https://pixabay.com/

Surprinzător sau nu, designul interior este un proces în continuă evoluție și neîncetată „devenire”, iar la fel ca în modă, machiaj sau accesorii, ceea ce este astăzi „în tendințe” s-ar putea ca mâine să nu mai fie. Din fericire, există câteva reguli de design „de lungă durată”, care ne ajută să ne îndreptăm în direcția corectă, indiferent de trendurile actuale de design interior. Dar, în timp ce aceste principii directoare pot fi de ajutor atunci când nu știm de unde să începem, există și câteva reguli, destul de populare în amenajările interioare, pe care înșiși specialiștii în domeniu ne îndeamnă să le încălcăm, dacă situația o impune. S-a dovedit chiar, că atunci când decidem să nu urmăm întocmai „legile” designului interior, spațiul de locuit poate deveni mai captivant și plin de transformări încântătoare și neașteptate. Pentru a crea o casă personalizată, primitoare și stilată, designerii profesioniști recunosc că uneori este chiar necesară abaterea de la reguli – ca să nu mai vorbim de distracția aferentă! Prin urmare, dacă ați crezut că plăcile ceramice sunt doar pentru băi și bucătării sau că operele de artă ar trebui agățate exclusiv la nivelul ochilor, este timpul să luați în considerare încălcarea acestor reguli „antice, vechi și de demult”. Emiterea unora noi și personalizate vă poate fi de un real ajutor atunci când simțiți că pierdeți controlul asupra amenajării interioare, chiar dacă, uneori sfârșiți prin a fi dezamăgiți de propriile inițiative. Dacă găsiți că decorul actual este un pic prea plictisitor, sau dacă doriți doar să zdruncinați sistemul (de norme) din toate încheieturile, iată cele 15 reguli de top din designul interior, de care e în regulă să vă îndoiți și pe care le puteți păcăli sau chiar încălca de-a binelea.


* Regula 1: Spațiile mici cer culori „liniștite”

De ce ar trebui să o încălcați: Dimensiunea nu este totul, deci utilizați culorile pe care le iubiți. La urma urmei, cine vrea să lucreze într-un birou plictisitor? Dacă vă plac culorile vii sau profunde, nu fiți timizi în utilizarea lor, chiar și în spații compacte. Viața și energia pe care o dau vor fi puse în valoare de contracția vizuală a camerei. În plus, folosind un neutru profund pentru pereți, împreună cu elemente luminoase, veți crea o interacțiune de profunzime, care practic va face camera să fie percepută ca foarte spațioasă.

Sfat: Folosiți piese de mobilier în nuanțe deschise pentru a echilibra culorile îndrăznețe.

* Regula 2: Plăcile de ceramică sunt numai pentru bucătării și băi

De ce ar trebui să o încălcați: Zonele de relaxare (ca dormitoare sau living-uri) dovedesc că, într-adevăr, gresia poate fi o caracteristică uimitoare și în afara zonelor funcționale, cum ar fi backsplash-ul unei bucătării (zona dintre blat și dulapurile suspendate). Suprafațele întunecoase și reflectorizante demonstrează încă o dată că nuanțele închise pot fi frumoase inclusiv într-un spațiu mai restrâns. Plăcile de faianță pot realiza un perete „dramatic”, care oferă o textură interesantă și neașteptată în orice cameră.

Sfat: Echilibrați suprafața dură cu materiale textile suplimentare, cum ar fi o perdea, un covor de pluș, cuverturi sau stive de perne.

* Regula 3: Bucătăriile pretind doar pereți de faianță

De ce ar trebui să o încălcați: Din moment ce avem undă verde să adăugăm plăci ceramice pe pereții dormitoarelor sau living-urilor, este parcă musai să luăm în considerare alte materiale pentru bucătării și chiar băi. Chiar dacă backsplash-ul își va păstra trăsăturile specifice predominante (adică va fi realizat doar din materiale dure), celelalte ziduri ale bucătăriei sunt libere să preia un tapet fermecător. Acest lucru ajută la menținerea sentimentului că bucătăria reprezintă o importantă parte a casei, nu doar că servește strict ca spațiu funcțional.

Sfat: Utilizați o foiță de sticlă pentru a acoperi tapetul și se va întreține mult mai ușor.

* Regula 4: Bucătăriile trebuie să fie curate și ordonate

De ce nu ar trebui să o respectați: Deși bucătăriile albe care sclipesc de curățenie rămân foarte populare ca aspect, o bucătărie poate fi perfect curată, fără a ascunde totul în spatele ușilor închise ale dulapurilor. Stilul „restaurant”, cu multe rafturi deschise, dispuse eventual dezordonat pe un perete mai mic, celebrează un sentiment de dezordine capricios și dezvăluie latura umană a gătitului, permițând oalelor, tigăilor și altor „consumabile” să devină parte din decor. Deci, nu vă mai stresați atât cu ordinea și cu menținerea unui aspect minimalist! În loc de asta, încercați să lăsați bucătăria să spună o poveste, una reală, având elementele de zi cu zi afișate cu mândrie.

* Regula 5: Dormitoarele ar trebui să fie simetrice și relaxante

De ce ar trebui să o încălcați: Seturile de mobilier ton-sur-ton, cu noptiere pereche care flanchează tăblia patului, nu sunt singura modalitate de a crea un dormitor „fericit”. Simțiți-vă la fel de liberi să obțineți un aspect asimetric! Utilizați un scaun aparte, un cufăr, un dulap cu sertare, o comodă și lămpi nepotrivite, de categorii, mărimi și culori diferite, pentru a adăuga interes vizual și varietate. Lăsați doar salteaua să facă din dormitor un loc perfect pentru un somn odihnitor și permiteți decorului să fie ceva mai plăcut, agreabil și amuzant. Potrivit experților, crearea unui design perfect simetric creează un spațiu plat și plictisitor. În loc să ne concentrăm pe simetrie, ar trebui să ne străduim să găsim un echilibru, susțin ei. Aceștia chiar contestă regulile de simetrie prin „încurajarea grupărilor cu numere impare, agățarea lucrărilor de artă în afara centrului și gruparea scaunelor nepotrivite”. Uneori, nimic nu atinge un echilibru mai bun decât ceva care este „puțin înclinat”. Elementele asimetrice ajută la atragerea ochiului în jurul camerei, oferind un spațiu multidimensional și plin de viață.

Sfat: Pentru a nu cădea în latura „cealaltă”, aveți grijă ca elementele decorative să fie totuși într-o oarecare concordanță. Poate cel mai indicat truc ar fi să găsiți un material multicolor sau cu imprimeu (cum ar fi o cuvertură, perdea, draperie) și să porniți decorarea de la nuanțele respective.

* Regula 6: Scaunele din spațiul de servit masa este absolut necesar să se potrivească

De ce nu ar trebui să o respectați: Unii oameni asociază mobilierul desperecheat și nepotrivit cu zilele petrecute în căminele studențești, atunci când piesele erau amestecate cu chilipiruri fără nicio considerație pentru stil. Dar, amestecarea scaunelor, indiferent că este vorba de cele de bucătărie sau de living, este un aspect acceptat acum la scară largă.

Sfat: Aveți libertatea de a combina aceste piese de mobilier pentru a adăuga personalitate, interes sau pentru a iniția o conversație despre look-ul inedit. În plus, aveți ocazia de a include piesele preferate mai vechi, alături de unele mai noi.

* Regula 7: Arta de perete ar trebui agățată la nivelul ochilor

De ce ar trebui să o încălcați: Agățarea operelor de artă la nivelul ochilor este un pariu sigur. Dar, arta nu trebuie să fie în siguranță, și până la urmă nici agățată. Tablourile rezemate și pânzele așezate direct pe podea sau chiar pe mobilier creează o vibrație de „studio de artist”, așa că folosiți-vă instinctul și afișați piese de artă uitând de înălțimile și măsurătorile riguroase.

