Calendarul evenimentelor, 1 noiembrie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Preşedinţie

* Glasgow, Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: În zilele de 1 – 2 noiembrie, Președintele Klaus Iohannis și mai mulți miniștri din Guvern participă la Conferința ONU privind schimbările climatice, „COP26” (Conferința părților), ce se desfăşoară între 31 octombrie și 12 noiembrie. Evenimentul este dedicat schimbărilor climatice, la care participă peste 120 de lideri de stat și delegații din aproximativ 200 de țări, experți climatici și activiști de mediu care vor participa la discuțiile legate de viitorul planetei și modul în care pot fi combătute problemele de mediu pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la sub 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială. Summitul global COP26 este considerat cel mai important eveniment dedicat climei organizat după Acordul Climatic de la Paris din 2015. Programul zilei:

  • ora 14:00 (ora României) – Participare la ceremonia de deschidere a segmentului la nivel înalt al Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) – la Scottish Event Campus, Glasgow, Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

 

– Senat

* Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene are o întrevedere cu Søren Jensen, ambasadorul Regatului Danemarcei în România – ora 12:50, la Salonul Constantin Brâncoveanu

 

 

 

– Ministere

* Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a prelungit, până la data de 1 noiembrie, ora 12:00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelului de proiecte POR/813/8/3/ Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale (8.3 C – grup vulnerabil copii, aferent Axei prioritare 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Priorității de investiţii 8.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale). Programul Operațional Regional – POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare

* În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează de la ora 14:00, dezbaterea publică pe tema proiectului Ordinului ministrului afacerilor interne pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrative nr. 321/2007 pentru aplicarea, în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, a unor dispoziții din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști. Având în vedere condițiile determinate de necesitatea respectării măsurilor împotriva răspândirii COVID-19, activitatea va fi organizată online, în sistem videoconferință. La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentanți ai M.A.I., cât și reprezentanți ai societății civile care și-au exprimat interesul față de acest proiect

* Prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare de către ambasadorul agreat al Marelui Ducat de Luxemburg, cu reşedinţa la Atena, Elisabeth Cardoso Jordao, secretarului de stat pentru afaceri europene Iulia Matei – în sistem video-conferinţă

 

 

– Apărare, Interne

* Peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia şi SUA) se vor antrena, în perioada 1 – 12 noiembrie, în facilităţi de instruire ale Armatei României, unde se va desfăşura Exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale Junction Strike 2021 (JUST 21). Militarii se vor antrena atât în facilităţi ale Armatei, cât şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu şi Sângiorgiu de Mureş, pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional

* Jud. Constanţa: „Media Day” pentru exerciţiul Grupului Maritim de Operaţii Speciale – ora 13:00, în Portul militar Mangalia

 

– Partide

* Reuniunea Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şoseaua Kiseleff nr. 10, sector 1

 

 

– Administrație

* Cluj-Napoca: Ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00

* Galaţi: Municipiul Galaţi are, începând de astăzi, 1 noiembrie, peste 30 de staţii SelfPay pentru plata taxelor, impozitelor şi facturilor, pe lângă metodele existente deja-online pe www.ghiseul.ro, ordin de plată sau direct la casierii. La nivelul municipiului sunt disponibile peste 30 de staţii în reţeaua SelfPay, două fiind amplasate în sediul central al Primăriei, respectiv la sediul Direcţiei de taxe şi impozite, celelalte preponderent în magazine sau benzinării

 

– Economic

* Lensa, magazin online şi offline de optică, lansează Black Friday pe Lensa.ro şi în showroomurile proprii

* Accesul în Centrele de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare se va face cu certificat verde Covid-19

 

 

– Medicină, Sănătate

* Pentru susţinerea ritmului de vaccinare şi atingerea indicelui de imunizare necesar limitării pandemiei Covid-19, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a emis o nouă instrucţiune referitoare la administrarea dozei de rapel a vaccinurilor împotriva Covid-19, astfel:

