România a depășit pragul de şapte milioane de persoane vaccinate anti-COVID cu schema completă

România a depășit pragul de şapte milioane de persoane vaccinate anti-COVID cu schema completă, iar 1.250.000 au făcut și doza booster.

Numărul celor care primesc acum prima doză se menține însă la un nivel destul de scăzut, cu puțin peste 23.000 într-o zi. Pentru creșterea ratei de imunizare, autoritățile organizează la fiecare sfârșit de săptămână maratoane de vaccinare în mai multe zone ale țării.

Cu toate acestea, în acest moment în România, aproximativ 44% din populația de peste 12 ani a făcut cel puțin o doză de ser anti-COVID, mult sub media europeană./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie