Banca Naţională a Bulgariei neagă faptul că Boiko Borisov ar deţine o bancă comercială

Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a emis o declaraţie oficială conform căreia liderul partidului GERB, fostul premier Boiko Borisov, nu deţine nicio bancă comercială şi nu face parte din organele de conducere ale unor bănci comerciale bulgare.
„BNB primeşte informaţii despre fiecare persoană care a dobândit 3% sau mai mult din acţiuni cu drept de vot într-o bancă şi acordă aprobări, în prealabil, oricărei persoane care intenţionează să dobândească 10 sau peste 10% din capitalul unei bănci din Bulgaria.
Este o bună practică internaţională ca politicienii să se abţină de la astfel de declaraţii”, se arată în comunicatul oficial al băncii. Declaraţiile oficiale ale Băncii Naţionale a Bulgariei au fost făcute pe fondul unor întrebări şi comentarii publice pe această temă./ddaniela/pvelisar

(www.bnr.bg – 6 noiembrie)