeroase evenimente din zona culturală, pe lângă serile de dans ce îi definesc scopul principal. Clubul se află în Sala Compresoarelor, unul dintre spațiile fostei fabrici E. Wolff, înființată în 1877
  • Seria concertelor din București va continua cu un program surpriză în Fratelli Studios (luni, 1 noiembrie și marți, 2 noiembrie), o alegere îndrăzneață pentru Festivalul SoNoRo, definit de versatilitate, reinventare și spații neconvenționale.
  • Următoarele patru concerte din București (4-7 noiembrie) sunt programate la Sala Radio, Club Guesthouse, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Ateneul Român – locul în care Festivalul SoNoRo își încheie de mulți ani programul din Capitală.
  • Călătoria muzicală a Festivalului va continua la Filarmonica Brașov – Sala Patria, în data de 9 noiembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia (10 noiembrie) și în Cluj-Napoca, pentru două concerte în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (11 și 13 noiembrie), un concert în mansarda Casei Boema (12 noiembrie) și un concert în Biserica Reformată Calvină (14 noiembrie)

* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” deschide pentru public o nouă expoziţie itinerantă, cu tema „Maria Tănase – etalon folcloric românesc” – ora 11:00, la Secţia Etnografie, Str. Polonă nr. 14. Expoziţia aparţine Muzeului Olteniei Craiova şi poate fi vizită în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022

* Brăila: Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila organizează, în perioada 29 – 31 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Jazz Johnny Răducanu. Festivalul se desfășoară pe două secțiuni: concurs și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului

* Cluj – Napoca: Pentru al doilea an consecutiv, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film, de data aceasta în format fizic, după ediţia-pilot, care s-a desfăşurat în 2020 online. Cele zece evenimente sunt programate în perioada 29 – 31 octombrie, la Cinema Victoria, şi aduc împreună domeniul cinematografiei şi psihanalizei, sub genericul „Despre neuitare”. Programul din cele trei zile include, în premieră, proiecţii speciale In memoriam Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru, filme de lungmetraj pentru copii şi adulţi, scurtmetraje, un cine-concert şi un spectacol-lectură. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj. Programul zilei:

  • ora 14:00 – Filipovenii şi cazacii lui Nekrasov (Ivan Patzaichin şi Vlad Ivanov), regia Ana Preda, premieră. Psihanalizat de Andreea Chiţu şi cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
  • ora 16:00 – Ştefan Luchian, regia Nicolae Mărgineanu, proiecţie specială In Memoriam Ion Caramitru. Invitat: Nicolae Mărgineanu. Psihanalizat de Ilinca Bălaş şi cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
  • ora 19:00 – Un divan a Tunis, regia Manele Labidi, premieră. Psihanalizat de Laura Manu (Italia) şi cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

* Cluj-Napoca: De la ora 19:00, Colegiul Academic găzduiește un concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Thomas Sanderling – dirijor; Tanja Becker-Bender – vioară. În program: Serghei Prokofiev – Concertul nr. 2 în sol minor pentru vioară, op. 63 și Dmitri Şostakovici – Simfonia nr. 9 în Mi bemol major, op. 70. Accesul spectatorilor în sala de spectacole este permis în limita locurilor disponibile, respectiv la o capacitate maximă de 50% din locuri

* Craiova: Cea de-a doua premieră a stagiunii 2021/2022 a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este spectacolul „Jocul de-a măcelul” de Eugène Ionesco. Regia, ilustrația muzicală și mișcarea scenică sunt semnate de Beatrice Rancea, scenografia Vanessa Beca. Primele reprezentații vor avea loc pe 29, 31 octombrie și 6 noiembrie 2021, de la ora 18:00, în Sala Amza Pellea a teatrului

* Focșani: Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, în zilele de 29 şi 30 octombrie, o nouă ediţie a programului cultural Zilele Bibliotecii Judeţene, cu ocazia aniversării a 109 ani de la înfiinţare. Ediţia din acest an este dedicată cititorilor, 2021 fiind declarat „Anul Utilizatorului de Bibliotecă în Vrancea”. Programul manifestărilor va cuprinde o prezentare a bibliotecii şi a serviciilor destinate publicului larg, expoziţii de carte, fotografie şi materiale documentare din şi despre opera scriitorului Duiliu Zamfirescu, momente din cultura şi memoria locală, precum şi prezentarea unor proiecte educaţionale desfăşurate de-a lungul anilor la biblioteca judeţeană. De asemenea, în cadrul Zilelor Bibliotecii Judeţene va fi organizată şi o expoziţie de periodice din perioada 1939-1941 reprezentând momente de istorie locală a Bibliotecii Raionale Focşani, periodice ce au aparţinut unui fost director al bibliotecii, Constantin Arvinte, şi care au fost donate instituţiei de cultură de soţia acestuia

