Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis organizarea a două ședințe solemne

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis organizarea a două ședințe solemne, una pe 24 noiembrie, dedicată Zilei Naționale a României, iar cealaltă pe 6 decembrie, pentru a marca 30 de ani de la adoptarea Constituției. Conform unui memorandum, aprobat de conducerea Parlamentului, la ședința solemnă din 24 noiembrie care va marca împlinirea a 103 ani de la Marea Unire sunt invitați să ia cuvântul președintele României, președinții celor două camere legislative, premierul și reprezentanți ai grupurilor parlamentare. Aceștia vor lua cuvântul și la ședința solemnă din 6 decembrie, unde va rosti o alocuțiune și președintele Curții Constituționale, se arată în memorandumul aprobat astăzi de Birourile permanente reunite./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)