Sfat: Arta poate însemna uneori chiar încălcarea regulilor, așa că de ce să nu încălcați regulile artei și să nu mai limitați utilizarea acesteia la pereți? Nu numai că puteți așeza câteva fotografii sau tablouri de mici dimensiuni pe un raft de cărți, pe șemineu, pe comode, pe ușa unui dulap sau chiar pe un panou, dar ar trebui să le „aplicați” oriunde se potrivesc. Ramele înclinate au chiar o calitate casual care poate împiedica un spațiu să se simtă prea formal sau finisat.

* Regula 8: Canapelele ar trebui să fie numai în culori neutre

De ce ar trebui să o încălcați: Dacă v-ați hotărât să jucați această carte la sigur și să achiziționați un element neutru, atemporal, care să se potrivească cu tot decorul și pe care apoi să-l „condimentați” cu perne colorate, aflați că aceasta este calea garantată de urmat. Mai ales că pentru o canapea fabuloasă este posibil să ne despărțim chiar de o mică avere. Dar, de ce să vă limitați la ceva atât de blând și cuminte, când culoarea dă sens vieții!?

Sfat: Luați în considerare tapițarea unei canapele modulare cu mai multe tipuri de țesături; aceasta vă permite să vă creați propria combinație de culori. De asemenea, ați putea să vă jucați cu modele antagonice pentru a realiza o amenajare ceva mai „nervoasă”, dar absolut inedită.

* Regula 9: Scala și echilibrul ar trebui să fie singurele opțiuni după care vă expuneți decorațiunile

De ce ar trebui să o încălcați: Suntem atât de obișnuiți ca „recuzita”, obiectele decorative și accesoriile să fie aranjate într-o ordine de bun-gust și perfectă – doar ramele de dimensiuni potrivite și numărul corespunzător de vaze sau de sfeșnice și lumânări, comandate cu precizie militară, dar concepute pentru a arăta efectiv „fără nici cel mai mic efort”. Când vă plictisiți de acest aspect îngrijit și dichisit până la refuz, îndrăzniți să fiți voi înșivă, dând frâu liber imaginației și așezând orice, oricum și oriunde. Iar dacă aranjamentul floral este mult prea mare și bogat pentru măsuța de cafea din living, nu ar trebui să vă pese atât timp cât arată grozav și adaugă un plus de voioșie stării generale.

* Regula 10: Interioarele dulapurilor de bucătărie ar trebui să fie albe

De ce ar trebui să o încălcați: Majoritatea bucătăriilor, fie ele din magazine sau efectuate la comandă, par să vină „la pachet” exclusiv cu dulapuri cu interioare albe. Frumos, nu avem ce zice, dar parcă puțin cam previzibil. Poate că în magazine vă va fi aproape imposibil să găsiți, dar dacă decideți să vă achiziționați o bucătărie la comandă, de ce să nu alegeți o izbucnire de culoare și să optați pentru interiorul dulapurilor într-o nuanță diferită de lemn?! O astfel de bucătărie încântătoare oferă o surpriză neașteptată atunci când ușile unuia dintre dulapurile suspendate rămân deschise. O nuanță de nuc, minunat de bogată, va face ca vesela albă din interior să iasă cu adevărat în evidență.

Sfat: Nu numai cei care își comandă piesele de bucătărie pot profita de acest aspect cel puțin aparte și inedit, ci și cei care decid să facă un pas înainte și să-și personalizeze interiorul dulapurilor cu … tapet. Adăugarea propriei atingeri în spatele ușilor dulapurilor suspendate, mai ales dacă sunt din sticlă, ar transforma bucătăria dintr-o ediție standard într-o declarație de stil personal.

