Calendarul evenimentelor, 22 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis urmează să se consulte cu partidele şi formaţiunile parlamentare, în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru – la Palatul Cotroceni. Consultările vor avea loc după următorul program:
● ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) şi Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
● ora 12:30 – Uniunea Salvaţi România (USR)
● ora 13:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
● ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale

– Senat
* ora 11:30 – Ședinţa pregătitoare a Biroului Permanent (online)
* ora 12:00 – Şedinţa Biroului Permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare
* ora 15:00 – Lucrări în plen (la sediul Senatului și online)
● Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
● ora 16:00 – vot final
* ora 17:30 – Preşedintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlățean, are o întrevedere cu Dr. Mohammed Abdulghani M. Khayat, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Arabiei Saudite în România – cam. 4019

– Camera Deputaților
* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – Ședinţă în plen
● Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
● ora 17:00 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice – Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

– Ministere
* Ministerul Afacerilor Externe și Institutul European din România organizează dezbaterea „Către o Uniune Europeană a sănătății. Provocări individuale, soluție colectivă”, înscrisă în seria evenimentelor dedicate Conferinței privind Viitorul Europei – ora 10:00, în format online (Zoom). Agenda:
● ora 10:00 – Cuvânt de bun-venit – Oana-Mihaela Mocanu, director general, Institutul European din România. Alocuțiuni introductive:
– Iulia Matei, secretar de stat pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe
– Alina Bârgăoanu, prof. univ. dr., Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București, președinte al Consiliului de Administrație, Institutul European din România
● ora 10:15 – Către o Uniune Europeană a sănătății. Provocări individuale, soluție colectivă
– Andrei Baciu, secretar de stat, Ministerul Sănătății Vlad Mixich, expert internațional politici de sănătate, membru al Consiliului de Administrație al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă
– dr. Valeria Herdea, vicepreședinte Colegiul Medicilor din România, președinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie
– dr. Ion-Gheorghe Petrovai, director Inovație și co-fondator FreshBlood HealthTech – EITHealth RIS Hub pentru România
● ora 10:45 – Întrebări și răspunsuri

– Partide
* Şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD – ora 10:00, la sediul central al partidului, Şos. Kiseleff nr. 10

– Ambasade
* Eveniment de presă organizat de Ambasada Israelului la Bucureşti, în parteneriat cu Miss Universe şi cu Ministerul Turismului din Israel, privind finala Miss Universe World din luna decembrie de la Eilat; participă ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga – ora 17:00, în foaierul Ateneului Român

– Minorităţi
* În cadrul evenimentelor dedicate Istoriei etnicilor germani din România, Istoriei și programelor muzeelor importante din țara noastră, Primăria Municipiului București și Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prezintă de la ora 17:00, conferința–dezbatere în jurul expoziției „Rânduiala săsească”, organizată de Complexul Național Muzeal Astra, Sibiu. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică și Forumul Democrat al Germanilor din România, București. Prelegerea Rânduiala săsească va fi completată cu un număr de 10 panouri de dimensiunea 1/1m care conțin imagini fotografice din arhiva muzeului, care au făcut parte din expoziția cu același nume. Prezintă drd. Simona Malearov, cercetător muzeograf Complexul Național Muzeal Astra, Sibiu. Participă: dr. Klaus Fabritius, președintele FDGR – Regiunea Extracarpatică, Christiane Gertrud Cosmatu, președintele FDGR, București. Coordonator proiect: Aurora Fabritius