  • Cu prilejul Zilelor Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, de la ora 15:00, are loc atelierul „Povestea instrumentelor de scris”, care se va desfășura la Sala de Lectură din Str. Maior Gheorghe Sava nr. 4 începând cu ora 15:00. Activitatea este dedicată copiilor cu vârste între 7 și 12 ani. Atelierul este derulat în parteneriat cu Muzeul Vrancei și va fi susținut de muzeograf Alina Ulmeanu și bibliotecar Diana Rădună

* Iași: Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, sub auspiciile Ministerului Culturii, organizează, începând cu ora 12:00, Simpozionul „Ceramică, sticlă, porţelan şi piatră: Deteriorare şi Conservare”. Evenimentul se va desfăşura online, reunind pe platforma Zoom specialişti din muzee, universităţi, institute de cercetare, culte, cu preocupări în domeniul restaurării-conservării, cercetării şi valorificării patrimoniului cultural. Programul Simpozionului, care se adresează deopotrivă specialiştilor şi publicului larg, include şi vernisajul expoziţiei „Cucuteni 2021”, care va avea loc la ora 11:00, la Muzeul de Istorie a Moldovei. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 29 octombrie – 5 decembrie, de marţi până duminică, între orele 10:00 – 17:00, respectând normele impuse în contextul pandemiei

* Oradea: Premiile ediţiei a V-a a Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Varadinum” – ora 17:30, în Piaţa Unirii

* Piteşti: Bătălia Cărţilor, Concurs Naţional de Lectură – online – finala – menit să stimuleze interesul pentru lectură în rândul copiilor şi adolescenţilor, pentru grupa de vârstă 11 – 13 ani – ora 10:00, la Biblioteca Judeţeană Argeş

* Râmnicu Vâlcea: De la ora 19:00, în sala Lahovari a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, are loc un Concert Extraordinar susținut de Corul de cameră Preludiu, soliști Alina Bosovici (soprană), Gabriela Mădincă (soprană), Marius Nine (bariton), acompaniați de Flavian Chitic (pian) și Costin Dumitrașcu (lăută), alături de Corul Euphonia, sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul „Prinţesele Spion” în regia lui Robert Bălan – ora 18:00. Textul original ce stă la baza spectacolului este scris de Elena Vlădăreanu. Scenografia spectacolului poartă semnătura Aureliei Călinescu, iar coloana sonoră aparţine muzicianului Florin Grigoraş. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

* Suceava: Pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava spectatori pot vedea spectacolul PiSiCi 2 – un nou proiect muzical marca Fără Zahăr – ora 19:00. După succesul înregistrat cu PiSiCi, protagoniștii trupei Fără Zahăr, Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș, propun un nou proiect muzical – PiSiCi 2

* Timișoara: Opera Națională Română Timișoara prezintă „Carmen” de Georges Bizet, operă în concert (fragmente) cântată în limba franceză și supratitrată în limba română, spectacol programat în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția a 45-a – ora 19:00

* Timişoara: Lecturi publice și dezbateri, cu participarea scriitorilor: András Forgách, Petru Cimpoeșu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa / Moderatoare: Magda Grădinaru pe tema serii: Politica literaturii și poetica intimității, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (27 – 29 oct.) – ora 18:00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* New York: Eveniment dedicat scriitorului Norman Manea, de evocare a operei şi personalităţii sale şi expoziţia de fotografie cu imagini din viaţa marelui scriitor româno-american Norman Manea care împlineşte anul acesta 85 de ani – la ICR New York

– Sport

* Are loc un meci în etapa a 12-a a Ligii a II-a de fotbal: CSA Steaua Bucureşti – CS Concordia Chiajna – ora 17:30, pe Stadionul Steaua

* Botoșani: Se dispută un meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal: AFC Botoşani – FC Farul Constanţa – ora 20:30, pe Stadionul Municipal

