Europa se confruntă cu un nou val de infectări cu SARS-CoV-2

Recorduri de infectări cu coronavirus, astăzi, în trei ţări europene. Germania a înregistrat, în premieră, aproape 53 de mii de cazuri noi, Cehia s-a apropiat de 22.500, iar Austria a trecut de pragul de 14 mii de noi infectări în 24 de ore. De altfel, în ţările din Europa de Vest se vorbeşte tot mai mult de un val al 5-lea al pandemiei, iar guvernele iau măsuri pentru a ţine în frâu îmbolnăvirile. Autorităţile introduc din nou restricţii şi îi încurajează pe oameni să se vaccineze.
Reporter: Constanţa Comănici – Cu câteva săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă, europenii se văd din nou în fața unor măsuri restrictive. Austria a impus carantina pentru cei nevaccinați, de la începutul săptămânii, iar pe străzile orașelor patrulează forțele de ordine. Cei care încalcă legea pot primi amenzi de până la 1.450 de euro. Nici în Germania vecină, cei care nu au primit serul nu pot intra în restaurante, muzee și alte locuri publice. Record de infectări, astăzi, în această țară; angajații au fost deja anunţaţi că vor reveni la telemuncă în perioada imediat următoare.
Şi Guvernul francez ia în calcul reintroducerea muncii la distanță, dar nu și impunerea carantinei, în contextul recrudescenței contaminărilor.
Italia și-a actualizat regulile pentru călătorii care vin din străinătate, încă de luna trecută, iar certificatul verde este folosit aproape peste tot. Şoferilor de taxi li se cere să aibă acest document şi să ia în maşină doar doi pasageri. Mai mult, dacă într-un tren un pasager are simptome de COVID, cursa se oprește.
Cehia, Olanda și Belgia, aflate în topul țărilor cu rată mare de vaccinare, au impus restricții, urmate de proteste în unele zone, iar în Portugalia, campioana europeană la imunizare, premierul avertizează că ar putea reintroduce unele măsuri înainte de sărbători.
Grecii nevaccinați au anumite limite de deplasare, iar în Bulgaria, aflată pe ultimul loc în Europa la vaccinare și pe primul loc în privința deceselor, operațiile chirurgicale pentru alte afecțiuni au fost amânate./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)