  • începând de astăzi, 1 noiembrie, persoanele care au efectuat schema primară de vaccinare împotriva Covid-19 cu Spikevax/Moderna şi care vor opta pentru administarea dozei de rapel cu acelaşi tip de vaccin, vor primi o doză înjumătăţită (1/2 doză) din acest tip de vaccin
  • persoanelor care au efectuat schema primară de vaccinare împotriva COVID-19 cu un alt tip de produs (Comirnaty/Pfizer BioNTech, AstraZeneca/Vaxzevria sau Johnson&Johnson) şi care aleg administrarea dozei de rapel cu produsul Spikevax/Moderna, le va fi administrată o doză întreagă din acest tip de vaccin
  • Reglementările menţionate anterior se bazează pe studiile de siguranţă şi recomandările EMA care arată faptul că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării dozei înjumătăţite, iar frecvenţa reacţiilor adverse cunoscute/reactigenitatea este diminuată

* Germania a trimis o echipă medicală de evaluare în România, astfel, este preconizat ca o aeronavă a forţelor aeriene germane să fie disponibilă astăzi, 1 noiembrie, pentru evacuarea aeromedicală strategică a pacienţilor

* Bistriţa: Se redeschide punctul de vaccinare de la Policlinica Bistriţa, începând de astăzi, 1 noiembrie, urmând ca tot în luna noiembrie să se redeschidă şi centrul de vaccinare care a funcţionat la Brigada 81 Mecanizată din municipiul reşedinţă

* Caracal, jud. Olt: Este redeschis Centrul de vaccinare de la unitatea militară din municipiul Caracal, închis în această vară, în care va fi administrat ser Pfizer-BioNTech. În prezent, în judeţul Olt funcţionează opt centre de vaccinare, dintre care trei în municipiul Slatina şi câte unul la Caracal, Corabia, Balş, Scorniceşti şi Drăgăneşti-Olt

 

– Cultură

* „Ziua Radioului Naţional” – Acum 93 de ani lua fiinţă instituţia Radioului public, cunoscut astăzi drept Radio România. Tot la 1 noiembrie, dar în 1998, la împlinirea a 70 de ani de radiofonie românească, este înfiinţată Editura Casa Radio, expresie a unui proiect cultural prin care Radio România şi-a propus reintroducerea documentelor din arhivele proprii în circuitul mediatic naţional. Pe lângă valorificarea creaţiilor şi vocilor personalităţilor istorice, literare şi dramaturgice româneşti păstrate în Fonoteca Radio, Editura Casa Radio adaugă în circuitul public şi dimensiunea creaţiei muzicale – componistice şi interpretative. Astfel, Radio România readuce în faţa publicului mari personalităţi din pleiada muzicienilor din trecut (George Enescu, Mihail Jora, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri), dar şi din prezent (dirijorii Cristian Măcelaru, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Marin Cazacu). Radioul naţional are în vedere şi configurarea viitorului, prin descoperirea şi sprijinirea tinerilor artişti ce reprezintă baze de certă valoare artistică pentru dezvoltarea culturii muzicale româneşti:

  • Astăzi, Editura Casa Radio lansează albumul de debut al tânărului Cadmiel Boţac, una dintre marile speranţe ale pianisticii româneşti, în prezent student la Universitatea de Muzică şi Arte din Viena. Albumul intitulat „CADMIEL BOŢAC – Recital de pian. Beethoven, Chopin, Enescu” care poate fi ascultat integral, începând cu ora 19:00, la emisiunea de actualitate discografică „Music box”, realizată de Cristina Comandaşu la postul Radio România Muzical, partener în realizarea acestui album

* De Ziua Națională a Radioului, Teatrul Național Radiofonic lansează premiera Sezonului 1 din serialul „Radio Noir. Povestiri polițiste”, demers de anvergură, menit să promoveze autori români contemporani, prin realizarea unor producții sonore proaspete, incitante, extrem de captivante pentru iubitorii genului poliţist și ai teatrului radiofonic, în general. „Radio Noir” reprezintă un amplu proiect radiofonic, dedicat literaturii poliţiste autohtone, un serial de 5 episoade, realizate după povestiri publicate la Editura Tritonic, în antologia „Noir de București”: „Crimă de cartier” de Bogdan Hrib, „Vin roşu pentru soţul meu” de Tony Mott, ”Trafic de organe” de Dan Rădoiu, „Sara” de Daniel Timariu şi „Noapte în Gara de Nord” de Ştefan D. Guţă. Dramatizările radiofonice și regia artistică sunt semnate de Mihnea Chelaru. Cele 5 episoade vor fi postate, la 1 noiembrie, și pe site-ul www.eteatru.ro