* Braşov: Meci din etapa a 5-a a Ligii Naţionale de baschet feminin: CSTBv CSU Olimpia Braşov – Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 17:30, la Sala Dumitru Popescu-Colibaşi

* Cluj-Napoca: Se desfăşoară turneul de tenis Transylvania Open (WTA 250) – la BT Arena (23-31 oct.). Din program sportivilor români:

  • Monica Niculescu / Gabriela Ruse – Irina Begu / Andreea Mitu, în proba de dublu, runda a 2-a – terenul central
  • Simona Halep – Jaqueline Cristian, în proba de simplu, semifinale – terenul central
  • Emma Răducanu – Marta Kostyuk (Ucraina), în proba de simplu, semifinale

* Timişoara/ Târgu Jiu: Se joacă două meciuri din etapa a şasea a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • CS SCM OHMA Timişoara – CS Municipal Ploieşti – ora 18:00, la Sala Constantin Jude
  • CS Municipal Târgu Jiu – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 19:00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu

* Jud. Suceava: Are loc Raliul Bucovinei, ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri (29 – 30 oct.)

* Zalău: Se dispută un meci din etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSŞ CNE Lapi Dej SCM Zalău – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:00

* Ivano-Frankivsk, Ucraina: United Galaţi evoluează în Grupa a 6-a din turul principal al Ligii Campionilor la futsal

  • Araz Naxcivan – United Galaţi – ora 14:00
  • Uragan Ivano-Frankivsk – FC Liqeni – ora 19:00

* Ungaria: Are loc un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: Titanok – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 19:40

– Diverse

* Craiova: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează două ateliere online pentru marcarea Halloween-ului, la care și-au anunţat participarea elevii de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, coordonaţi de profesoara Cornelia Pătru, şi elevii claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială din localitatea Cruşeţ, judeţul Gorj, coordonaţi de profesoarele Eleonora Popa, Marinela Nicolin, Maria Godeanu, Eugenia Bătănoiu, Veronica Vulpe şi Marcela Ştefan. Astfel, de la orele 11:00 şi 12:30, elevii vor lua parte la două ateliere online de Halloween. Întâlnirile se desfăşoară pe platforma Zoom. Participanţii vor afla care este originea sărbătorii de Halloween, cum este aceasta celebrată în Statele Unite ale Americii si care este influenţa Halloween-ului în cultura pop

– S-a întâmplat într-o zi de 29 octombrie

* Acum 333 de ani (1688) urca în scaunul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (după moartea lui Şerban Cantacuzino). Timp de un sfert de veac el a reuşit, pe plan extern, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic. Domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei: s-au zidit biserici şi mănăstiri, creându-se şi dezvoltându-se aşa-numitul „stil brâncovenesc”, s-au deschis şcoli de toate gradele, s-au tipărit cărţi în diferite limbi, au fost sprijiniţi şi încurajaţi oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe căzute sub dominaţie otomană. A fost ucis de turci, la 15/26 august 1714, la Constantinopol (împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache). Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Martiri Brâncoveni fiind prăznuiţi la 16 august. NOTĂ: Site-ul http://basilica.ro/domnul-martir-ctitor-de-cultura-romaneasca-13812.html menţionează ca dată a urcării pe tron 28 octombrie 1688

* Acum 207 ani (1814), era lansat, la New York, „USS Fulton”, primul vas de război cu aburi, proiectat de Robert Fulton

* Cu 158 de ani în urmă (1863) era creat Comitetul Internaţional de Ajutor al Răniţilor, precursor al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii de astăzi. În perioada 26-29 octombrie 1863, s-a desfăşurat la Geneva, din iniţiativa omului de afaceri elveţian Henry Dunant (1828 – 1910), o conferinţă internaţională, cu scopul de a dezvolta măsurile pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de pe câmpurile de luptă, printre rezoluţiile finale ale conferinţei adoptate la 29 octombrie 1863, numărându-se şi fondarea Comitetului mai sus menţionat, cu sediul la Geneva, instituţie umanitară independentă care a pus bazele Mişcării de Cruce Roşie. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Pace în anii 1917, 1944 şi 1963