* Regula 11: Nu amestecați niciodată imprimeuri și materiale diferite

De ce ar trebui să o încălcați: Această regulă specială de design interior nu este la fel de permisivă ca altele, problema fiind aceea că unii designeri sunt, încă, foarte speriați de îndrăzneala de a asorta un covor în carouri cu o canapea cu imprimeu animal. Și totuși, încălcarea acestei reguli va da spațiului dvs. caracter și contrast, însă combinarea cu succes a modelelor nebunești sau curajoase nu este o abilitate pe care o veți dobândi peste noapte. Tocmai de aceea, alți specialiști în domeniu (nu cei speriați de mai sus) susțin că puteți încălca continuu această regulă până când găsiți modelele care funcționează pentru dvs. și spațiul dvs. Amestecarea modelelor funky vă va oferi, de asemenea, posibilitatea de a încerca diverse stiluri, dacă implementați aceste modele îndrăznețe sub formă de perne și alte accesorii mici. Crearea unui design coeziv începe adesea cu selectarea materialelor care se flatează unul pe celălalt. Deși poate fi tentant să vă bazați alegerile de design în jurul unui aspect „ca de showroom”, cu siguranță nu este singura dvs. opțiune.

Sfat: O posibilitate de prim-ajutor ar fi aceea de a alege imprimeuri în nuanțe și tonuri asemănătoare, pentru a preveni decorarea excesivă, cu aspect de clovn. Fie că vorbiți de imprimeuri și modele, stiluri de mobilier sau piese vechi și noi, amestecarea este întotdeauna mult mai interesantă decât potrivirea. Soluția pentru a vă asigura că decorul „nepotrivit” nu devine prea „nepotrivit” sau de-a dreptul tulburător este să păstrați imprimeurile în aceeași familie de culori și să variați mărimile. Un imprimeu cu modele supradimensionate și unul cu modele minuscule se vor completa reciproc întotdeauna, în timp ce două modele la fel de mari sau la fel de mici vor concura. În ceea ce privește materialele, secretul este să alegeți doar două sau trei tipuri pe care să le repetați în tot spațiul. De pildă, în loc să aveți toate corpurile de baie din aceeași colecție și în aceeași culoare, optați pentru a atrage atenția asupra unei caracteristici speciale a spațiului – o cadă neagră sau un robinet din inox.

* Regula 12 – Asortați întotdeauna finisajele din lemn

De ce ar trebui să o încălcați: Este adevărat că potrivirea finisajelor din lemn vă dă siguranța că toate decorurile din acest material se vor complimenta reciproc, vor crea un sentiment la unison și vor completa spațiul unei camere. Pe de altă parte însă, acest aspect poate face ca locuința să arate unidimensional, amintind de o cabană din bușteni. Cu alte cuvinte, combinarea nefirească a finisajelor din lemn va oferi casei dvs. un contrast complementar și va crea un aspect stratificat care va da profunzime interioară întregului design. Chiar dacă finisajele cu care puteți jongla în atingerea acelui aspect contradictoriu sunt limitate în comparație cu amestecarea modelelor îndrăznețe, totuși rezultatele vor merita să pășiți într-un teritoriu neexplorat de design interior.

* Regula 13 – Niciodată nu puneți la un loc „vechiul” cu „noul”

De ce ar trebui să o încălcați: Respectarea unui stil, dintr-o anumită perioadă, poate părea o modalitate sigură de a vă proiecta casa și de a garanta rezultate satisfăcătoare, dar, de obicei, acest lucru face ca interiorul unei case să pară plictisitor, lipsit de viață și asemănător unui muzeu. De fapt, încălcarea acestei reguli de design interior va crea profunzime, caracter și un sentiment de noutate amestecată cu tradiția. Scaunele de sufragerie în stil Space Age (Era Spațială) s-ar putea să nu fie alegerea evidentă pentru a le asocia cu o masă de sufragerie antică din lemn, dar creează un punct de atracție excelent într-o cameră cu un caracter aparte. Scaunele vor fi opusul glacial al mesei, dar exact contrastul este ceea ce face ca schema să fie mai mult decât interesantă. Întrucât alegerile de mobilier sunt atât de extreme, va trebui să păstrați paleta de culori relativ calmă și senină, un amestec de alb clar și lemn bogat.