  • Primele două episoade radiofonice se vor difuza la Radio România Actualități, de la ora 23:05, „Crimă de cartier”, de Bogdan Hrib și „Vin roşu pentru soţul meu”, de Tony Mott

* Prima proiecţie a celui de-al doilea episod din documentarul „Moşteniri coregrafice”, intitulat „Avangarda” – ora 18:00, la Cinema Muzeul Ţăranului. Proiectul este inițiat de DS Projects Lab și a pornit din dorința de a contribui la sporirea interesului pentru cunoașterea memoriei dansului și a identității artistice românești. “Moșteniri coregrafice: Avangarda” prezintă activitatea unei alte generații de dansatori și coregrafi români din secolul XX care au contribuit la configurarea dansului românesc, precum Lizica Codreanu, Iris Barbura, Trixy Checais, Gabriel Negry și Vera Proca Ciortea

* În cadrul seriei de prezentare a personalităților artistice contemporane din cultura și arta românească, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează un Dialog în Arta Contemporană cu pictorul Dumitru Gorzo și criticul de artă Erwin essler – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, sala de conferinţe. Se va prezenta filmul de autor Gorzo, realizat de regizorul german Ștefan Schulz

* Asociația SoNoRo şi Primăria Capitalei, prin ARCUB organizează în perioada 29 octombrie – 14 noiembrie, în cadrul Programului „Bucureşti – Oraş deschis 2021”, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, care va avea loc în București, Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca. Evenimentul aduce prin tema sa, „Dreamtigers”, un omagiu scriitorului sud-american Jorge Luis Borges; totodată, în cadrul acestei ediții, va fi celebrat centenarul Astor Piazzolla, cu un program alcătuit din lucrări ale celebrului compozitor argentinian. Programul concertelor va fi susținut de muzicieni consacrați ai scenelor internaționale: Gilles Apap (vioară), Mihaela Martin (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Erik Schumann (vioară), Vladimir Mendelssohn (violă), Răzvan Popovici (violă), Borin Andrianov (violoncel), Valentin Răduțiu (violoncel), Zoran Markovic (contrabas), Diana Ketler (pian), Simon Trpčeski (pian), Marcelo Nisinman (bandoneon), Pablo Barragan (clarinet), alături de tineri muzicieni români, foști beneficiari ai programului de burse SoNoRo-Interferențe: Valentin Șerban (vioară), Ștefan Cazacu (violoncel), Dragoș Dimitriu (pian), Radu Greluș (clarinet). Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook (https://eventbook.ro/festival/sonoro). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Agenția de presă RADOR. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Concertul „Cele Patru Cicluri // IV. Return” – la ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90

* Performanță și generozitate – sunt conceptele în jurul cărora se va derula Concursul Internațional „Remember Enescu” și activitățile conexe, organizat de Fundația Culturală „Remember Enescu”, în mediul online, între 1 și 5 noiembrie. Continuând o tradiţie care s-a născut în anul 1996, această a 20-a ediție a competiției capătă o și mai mare amploare, incluzând nu doar secțiunile vioară și canto, ci și o nouă secțiune dedicată tinerilor compozitori. Din juriu vor face parte, şi de această dată, personalităţi de prim nivel ale lumii muzicale româneşti şi internaţionale, precum violoniștii Alexandru Tomescu, Diana Moș – rectorul Universității Naționale de Muzică din București și Cristina Comandașu – redactor șef al postului Radio România Muzical, sopranele Iulia Isaev și Daniela Chihaia Popa, mezzosoprana Aura Twarowska, compozitorii Dan Dediu și Cătălin Crețu. Concursul se va desfășura în două etape, pe trei categorii de vârstă la secțiunea vioară (categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani, categoria C – 18-24 ani), canto (categoriile B și C), compoziție (categoria C). Repertoriul de concurs, precizat în Regulamentul de pe site-ul rememberenescu.ro, cuprinde la fiecare secțiune lucrări impuse din creația lui George Enescu. Pe lângă premiile în bani, laureații vor primi partituri și obiecte promoționale din partea Muzeului Național „George Enescu”, precum și posibililtatea de a susține recitaluri și concerte pe scena partenerilor Fundației Culturale „Remember Enescu”. Totodată, laureații Concursului din București vor susține recitaluri în perioada 6-10 noiembrie în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Școala pentru deficienți de vedere București și Complexul de servicii Pistruiatul din Capitală

