Faceți cunoștință cu UFI: codul care reunește informații despre produsele care conțin substanțe chimice nocive

Ideea codului UFI este simplă. Este un identificator unic de formulă, format din 16 caractere, care reunește informații despre produs, despre utilizările acestuia, despre ingrediente și despre toxicitate. Având codul la îndemână, este mai ușor și mai rapid pentru operatorii din centrele de informare toxicologică să vă ofere sfaturi, dumneavoastră sau medicului dumneavoastră, cu privire la tratamentul corect, dacă este cazul.

În anii trecuți, centrele de informare toxicologică au estimat că în 40 % dintre apelurile primite au întâmpinat dificultăți în a identifica rapid și corect produsul implicat, ceea ce a determinat recomandarea unui tratament excesiv de precaut.

Codul UFI se găsește pe produsele care sunt clasificate ca prezentând pericole pentru sănătate sau pericole fizice, în conformitate cu Regulamentul UE privind clasificarea, etichetarea și ambalarea. Produsele clasificate sunt cele care afișează o pictogramă și care pot fi dăunătoare pentru sănătatea dumneavoastră dacă nu sunt utilizate corect.

Exemple de tipuri de produse pe care veți putea găsi codul UFI:

· Adezivi

· Produse de tratare a aerului

· Materiale pentru artă și lucru manual

· Produse de curățare și întreținere

· Produse de curățare specializate

· Detergenți

· Amestecuri pentru țigarete electronice

· Produse chimice pentru grădină

· Produse pentru construcția de locuințe

· Vopsele și straturi de acoperire

· Combustibili

· Cerneluri