Franţa comemorează atacurile teroriste de la Paris din urmă cu şase ani

Franţa comemorează atacurile teroriste care au avut loc la Paris în urmă cu şase ani, fiind încă în derulare procesul a 20 de persoane acuzate de implicare în acele evenimente. 130 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor coordonate ce au vizat Stadionul Naţional, baruri, restaurante şi sala de concerte Bataclan. Pe lângă omagiile şi florile care marchează această comemorare în fiecare an, se află şi mărturiile supravieţuitorilor şi ale membrilor forţelor de securitate care îşi povestesc experienţa în faţa instanţei. Printre aceştia se numără şi Arthur Dénouveaux, care a scăpat din Bataclan târându-se încet către ieşire, şi Christophe Molmy, un şef de poliţie care a lăudat eroismul ofiţerilor săi în acţiunea de salvare a ostaticilor din Bataclan./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 noiembrie