* Evenimente online organizate de Muzeul Național al Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • ora 19:00 – Invitatul episodului #78 al mini-Cafenelei critice on-line, este Doru Mareș, critic de teatru și poet, traducător, jurnalist – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

 

* Alba Iulia: Astăzi se împlinesc 60 de ani de la moartea scriitorului şi diplomatului român Aron Cotruş, cu acest prilej, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba organizează o serie de manifestări culturale ce se vor desfăşura online dar şi prin depuneri de jerbe şi coroane de flori la bustul aflat pe Aleea Scriitorilor din Parcul Central al oraşului. Evenimentul va avea loc la ora 12:00, cu respectarea tuturor măsurilor legale şi a recomandărilor făcute de autorităţi, pentru prevenirea şi reducerea răspândirii pandemiei COVID-19. În intervalul orar 8:00 – 19:00, pe paginile de socializare ale Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba vor fi postate din oră în oră informaţii menite să aducă în atenţia publică viaţa şi opera poetului Aron Cotruş

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în perioada 1-30 noiembrie, la American Corner Craiova, expoziţia de cărţi şi de materiale audio-video „National American Indian Heritage Month”. Expoziţia este realizată în cadrul „Lunii Patrimoniului Cultural Nativ-American”, luna noiembrie fiind dedicată, în Statele Unite ale Americii, moştenirii culturale nativ-americane. În colecţiile puse la dispoziţia utilizatorilor în mod gratuit la Mediatecă şi American Corner Craiova sunt disponibile numeroase cărţi şi materiale audio-video care prezintă istoria, cultura, arta, obiceiurile şi tradiţiile indo-americanilor

* Deva: Turneul „Vioara lui George Enescu”, aflat la a X-a ediție, etapa „indoor”, continuă cu o serie de recitaluri în luna noiembrie, în mai multe oraşe din ţară: Deva, Brașov, Slatina, Caracal. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail prezintă pe scene din întreaga ţară trei celebre sonate pentru vioară şi pian de Mozart, Brahms şi Beethoven. Coproducători: Radio România

  • ora 19:00 – concert în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” Deva; eveniment organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

* Iaşi: Conferinţă de presă şi vernisajul expoziţiei în care vor fi prezentate portrete ale personalităţilor reprezentative din istoria Operei ieşene, eveniment organizat de conducerea Operei Naţionale Române din Iaşi, la aniversarea a 65 de ani de la primul spectacol jucat pe scena teatrului liric ieşean (3 nov.) – ora 11:00, în foaierul instituţiei

 

 

– Sport

* Se dispută meciuri din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal:

  • Arad: AFC UTA Arad – AFC Chindia Târgovişte – ora 17:30, pe Arena „Francisc Neuman”
  • Mioveni: FC Rapid Bucureşti – FC U Craiova – ora 20:30, pe Stadionul Orăşenesc

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie

* „Ziua Radioului Naţional” – Acum 93 de ani era inaugurat postul naţional de radio din România. La data de 1 noiembrie 1928, de la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ca „Un suflet nou”. La început, Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice. Treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)

* La această dată, acum 422 de ani (1599), după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai Viteazul a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic

* În urmă cu 417 ani (1604), la Whitehall Palace din Londra, era prezentată pentru prima dată, tragedia „Othello” a lui William Shakespeare

* Acum 266 de ani (1755) avea loc Marele Cutremur din Lisabona, care avea să îngrozească întreaga Europă. Seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Seismul a făcut, potrivit statisticilor, între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, ruinându-se nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala şi Biblioteca

* Acum 186 de ani (1835) apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13)

* La Boston (SUA), era inaugurată, acum 173 de ani (1848), prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot. Prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente

* Cu 171 de ani în urmă (1850) apărea, la Paris (număr unic), revista politică „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil. Revista a publicat manifestul „Poporului român”, în care erau formulate scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”

* Cu 134 de ani în urmă (1887) era creată Agenţia Finlandeză de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa, furnizând ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză

* Acum 108 ani (1913) erau inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ economic superior din România (în prezent – Academia de Studii Economice), înfiinţată, la Bucureşti, prin Legea semnată la 6.IV.1913 de regele Carol I. Academia, care la început a avut trei secţiuni: comerţ – bancă – asigurări, industrie și administraţie economică-consulară, l-a avut ca prim rector pe matematicianul Anton Davidoglu