Sfat: Când căutați să amestecați mobilierul vechi cu elemente mai noi, ar trebui să începeți cu arhitectura camerei. Găsiți piese din aceeași epocă, apoi completați senzația spațiului încorporând piese moderne de iluminat, covoare contemporane sau chiar câteva piese de decor cu „infuzie” tehnologică. Alegerea paletelor mai delicate și a nuanțelor neutre vă va ajuta, de asemenea, să îmbinați piesele clasice cu decorul mai modern. Când vine vorba de combinarea vechiului cu noul, specialiștii sugerează juxtapunerea mobilierului ultra-modern într-un spațiu cu arhitectură mai veche și ornamentată. Atunci când sunt planificate cu atenție, aceste elemente contrastante se completează reciproc.

* Regula 14 – Vă străduiți să adăugați un strop de culoare în fiecare cameră

De ce ar trebui să o încălcați: Acum, sinceri să fim, uneori veți dori să respectați această regulă de design interior și alteori să o încălcați, pentru că, da, adăugarea unor note de culoare poate da viață unui spațiu lipsit de strălucire. Cu toate acestea, doar pentru că adăugați un perete cu accente de roz intens nu este o garanție că spațiul dvs. va arăta mai bine. O cameră împodobită în culori reci și tonuri neutre poate fi la fel de plăcută vizual ca o cameră plină de culoare. Undele de culoare pot, fără îndoială, să adauge personalitate, dar, dacă sunt realizate greșit, nu va rezulta altceva decât un interior prea capricios, o criză de interes sau chiar un decor destul de exagerat. Nu fiecare cameră din casa dvs. trebuie să iasă în evidență prin culoare, încercați să lăsați și spațiile neutre să strălucească.

Sfat: Dacă sunteți absolut convinși că este nevoie de un plus de culoare, încercați să începeți cu accesorii ușor de schimbat și înlocuit.

* Regula 15 – Mizați pe contrast

De ce ar trebui să o încălcați: Contrastul este un principiu esențial de design care, fără doar și poate, adaugă interes vizual unei camere. Folosind un amestec de nuanțe mai deschise și mai închise, contrastul poate face ca anumite elemente din cameră să iasă în evidență. Dar, mai important decât accentuarea unui element față de altul este „senzația” generală a camerei. Contrastul ridicat poate avea un impact puternic, dar unele spațiile folosesc o estetică tonală, care creează un sentiment de calm și „ușurință”. De exemplu, un dormitor conceput în jurul unei palete albastre în diverse nuanțe, umbre și tente evocă o atmosferă mai relaxantă decât un dormitor alb-negru cu contrast ridicat.

Sfat: Prea mult contrast într-o cameră poate fi copleșitor, așa că rămâneți la contrast în doze mici.

Autor: Alina Andrei, RADOR

http://www.houzz.com/ideabooks/55506550/list/7-design-rules-and-why-you-should-break-them

https://www.realsimple.com/home-organizing/decorating/tips-techniques/design-rules-to-break

https://www.decoraid.com/blog/interior-design-rules-to-break/

https://www.forbes.com/sites/amandalauren/2021/03/31/nine-interior-design-rules-to-break/

https://www.insider.com/home-design-rules-you-should-be-breaking-2020-1

https://www.hayneedle.com/tips-and-ideas/5-design-rules-to-break/

https://www.houzz.in/magazine/8-interior-design-rules-you-should-break-stsetivw-vs~117623973