Întâlnirea reprezentanţilor PNL, PSD şi UDMR a fost amânată

Realizator: Cristina Dumitrescu – Întâlnirea reprezentanţilor PNL, PSD şi UDMR programată pentru această oră, în încercarea de a definitiva negocierile pentru formarea unui nou guvern şi pentru programul de guvernare, a fost amânată. Ei trebuiau să convină cine va fi propunerea pentru funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care şi PNL şi PSD insistă să dea premierul.
Reporter: Cătălin Purcaru: Liberalii şi social-democraţii agreează mecanismul ocupării funcţiei de premier prin rotaţie şi vin la negocieri fiecare cu decizia ca liderii de partid să ocupe această funcţie. PNL are însă o condiţie, să nominalizeze un nume pentru prima perioadă de 18 luni. Liderul PNL, Florin Cîţu, atrage atenţia că deja s-au făcut concesii în negocierile pentru formarea guvernului:
Florin Cîţu: Eu am /…/ acest mandat la început, am avut o altă propunere de premier. Noi am înţeles, vrem să mergem mai departe. Noi avem o decizie foarte clară, un premier PNL în prima fază, vom vedea în partid care este acel premier.
Reporter: De cealaltă parte, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că social-democraţii sunt îndreptăţiţi să propună primii premierul:
Sorin Grindeanu: Poziţia noastră de a da primul premier nu este poziţia noastră, este poziţia dată de români prin voturile de la alegerile parlamentare de anul trecut. Astea sunt lucruri de la sine înţeles.
Reporter: Sorin Grindeanu consideră că astăzi ar putea fi încheiat programul de guvernare şi semnat acordul politic de colaborare./lcoman/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)