* Acum 99 de ani (1922) avea loc inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927). Funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania

* Acum 72 de ani (1949) apărea primul număr al publicației germane „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, cu sediul în orașul Frankfurt (am Main). Este ziarul german cu cea mai largă circulație peste hotare, editorii pretinzând că acesta ajunge în 148 de țări în fiecare zi

* Cu 69 de ani în urmă (1952), la această dată, Statele Unite ale Americii au testat, în Insulele Marshall, „Ivy Mike”, prima bombă cu hidrogen de pe planetă. Aceasta a produs o explozie de 10.4 megatone şi a fost de aproape 700 de ori mai puternică decât bombele folosite la Hiroshima. A vaporizat Insula Elugelab, lăsând în locul ei un crater

* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 59 de ani (1962), începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1″

* Acum 58 de ani (1963) apărea săptămânal la Bucureşti (până în septembrie 1993), revista de politică externă „Lumea” (care înlocuia traducerea revistei „Novoe Vremea”/„Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu (1911 – 1988)

* Cu 28 de ani în urmă (1993) intra în vigoare „Tratatul de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE). Semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

* Se împlinesc 25 de ani (1996) de la lansarea Al Jazeera, cunoscută și ca JSC (Jazeera Satellite Channel), instituție media cu sediul în Doha (Qatar), deținută de „Al Jazeera Media Network”. Lansată inițial ca o platformă TV de știri și actualități din lumea arabă, Al Jazeera s-a transformat într-o rețea care include canale TV de specialitate în mai multe limbi. Al Jazeera este una din cele mai mari agenții de presă, cu 80 de birouri în toată lumea. Televiziunea a devenit renumită ca urmare a izbucnirii războiului din Afganistan (2001), fiind unica rețea care a transmis, în direct, de la fața locului

* Acum 23 de ani (1998) şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când a început să emită canalul de ştiri „Realitatea TV”. Pe data de 30 octombrie 2019, Realitatea TV a fost închis și a fost înlocuit de Realitatea Plus. Cu această ocazie a fost schimbat logo-ul cu unul nou

* Cu 16 ani în urmă (2005) a avut loc, la Iaşi, slujba solemnă de consacrare a altarului şi de sfinţire a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de către PS Petru Gherghel. La această liturghie solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova; toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveţia, Norvegia, Germania, Austria, precum şi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei) şi au participat peste 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia şi peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost aşezate relicve ale sfinţilor la piciorul altarului construit în formă de potir

* Cu 14 ani în urmă (2007), era inaugurat oficial Teatrul Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop; director: George Ivaşcu

* Acum 11 ani (2010) compania multinațională americană Google a deschis un birou la Bucureşti, echipa din România fiind coordonată, la acea dată, de Dan Bulucea, fostul directorul de marketing şi business al „Microsoft” România. Scopul „Google” este de a oferi utilizatorilor români activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. Biroul din Bucureşti este responsabil pentru dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei „Google” în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenţei online şi vânzările directe de publicitate. Până la deschiderea biroului local, „Google” a fost prezent în România cu produse localizate pentru utilizatorii autohtoni

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850)

 

– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899)

 

 

 

– 1886: S-a născut Gheorghe Băgulescu, general al armatei române în cel de-Al Doilea Război Mondial, ambasador în Japonia și China, scriitor și colecționar de artă; una din cărțile sale, „Suflet japonez” (trei volume), a primit premiul Academiei de Ştiinţe din Japonia, fiind considerată cea mai bună lucrare scrisă de un străin despre japonezi, până la momentul apariţiei ei; stabilit la Nisa, a deschis în acest oraş un muzeu de artă japonez; de asemenea, a donat numeroase stampe japoneze şi orientale Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti (m. 1963) – 135 de ani

 

– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954). NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887”

 

– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

 

– 1903: S-a născut medicul şi profesorul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977)

 

– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967)

 

 

– 1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova; a fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (n. 1895)

 

– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, doctor farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale

 

– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)

 

 

– 1945: S-a născut sculptorul monumentalist Pavel Bucur (m. 2016)

 

– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut tenorul și profesorul universitar Ionel Voineag

 

– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune; fost solist vocal al formației „VH2” și fost component al grupului rock „Holograf”, în anii ’80

 

– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena)

 

 

 

– 1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar, folclorist, publicist şi profesor; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară, vizând mai ales Antichitatea, la publicistica militantă; a jucat un rol proeminent în unirea Bucovinei cu România (n. 1886)

 

– 1987: A murit Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă (n. 1928)

 

– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)

 

– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937)

 

– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929)

 

– 2016: A murit actorul George Ţoropoc (n. 1953) – 5 ani

 

– 2019: A murit Ion Arieşanu, scriitor, jurnalist, editor și critic de artă (n. 1930)

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Glasgow, Regatul Unit: Conferinţa ONU COP26 privind schimbările climatice (31 oct. – 12 nov.). În zilele de 1 și 2 noiembrie, președinta von der Leyen va reprezenta Comisia Europeană la summitul liderilor din lumea întreagă, care deschide oficial COP26 ce se desfăşoară la Scottish Event Campus din Glasgow. Vicepreședintele executiv Frans Timmermans va conduce echipa de negociere a UE. La COP26 va participa și comisarul Kadri Simson, Prinţul Charles al Marii Britanii, care rostește un discurs în cadrul ceremoniei de deschidere; președintele francez, Emmanuel Macron şi alti lideri mondiali. UE va găzdui peste 150 de evenimente conexe la pavilionul său

 

– Banjul/Dakar: Ministrul adjunct (MoS) pentru afaceri externe și afaceri parlamentare al Indiei, Shri V. Muraleedharan, efectuează o vizită oficială în Republica Gambia și în Republica Senegal (1 – 5 nov.)

 

 

 

– Vatican: Lansarea oficială a aplicației de rugăciune a Vaticanului „Click to Pray 2.0”

 

– Istanbul: A 89-a sesiune a Adunării Generale a Interpol, cu alegerea secretarului general

 

– Paris: Urmează să aibă loc sesiunea plenară a UNESCO pentru alegerea directorului general

 

– Moscova: Rusia își suspendă misiunea la NATO și misiunea Alianței la Moscova

 

– Beirut, Liban: Vizita lui Olivier De Schutter, raportorul special al ONU pentru sărăcie extremă și drepturile omului (1 – 12 nov.)

 

 

– Puno, Peru: Înotătorul francez cu dizabilități Théo Curin va încerca să traverseze Lacul Titicaca

 

– Geneva: Publicarea rezultatelor unei investigații privind presupuse încălcări în timpul conflictului de la Tigray, de către ONU și o organizație umanitară etiopiană

 

– Germania: Se încheie perioada de acordare a salariilor în timpul carantinei celor nevaccinați împotriva Covid-19

 

– Lisabona: Web Summit – întâlnire anuală privind economia digitală și noile tehnologii (1 – 4 nov.)

 

– Dublin, Irlanda: Ryanair – rezultatele decalate ale primului semestru

 

– Mumbai: Tata Motors – rezultate trimestriale

 

– Canada: Măsura de interzicere a croazierelor în apele canadiene va fi ridicată

 

– Austria: Austria cere de astăzi certificatul verde – vaccinare, trecere prin boală sau test PCR recent – pentru a merge la locul de muncă acolo unde în birou există mai mult de o persoană. Între 1 şi 14 noiembrie se stabileşte o perioadă de tranziţie în care toţi cei care lucrează şi nu au certificat vor trebui să poarte permanent o mască sanitară FFP2

 

– Thailanda: Deschiderea granițelor pentru călătorii străini vaccinați împotriva Covid-19 din anumite țări

 

– Kiev: Primăria capitalei ucrainene a anunţat introducerea de astăzi a unui permis sanitar pentru accesul în numeroase locuri publice, inclusiv în transportul public şi restaurante, drept răspuns la „deteriorarea bruscă” a situaţiei epidemice. Un certificat de vaccinare anti-Covid sau un test PCR negativ va fi obligatoriu pentru a intra în restaurante, centre comerciale, săli de sport, cinematografe, hoteluri şi anumite structuri guvernamentale. Aceeaşi obligaţie va fi impusă pentru utilizarea transportului în comun, în special metroul oraşului. Grădiniţele nu vor funcţiona decât dacă toţi angajaţii sunt vaccinaţi, în timp ce unităţile din ciclul secundar vor trebui să treacă din nou la cursuri la distanţă

 

 

– Sydney: Carantină obligatorie ridicată în New South Wales pentru australienii vaccinați împotriva Covid-19, care se întorc din străinătate

 

– Melbourne, Australia: Carantină ridicată pentru călătorii străini care sosesc în Statul Victoria (1 – 2 nov.)

