AIRMED&RESCUE: România achiziționează 12 elicoptere Black Hawk

Ministerul Afacerilor Interne din România a semnat un acord-cadru pe patru ani cu PZL Mielec, o companie a Lockheed Martin, care include achiziția a până la 12 elicoptere utilitare Black Hawk pentru misiuni aeriene speciale.

Acordul permite Inspectoratului General al Aviației din România să comande loturi de avioane de la fabrica poloneză pe o perioadă de patru ani. Elicopterele vor fi configurate pentru operațiuni terestre sau maritime, inclusiv pentru misiuni de transfer medical, de căutare și salvare și de stingere a incendiilor.

„Selecția noilor Black Hawks fabricate în Polonia va stabili o legătură industrială puternică între unitatea noastră de producție din sud-estul Poloniei și România”, a declarat Janusz Zakrecki, președinte și director general al PZL Mielec.

Potrivit pentru a îndeplini misiuni solicitante

Conceput la standarde militare exigente, elicopterul S-70 Black Hawk este o platformă cu dublă utilizare, potrivit pentru a efectua misiuni solicitante la distanță lungă și la mare altitudine, cerute de Ministerul Afacerilor Interne al României, inclusiv de ajutor în caz de dezastre, SAR, transport medical, transport extern de marfă, stingerea incendiilor și supraveghere maritimă.

Prin selectarea S-70 Black Hawk, România devine a 11-a țară și al 18-lea client pentru elicopterele construite de PZL Mielec.

Între timp, United Rotorcraft a atribuit corporației Sikorsky (Sikorsky Aircraft Corporation) un contract pentru cinci elicoptere S-70 Black Hawk pentru stingerea incendiilor.

https://www.airmedandrescue.com/latest/news/romania-procures-12-black-hawk-helicopters

Autor: Clara Bullock

Traducerea: Cristina Zaharia

AIRMED&RESCUE (SUA) – 10 noiembrie