* Cu 74 de ani în urmă (1947) a avut loc, la Bucureşti, procesul înscenat conducătorilor Partidului Naţional Ţărănesc – Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi principalilor lor colaboratori, arestaţi în vara aceluiaşi an, odată cu înscenarea de la Tămădău (din 14 iulie), care a constituit pretextul dizolvării PNŢ (la 29 iulie). Iuliu Maniu, în vârstă de 75 de ani, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, comutată la temniţă grea pe viaţă, iar Ion Mihalache, la temniţă grea pe viaţă (deţinut izolat într-o celulă până la sfârşitul vieţii) (29.X – 11.XI)

* Se împlinesc 65 de ani (1956), de când Israelul, alături de Franţa şi Marea Britanie, a declanşat războiul (eşuat) împotriva Egiptului. Motivul a fost naţionalizarea Canalului de Suez (la 26 iulie acelaşi an) de către Egipt (conflictul a durat până la 26 noiembrie 1956)

* În urmă cu 52 de ani (1969), la această dată, era stabilită prima legătură între două computere aflate la distanță unul de altul, prin ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net), predecesorul Internetului. Transmiterea trunchiată a „călătorit” cu aproximativ 400 km (643 kilometri) între Universitatea din California, Los Angeles, şi Institutul de cercetare Stanford. ARPAnet-ul era o rețea între mai multe computere din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. Şi mai important, aceasta a fost una dintre primele mari teste ale unei idei radicale pe atunci: conexiunea bilaterală a reţelei între două computere

* Acum 18 ani (2003) intra în vigoare Legea 429/2003 de revizuire a Constituţiei din 1991, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului din 18-19 octombrie 2003. Prima Constituţie de după Revoluţia din decembrie 1989 a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie 1991

* Cu 17 ani în urmă (2004) era semnat, la Roma, Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat de Consiliul European la Bruxelles, la 17-18 iunie 2004. Uniunea Europeană a păşit, astfel, spre un nou statut, depăşind formal încadrarea în categoria organizaţiilor internaţionale, deoarece noul Tratat conferă construcţiei comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degrabă de esenţa statului federal: monedă unică, buget provenit şi din resurse proprii (există, însă, şi contribuţii naţionale), control integrat la frontiere, o serie de politici comune decise şi gestionate direct de la Bruxelles, o politică externă comună (cu limitele ei), înfiinţarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de frontieră, precum şi atribuţii, deocamdată embrionare, în domenii ca apărarea şi securitatea. Numit de unii «Constituţie», iar de alţii «Tratat constituţional», documentul semnat la 29 octombrie 2004 este rezultatul unui lung proces care a început cu Declaraţia de la Laeken, din decembrie 2001, a continuat în cadrul Convenţiei privind viitorul Europei (28 februarie 2002 – 10 iulie 2003) şi a fost finalizat de Conferinţa interguvernamentală a statelor membre UE (4 octombrie 2003 – 18 iunie 2004)

* Se împlinesc 10 ani (2011) de la proclamarea canonizării Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (cu zi de pomenire la 30 noiembrie). Aceasta a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, eveniment la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost prezenţi şi Preafericitul Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, şi Înalt Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras. Andrei Şaguna (de origine aromână) s-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 stil nou) în Mişcolţ, Ungaria şi a trecut la Domnul la 16/28 iunie 1873, în Sibiu. A fost mitropolit al Ardealului între 1864 şi 1873. A fost un militant al restaurării vechii Mitropolii a Transilvaniei, a organizat învăţământul elementar şi mediu din Transilvania şi l-a pus sub îndrumarea Bisericii. El a fost preşedintele Marii Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împaratului şi, apoi, guvernului din Pesta

* Acum 9 ani (2012), uraganul Sandy, considerat cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA, a lovit Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii. Cel puţin 200 de persoane din Caraibe, Bahamas, SUA şi Canada au fost ucise de devastatorul fenomen, iar aproximativ 8 milioane de americani au fost afectaţi, pagubele materiale totale ridicându-se la circa 50 de miliarde de dolari. Sandy s-a dezvoltat dintr-un val tropical alungit din Marea Caraibelor de vest la 22 octombrie 2012, depăşind pagubele provocate de uraganele Katrina din 2005 şi Irene din 2011. În septembrie 2017, SUA a fost lovită de un alt uragan, Irma, un ciclon tropical apărut deasupra Atlanticului, considerat cel mai intens din ultimii 10 ani. A ajuns pe coasta Floridei ca uragan de categoria 3. În total, în țările afectate, uraganul a produs pagube de peste 30 de miliarde de dolari

* Se împlinește 1 an (2020) de când a avut loc atacul terorist cu armă albă de la biserica Notre-Dame din orașul francez Nisa. Trei oameni au murit, dintre care unul decapitat, după ce un bărbat înarmat cu un cuțit i-a atacat în catedrala din centrul orașului. Autorul atacului, un tunisian de 21 de ani, a fost rănit de polițiști și transportat la spital, cazul fiind preluat de Parchetul antiterorism. Atacul a avut loc într-un context tensionat pentru Franța, după decapitarea profesorului de istorie Samuel Paty și după valul de proteste pe care l-a stârnit președintele Emmanuel Macron în unele state musulmane prin angajamentul său de a lupta pentru valorile laice ale republicii și împotriva „separatismului islamist”

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Autorității Electorale Permanente”, instituită prin Ordinul 993/2019 al Autorității Electorale Permanente; la 29 octombrie 2003 a fost adoptată în Parlament Legea de revizuire a Constituţiei din 1991, prin care s-a stabilit înfiinţarea acestei instituţii administrative autonome, cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale şi europene în materie

– 1727: A murit Ioan Giurgiu Patachi, episcop, între anii 1723 şi 1727, al Episcopiei Române Unite de Făgăraş (n. 1681)

– 1875: S-a născut (la Eastwell Park, Anglia) regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi a ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei; soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927); încă din timpul campaniei militare din 1913 din Bulgaria, regina Maria s-a implicat activ în acţiunile Crucii Roşii, preocupare devenită şi mai evidentă în timpul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919); a depus, pe plan extern, o intensă muncă de susţinere a intereselor şi drepturilor României; a scris literatură memorialistică; membră de onoare a Academiei Române din 1915 (m. 1938, la Sinaia)

– 1875: S-a născut botanistul Iuliu Prodan; importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

– 1880: S-a născut Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1956)

– 1880: S-a născut Augustin Bena, compozitor, dirijor, preot şi profesor; preocupări privind recuperarea folclorului muzical românesc (m. 1962)

– 1902: S-a născut actriţa Silvia Dumitrescu-Timică (m. 1999)

– 1905: S-a născut botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1970)

– 1918: S-a născut Ştefan Baciu, poet, eseist, ziarist, memorialist, traducător, profesor, diplomat şi critic de artă român din diaspora (după peregrinările în Europa şi America Latină s-a stabilit în Hawaii) (m. 1993)

– 1924: S-a născut medicul şi profesorul Ioan Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2010)

– 1930: S-a născut Radu Cosaşu (pseudonimul lui Oscar Rohrlich), prozator, scenarist, critic de film şi publicist

– 1939: S-a născut Petru Stoianov, compozitor, muzicolog şi profesor

– 1942: S-a născut sculptorul, plasticianul și fotograful Doru Covrig; stabilit în Franţa din 1982

– 1947: S-a născut artistul plastic Alexandru Chira; a realizat ansamblul monumental „De-semne spre cer, pentru ploaie şi curcubeu”, de la Tăuşeni, judeţul Cluj, considerat de critica de specialitate ca fiind cea mai importantă lucrare contemporană de această factură din România (m. 2011)

– 1959: A murit medicul chirurg Iacob Iacobovici, unul dintre fondatorii Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca şi întemeietorul şcolii de chirurgie din Transilvania (n. 1879)

– 1969: A murit pictoriţa și profesoara Cecilia Cuţescu-Storck, prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa; una dintre promotoarele artei feminine românești; a scris şi memorii; soţia sculptorului Frederic Storck (n. 1879)

– 1975: A murit Nicholas (Nicolae) Pillat, diplomat de carieră (aflat la post în Franţa în anii celui de-al doilea război mondial), memorialist, animator cinematografic, stabilit în Franţa imediat după război; frate cu poetul Ion Pillat (n. 1893)

– 1985: A murit inginerul Aurel Avramescu, promotor al disciplinelor ştiinţei şi tehnologiei informaţiei; lucrări în domeniul electromagnetismului, al construcţiei aparatelor electrice şi informaticii documentare; a semnalat perspectivele energiei nucleare cu mult înainte de a se fi realizat prima centrală nuclearo-electrică (1941); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1903)