 

– Washington: Urmează să fie deschise frontierele pentru călătorii europeni și britanici vaccinați împotriva Covid-19

 

– Los Angeles: Intrarea în vigoare a permisului sanitar obligatoriu pentru intrarea în restaurante, baruri și cinematografe

 

– SUA: Intră în vigoare, în New York, măsura vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 pentru toţi funcţionarii oraşului

 

– Sankt Petersburg, Rusia: Intrarea în vigoare a obligativității codului QR ce dovedește vaccinarea anti-Covid, pentru accesul la evenimentele sportive sau culturale la care participă mai mult de 40 de persoane

 

– Oran, Algeria: Reluarea transportului maritim de pasageri cu Marsilia

 

– Uruguay: Deschiderea frontierelor pentru călătorii străini vaccinați împotriva Covid-19

 

– Congo: Intrarea în vigoare a certificatului de vaccinare obligatorie împotriva Covid-19 pentru accesul în administrațiile de stat

 

– Alger: Manifestație pentru comemorarea începutului războiului de independență

 

– Los Angeles: Festivalul de film francez COLCOA (1 – 7 nov.)

 

– Doha, Qatar: Sunt marcați 25 de ani de la crearea canalului Al Jazeera

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop

 

– „Ziua Internațională de Conștientizare a Acromegaliei” este dedicată creșterii nivelului de informare și de înțelegere publică a unei tulburări hormonale rare, caracterizată prin producția crescută de hormon de creștere (hormon somatotrop) apărută după închiderea cartilajelor de creștere, acest exces de producție fiind în general rezultatul unor tumori benigne, numite adenoame, ale glandei hipofize. Excesul hormonului somatotrop crește producția factorului de creștere de tip insulinic-I în ficat și împreună determină creșterea diverselor țesuturi ale organismului

 

 

– Ziua naţională a statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei/1981 – 40 de ani

 

– 1500, 1 (sau 3): S-a născut Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (m. 1571)

 

– 1636: S-a născut poetul şi criticul francez Nicolas Boileau-Despréaux; a sintetizat principiile clasicismului în literatura franceză (m. 1711) – 385 de ani

 

– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822)

 

– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878)

 

– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884)

 

– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)

 

– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900) – 150 de ani

 

– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959)

 

– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951) – 135 de ani

 

– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)

 

– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987)

 

– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995)

 

– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817)

 

 

– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut actorul italian Riccardo Garrone; cunoscut în Italia ca unul dintre marii protagonişti ai filmului de comedie (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul rus Dmitri Aleksandrovici Bașkirov (m. 2021) – 90 de ani

 

– 1935: S-a născut Edward Wadie Said, activist politic, teoretician al literaturii, critic literar, profesor palestinian american; unul dintre cei mai vehemenți apărători ai drepturilor poporului palestinian și susținători ai creării unui stat Palestinian independent (m. 2003)

 

– 1942: S-a născut actriţa americană Marcia Wallace (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian

 

– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1859)

 

– 1947: S-a născut compozitorul şi textierul american Jim Steinman, ale cărui versuri au contribuit la succesul unor artişti precum Celine Dion, Meat Loaf şi Bonnie Tyler (m. 2021)

 

– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician și profesor american; Premiul Nobel pentru fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară

 

– 1951: S-a născut Ronald (Nathan) Bell (cunoscut şi după numele său musulman Khalis Bayyan), compozitor, cântăreț, producător și saxofonist american; membru cofondator al trupei de jazz-funk şi de funk „Kool and the Gang” (m. 2020) – 70 de ani

 

– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885)

 

– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894)

 

– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905)

 

– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)

 

– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925) – 15 ani

 

– 2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir (n. 1921) – 10 ani

 

– 2017: A murit Vladimir Makanin, prozator şi scenarist rus, considerat un maestru al literaturii contemporane din țara sa (n. 1937)

 

– 2020: A murit compozitorul, saxofonistul și profesorul spaniol Pedro Iturralde, una dintre cele mai importante figuri ale jazzului spaniol; a fost pionier al fuziunii jazz-flamenco (n. 1929) – 1 an