Începem sezonul de iarnă fără certificat verde COVID pentru zonele de schi (ministrul turismului din Bulgaria)

Ministrul interimar al turismului din Bulgaria, Stela Baltova, a comentat situaţia actuală legată de începerea sezonului de iarnă în staţiunile montane, pe fondul pandemiei de COVID-19.
„Ne aşteaptă un sezon turistic extrem de interesant. Potrivit unui sondaj al Ministerului Turismului, 74% dintre bulgari califică drept excelente condiţiile pentru turismul de iarnă din ţară, dar, în contextul pandemiei, există o serie de cerinţe legate de situaţia epidemiologică. Una dintre acestea este certificatul verde. În hoteluri, nu este necesar, însă, pentru a beneficia de toate serviciile de cazare şi restaurante, trebuie prezentat un document care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau un test PCR negativ”, a subliniat Baltova, adăugând că sezonul de iarnă începe fără certificatul verde pentru zonele de schi.
Potrivit ministrului turismului, nu vor exista zone speciale COVID şi hoteluri de carantină. „Fiecare pacient merge la spital. Există reguli speciale care au fost elaborate în comun cu autorităţile sanitare”, a precizat Stela Baltova.

(www.dariknews.bg – 6 noiembrie)/ddaniela/pvelisar