– 1992: A murit (la Paris) Alexandru Stark, reporter radio şi tv., scenarist şi publicist (n. 1931)

– 1996: A murit Constantin Crişan, critic şi istoric literar (n. 1939) – 25 de ani

– 2000: A murit artistul decorator Dionisie Popa (n. 1938)

– 2003: A murit inginerul Virgil Petrovici, specialist în problemele iluminării pentru film şi televiziune; doctor în istoria şi teoria teatrului şi filmului; a lucrat la TVR (n. 1935)

– 2009: A murit părintele arhimandrit Teofil Părăian (prenumele la botez: Ioan) de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), unul dintre marii duhovnici români contemporani (n. 1929)

– 2018: A murit Nicolae Dumitru Vlădulescu, artist plastic și poet; lider al mişcării revoluţionare din 21 şi 22 Decembrie 1989 de la Reşiţa (n. 1949)

– 2018: A murit István Bessenyei, actor, regizor și director de teatru maghiar din România (n. 1955)

– 2019: A murit Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară; autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații; a apărut în numeroase emisiuni de divertisment și spectacole de televiziune (n. 1946)

– 2019: A murit Maşa Dinescu, traducătoare de literatură și dramaturgie rusă; soţia poetului Mircea Dinescu (n. 1961)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Comitetului consultativ, coordonat de premierul Alexander De Croo, pe tema pandemiei de COVID-19

– Luxemburg: Eurostat publică PIB-ul celui de-al III-lea trimestru și inflaţia în luna octombrie în zona euro, primele estimări

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc îl primește în audiență pe președintele sud-coreean Moon Jae-in

– Cetatea Vaticanului: Vizita preşedintelui american Joe Biden în cadrul căreia va fi primit în audienţă de Papa Francisc

– Roma: Întrevedere a președintelui francez, Emmanuel Macron, cu omologul său american Joe Biden

– Moscova: Vizita preşedintelui finlandez Sauli Niinisto, în cadrul căreia are convorbiri cu omologul său rus, Vladimir Putin

– Quito: Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, începe un turneu în Europa care include participarea sa la summitul pentru climă COP-26 (29 oct. – 7 nov.)

– Atena: Vizita cancelarului german Angela Merkel; conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis

– Haga, Ţările de Jos: Vizita premierului canadian, Justin Trudeau

– Roma: Reuniunea miniştrilor sănătăţii şi cei ai finanţelor din ţările G20

  • Participă, printre alții, ministrul indian al Finanțelor și al Afacerilor Corporative, Nirmala Sitharaman

– Roma/Londra: Vizita primului-ministru indian Narendra Modi la Roma şi Londra, unde va participa la Summitul G20 şi, respectiv, la Summitul liderilor mondiali al COP-26 (29 oct. – 2 nov.)

– New York: Votul Consiliului de Securitate asupra unui proiect de rezoluție care prelungește cu un an mandatul misiunii Minurso în Sahara de Vest

– New Delhi, India: Vizita secretarului britanic al afacerilor externe, Elizabeth Truss, în cadrul căreia are convorbiri cu ministrul afacerilor externe, Subrahmanyam Jaishankar

– Lusaka, Zambia: Ministrul finanţelor Situmbeko Musokotwane prezintă bugetul naţional pe 2022

– Kuala Lumpur: Ministrul malaysian de finanțe, Tengku Zafrul Aziz va prezenta bugetul pentru 2022, care este așteptat să acorde prioritate redresării economice și reformelor post-pandemice

– Nisa, Franța: Omagiu adus victimelor atacului cu armă albă de la catedrala Notre-Dame, din 29 octombrie 2020, la prima marcare a tragediei, cu dezvelirea unei plăci comemorative, discursuri ale primarului din Nisa și ale unui reprezentant al Statului, și cu oficierea unei  liturghii

– Taipei, Taiwan: Conferință de presă a noului ambasador american de facto, Sandra Oudkirk

– Mons, Belgia: Hotărârea Curții de Apel Mons în procesul intentat unui ofițer de poliție belgian pentru împușcarea fatală a unei fete kurde în 2018

– Berlin: Sunt publicate datele oficiale cu privire la evoluţia economiei germane în trimestrul al treilea

– Stockholm: Listarea la Bursă a companiei Volvo Cars

– Roma: Demonstrație de protest a opozanților organizării summitului G20 (29 – 31 oct.)

