Alegeri interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRTv

Angajaţii Televiziunii Române îşi aleg reprezentanţii în Consiliul de Administraţie. Scrutinul intern pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor (doi membri), plus supleanţii acestora (doi membri), conform Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară în perioada 3 -10 noiembrie 2021.

Hotărârea prin care se aprobă demararea alegerilor interne a fost luată de Comitetul Director al SRTv ca urmare a solicitării Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului de declanşare a procedurilor de desemnare a membrilor CA al SRTv – având în vedere situaţia de excepţie determinată de faptul că în prezent Televiziunea Română nu are nominalizat şi confirmat un Director General, precum şi necesitatea desfăşurării activităţii curente a societăţii.

Orice persoană, salariată a televiziunii publice sau nu, poate candida, pe baza unei solicitări scrise adresate Biroului Electoral Central la nivelul SRTv sau Birourilor Electorale Teritoriale (pentru Studiourile Teritoriale). Solicitarea se depune personal şi trebuie să fie însoţită de: Curriculum Vitae, copie după cartea de identitate şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu a făcut poliţie politică şi că nu a făcut parte din structurile de poliţie politică ale regimului comunist.

Candidaţii se pot înscrie în zilele de: miercuri, 3 noiembrie 2021, între orele 12.00-19.00 și joi, 4 noiembrie 2021, între orele 10.00 – 18.00. Campania electorală începe joi, 4 noiembrie 2021, ora 21.00 şi se încheie luni, 8 noiembrie 2021, ora 21.00.

Exercitarea votului va avea loc marţi, 9 noiembrie 2021, între orele 08.00 – 20.00, la sediul SRTv din Bucureşti şi la studiourile teritoriale TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara şi TVR Tîrgu Mureş, iar afişarea rezultatelor finale se va face miercuri, 10 noiembrie 2021, ora 22.00, la sediul Biroului Electoral Central – Bucureşti şi la cele ale Birourilor Electorale Teritoriale.

Numele candidaţilor clasaţi pe primele patru locuri vor fi înaintate de către Comitetul Director al SRTv Parlamentului României, după cum urmează: primii doi clasaţi pentru calitatea de membru titular în Consiliul de Administraţie al SRTv, iar următorii doi pentru calitatea de membru supleant (poziţia 3 reprezintă supleantul primului clasat şi poziţia 4 reprezintă supleantul celui de-al doilea clasat).

Reprezentanţii salariaţilor Televiziunii Române şi ai presei pot lua parte la alegeri, pe tot parcursul scrutinului, în calitate de observatori, pe baza solicitărilor scrise adresate Biroului Electoral Central până luni, 8 noiembrie 2021, ora 12.00. Acreditările pentru participare vor fi eliberate în aceeaşi zi (luni, 8 noiembrie 2021), până la ora 17.00.

Consiliul de Administraţie al SRTv a fost demis după ce Rapoartele de Activitate ale televiziunii publice pentru anii 2017, 2018 şi 2019 au fost respinse în plenul Parlamentului în data de 11 mai 2021.

Conform Legii 41/1994, republicate, CA al SRTv este alcătuit din 13 membri: opt din partea grupurilor parlamentare, potrivit ponderii lor în Parlament, unul din partea Preşedintelui României, unul din partea Guvernului, doi din partea angajaţilor şi unul din partea minorităţilor naţionale. Consiliul de Administraţie este numit pe o perioadă de patru ani, iar Preşedintele CA este validat de către Parlament dintre membrii titulari.

Amintim că, în contextul COVID-19, potrivit legislaţiei în vigoare la nivel naţional, începând cu data de 25 octombrie 2021, accesul invitaţilor/colaboratorilor în incinta SRTv, cu excepţia angajaţilor instituţiei, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării cu schema completă, a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau a testării (rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore).

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol