Toate eforturile Guvernului de la Sofia vizează evitarea unui lockdown (premierul interimar al Bulgariei)

Premierul bulgar interimar, Stefan Ianev, a răspuns întrebărilor adresate de cetăţeni şi mass-media, în cadrul iniţiativei „Guvernul vorbeşte! Deschis”, pe care Consiliul de Miniştri a lansat-o pe Facebook.
În ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi noile măsuri din Bulgaria, Ianev a precizat că eforturile cabinetului vizează protejarea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor, prin crearea de condiţii şi creşterea capacităţii sistemului sanitar. „Se depun toate eforturile pentru a evita un lockdown. Aceasta este o măsură extremă pe care dorim să o evităm. În prezent, se impune un nou set de măsuri, prin care se urmăreşte testarea cât mai multor persoane, în încercarea de a depista aşa-numita morbiditate ascunsă. Se fac mult mai multe teste şi se restricţionează accesul în locurile publice, urmărindu-se astfel limitarea celor infectaţi, astfel încât oamenii să fie atenţionaţi să ia măsuri pentru propria sănătate şi să ajute astfel sistemul de sănătate să poată face faţă celor mai severe cazuri care necesită tratament intensiv.
Un lockdown complet este neprofitabil din punct de vedere economic. În acest caz, este posibil ca anumite afaceri să nu-şi mai reia niciodată activitatea. Lockdown-ul este folosit ca ultimă soluţie în întreaga lume.
Măsurile pe care le-am luat până acum funcţionează deja. În ultimele zile, avem un număr mai mare de persoane vindecate decât de noi cazuri de infectare. Să fim realişti, să nu ne lăsăm cuprinşi de emoţii”, a menţionat premierul interimar al Bulgariei./ddaniela/sdm2
(www.dariknews.bg – 12 noiembrie)