– Londra: Activiștii pentru climă protestează înainte de summitul COP26

– Beirut: Convocarea foștilor miniștri Nohad Machnouk și Ghazi Zeaïter de către judecătorul care investighează cazul exploziei din port

– New York: Termen limită pentru prințul Andrew de a răspunde la depunerea oficială a unei plângeri pentru agresiune sexuală

– Stuttgart: Daimler publică rezultatele financiare din trimestrul trei ale acestui an

– Stuttgart: Sindicatul IG Metall organizează o zi de acţiune pentru a sprijini viitorul industriei în ceea ce priveşte reformele climatice

– Paris: Air France-KLM – rezultate financiare pentru trimestrul 3

– Milano: Eni – rezultatele din trimestrul 3

– Londra: Natwest – rezultatele trimestrului al III-lea

– Viena: Grupul OMV urmează să dea publicităţii rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an şi rezultatele trimestrului trei

– Ankara: Manifestări prilejuite de Ziua naţională a Republicii Turcia – aniversarea proclamării independenţei (1923)

– Canada: Termen acordat oficialilor federali de a prezenta un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 la locul de muncă

– Saint-Gély-Du-Fesc, Franța: Sunt marcați 40 de ani de la moartea cântărețului Georges Brassens

– Londra: Un fragment original de o valoare inestimabilă din ediţia princeps a operelor lui Shakespeare şi care conţine piesa ”Henric al IV-lea. Partea întâi”, este scos la licitaţie

– Vancouver, Canada: Patinaj artistic – Grand Prix ISU Skate Canada International (29 – 31 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral” („stroke-ului”); pe 29 octombrie 2010, Organizaţia Mondială de Stroke (WSO) şi membrii din întreaga lume au lansat campania „1 din 6” (în lume 1 din 6 oameni va suferi un „stroke” pe parcursul vieţii); potrivit unei informări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentul vascular cerebral este o boală care afectează anual peste 15 milioane de oameni în întreaga lume şi răpeşte câte o viaţă la fiecare 6 secunde

– „Ziua Mondială a Internetului”, celebrată pentru prima dată în 1999, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a lansării acestui „instrument” de comunicare (la 29.X.1969 un grup de cercetători americani în domeniul computerelor reuşea să transmită un mesaj de pe un ordinator pe altul). NOTĂ: România a intrat în era internetului în 1999, domeniul „.ro” fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul ICI – Institutul pentru Cercetări în Informatică

– „Ziua Mondială a Psoriazisului”, se marchează anual începând din 2004, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Psoriazis; la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul reprezintă o afecţiune cronică severă, inflamatorie şi proliferativă, determinată genetic. Cauzele nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanşatori implicaţi precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecţiile, anumite medicamente

– Turcia se proclamă republică – 1923; Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938) devine primul preşedinte al Republicii Turcia. Ziua naţională

– 1783: A murit Jean le Rond D’Alembert, filosof iluminist francez şi matematician (unele dintre teoremele sale şi-au găsit aplicaţii imediate în astronomie şi fizică); coeditor, împreună cu Denis Diderot, al ”Enciclopediei franceze” (n. 1717)

– 1880: S-a născut (în Ucraina) fizicianul și profesorul rus Abram Fiodorovici Ioffe; considerat „părintele fizicii sovietice”; cercetări în domeniile electromagnetismului, cristalografiei și a radiației; a inițiat crearea institutelor fizico-tehnice, în special la Harkov și Dnipro, a creat școala științifică recunoscută în întreaga lume (m. 1960)

– 1882: S-a născut scriitorul francez Jean Giraudoux (m. 1944)

– 1898: S-a născut compozitorul francez Emmanuel Bondeville (m. 1987)

– 1910: S-a născut Sir Alfred Julius Ayer, filosof britanic; a dezvoltat, în scrierile sale, trăsăturile fundamentale ale pozitivismului (m. 1989)

– 1911: A murit Joseph Pulitzer, jurnalist şi editor american de origine ungară; în 1883 a cumpărat „The World”, care a devenit unul dintre cele mai importante ziare din New York; a revoluţionat jurnalismul american; fondatorul cunoscutelor premii care-i poartă numele (opt pentru jurnalişti şi cinci pentru scriitori), atribuite din 1917, anual, de fundaţia constituită după moartea sa (n. 1847, în Ungaria) – 110 ani

