Ministrul educației a propus renunțarea la pragul de 60% persoane vaccinate în localitățile cu rata infectării sub trei la mia de locuitori

Realizator: Gabriela Mitrovici – Peste două milioane de elevi și preșcolari au început luni școala cu prezență fizică în unitățile în care angajații erau vaccinați în proporție de minim 60%. De lunea viitoare ar putea reveni în clase și cei din localitățile cu incidența sub trei cazuri de COVID la mia de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului. Reporter: Petruța Obrejan
Reporter: Ministrul interimar al educației, Sorin Cîmpeanu a propus Comitetului Național pentru Situații de Urgență și guvernului renunțarea la pragul de 60% persoane vaccinate în școli și grădinițe în localitățile în care rata infectării cu COVID-19 este sub trei la mia de locuitori și a explicat și motivele.
Sorin Cîmpeanu: Există localități în care rata de infectare este zero sau tinde spre zero, în care avem foarte puține cazuri de infectare, dar avem și foarte puține cazuri de persoane vaccinate. În acele localități izolate se înregistrează și cele mai mari dificultăți din perspectiva educației în general şi din perspectiva specifică a predării online, se înregistrează dificultăți din perspectiva accesului la internet, din perspectiva disponibilității de echipamente electronice, din perspectiva conținutului digital și a profesorilor care să fie formați pentru predarea online. De partea de evaluare online nici nu are rost să mai discut.
Reporter: Potrivit ministrului educației, o decizie va fi luată de CNSU la finalul acestei săptămâni. Sorin Câmpeanu a anunțat că testarea COVID a elevilor ar putea începe curând, întrucât testele ar ajunge în școli cel mai probabil la finalul săptămânii viitoare. De asemenea, vor începe verificările și în unitățile școlare din țară, atât în ceea ce privește respectarea măsurilor sanitare, a ratei de vaccinare, cât și a solicitărilor de predare online./ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 noiembrie)