– 1914: S-a născut Preafericitul Părinte Maxim (numele la naștere: Marin Naidenov Minkov), fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolit al Sofiei (4 iulie 1971 – 6 noiembrie 2012) (m. 2012)

– 1916: S-a născut fotograful american (George Allen) Slim Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (m. 2006) – 105 ani

– 1920: S-a născut Baruj Benacerraf, medic și profesor american de origine venezueleană; specializat în imunogenetică, a descoperit și inaugurat studiul factorilor genetici în reglarea activității celulelor imunitare; Premiul Nobel pentru medicină în 1980, împreună cu Jean Dausset și George D. Snell (m. 2011)

– 1923: S-a născut chimistul, nuvelistul şi dramaturgul austriac Carl Djerassi, unul dintre creatorii pilulei contraceptive (lansată în 1960); a contribuit, de asemenea, la obţinerea prin sinteză a cortizonului (m. 2015)

– 1924: S-a născut Zbigniew Herbert, poet, eseist şi dramaturg polonez (m. 1998)

– 1924: A murit scriitoarea americană de literatură pentru copii Frances Eliza Burnett (n. 1849, în Marea Britanie)

– 1925: S-a născut actorul britanic Robert Hardy (m. 2017)

– 1926: S-a născut tenorul canadian Jon Vickers (m. 2015) – 95 de ani

– 1933: A murit pictorul realist şi ilustratorul american George Benjamin Luks (n. 1867)

– 1935: S-a născut fizicianul german Walter Greiner, specialist în fizică nucleară; studii privind prezicerea/semnalarea unor noi moduri de dezintegrare radioactivă naturală a nucleelor grele; a jucat un rol de seamă în cooperarea ştiinţifică germano-română; membru de onoare străin al Academiei Române (1992) (m. 2016)

– 1935: S-a născut regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (m. 2018)

– 1938: S-a născut Ellen Johnson Sirleaf, om politic liberian, fost preşedinte al ţării în perioada 2006-2018; laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2011, pentru „lupta nonviolentă pentru siguranţa femeilor şi pentru dreptul femeilor de a participa deplin la făurirea păcii”

– 1943: S-a născut actriţa britanică Margaret Nolan (m. 2020)

– 1946: S-a născut Peter Green, chitarist și co-fondator (împreună cu bateristul Mick Fleetwood, la Londra, în 1967) al grupului britanic Fleetwood Mac (m. 2020) – 75 de ani

– 1947: S-a născut actorul american Richard Dreyfuss

– 1949: A murit Georg Iwanowitsch Gurdjieff, autor, filosof, coregraf şi compozitor greco-armean, stabilit în Franţa (n. 1866)

– 1956: S-a născut Kazuyo Sejima, arhitecta japoneză; a creat unele dintre cele mai memorabile muzee și clădiri publice din Japonia, Europa și America de Nord, împreună cu arhitectul Ryue Nishizawa, în calitate de parteneri fondatori ai firmei SANAA – 65 de ani

– 1971: S-a născut actriţa americană Winona Ryder – 50 de ani

– 1971: A murit biochimistul suedez Arne (Wilhelm Kaurin) Tiselius; importante contribuţii în biologia macromoleculară; Premiul Nobel pentru chimie pe 1948; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1965) (n. 1902) – 50 de ani

– 1981: A murit Georges Brassens, poet, cântăreț și compozitor francez (n. 1921) – 40 de ani

– 2003: A murit tenorul italian Franco Corelli (n. 1921)

– 2009: A murit Bei Shizhang, biofizician și educator chinez (n. 1903)

– 2011: A murit Robert Lamoureux, actor, regizor, scenarist, dramaturg, poet şi compozitor francez; considerat timp de o jumătate de secol „regele comediei franceze” (n. 1920) – 10 ani

– 2012: A murit Valentin Mândâcanu, traducător, publicist şi lingvist din Republica Moldova; rămas în memorie drept unul dintre promotorii limbii române şi autor al eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în 1988, care a impulsionat lupta pentru revenirea la alfabetul latin în Basarabia; participant activ al Mişcării de Eliberare Naţionale din Basarabia (n. 1930)

– 2013: A murit Graham William Stark actor, comediant, regizor și fotograf englez (n. 1922)