– Administraţie
* Alexandria: Prezentarea proiectului „Crearea de capabilităţi de logistică medicală de diagnostic şi tratament, utilizate în combaterea răspândirii Covid-19”, la care va participa preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea – ora 11:00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Contractul de finanţare a fost semnat de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (AM POIM) şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, în calitate de beneficiar al finanţării, pentru combaterea pandemiei generate de virusul SARS-CoV 2. Prin noul contract semnat se asigură dotarea spitalului cu echipamentele necesare prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, constând în aparatură medicală modernă şi dispozitive care oferă o mai bună gestionare a situaţiei sanitare. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 15.000.975,56 lei
* Ploieşti: Începând cu această dată, la Instituţia Prefectului Judeţul Prahova va funcţiona un birou unde va fi acordat sprijin cetăţenilor care doresc obţinerea certificatului digital privind Covid-19, în format letric (pe suport hârtie)

– Juridic
* Dezbaterea cu tema „O obligație naturală, devenită perfectă: fiscul trebuie să-l îndrume pe contribuabil” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live , pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. Marius Ezer, Partner NNDKP, Av. Ștefan Vlad, Managing Partner Vlad Cenușe & ASOCIAȚII. Moderator:Av. Luisiana Dobrinescu, Partner Dobrinescu Dobrev

– Social
* În perioada 22 noiembrie – 19 decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează o colectă de haine şi jucării noi pentru 400 de copii din judeţele Ilfov şi Călăraşi. Prin această campanie înscrisă în programul „Muzeul Satului se implică!” copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 14 ani se vor putea bucura de cadouri de Crăciun şi Anul Nou. Donaţiile pot fi aduse în holul Clădirii Administrative, în perioada 22 noiembrie – 19 decembrie 2021, de luni până duminică, între orele 9:00 şi 17:00, în coşul de lângă pomul de Crăciun
● Peste 20 de brazi aşteaptă în incinta Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” pentru a fi împodobiţi cu decoraţiuni aduse de vizitatori în cadrul unui concurs organizat în perioada 22 noiembrie – 19 decembrie, ocazia sărbătorilor de iarnă. După alegerea a trei câştigători aceştia vor primi premii surpriză care vor fi anunţate în data de 20 decembrie pe website-ul şi pe reţelele de socializare ale instituţiei. Concurenţii vor ataşa bradului pe care l-au împodobit o etichetă cu numele familiei şi vor da check-in din muzeu, cu o poză cu bradul, pe care o vor posta pe reţelele de socializare. Proiectul face parte din campania „Deschidem Cartea Faptelor Bune” şi îşi propune să atragă copii şi tineri spre muzeu, să îi întâlnească pe Moş Nicolae (5 decembrie) şi pe Moş Crăciun (19 decembrie), să doneze haine şi jucării pentru copiii ce provin din medii defavorizate
* „Copii invulnerabili în online” – eveniment organizat de Centrul Europe Direct Bucureşti din cadrul Institutului European din România – ora 14:00 – înscrieri: https://forms.gle/dHKX7drgTz2U4ZT86 , informaţiile de conectare vor fi transmise ulterior prin e-mail

– Economic
* Ministerul Finanţelor organizează două licitaţii de obligaţiuni de 500 milioane lei, respectiv 400 milioane lei
* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează serviciul de chat destinat contribuabililor, care va fi în teste până la finalul anului
* Conferinţa cu tema „Cele mai inovatoare companii din România – Cum accelerăm inovarea în România”, organizată de Business Magazin – ora 9:30
* Anunţarea rezultatelor CONFIDEX în semestrul II din 2021 – ora 9:30
* Conferinţă de presă COFACE – Lansarea ediţiei a XIII-a a publicaţiei „Top 500 Companii din Europa Centrală și de est” – ora 10:00, pe Zoom
* A treia ediţie a Forumului România Eficientă, conferinţă internaţională dedicată eficienţei energetice în clădiri şi organizată de Asociaţia Energy Policy Group (EPG) – ora 11:00, online
* Grupul de iniţiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor organizează audiere publică privind integrarea perspectivei de gen în politicile publice – ora 14:00

– Medicină, Sănătate
* O caravană de screening al tuberculozei se deplasează în trei localităţi din judeţul Ilfov (22 – 24 nov.)
● în această zi acţiunea are loc la Petrăchioaia, în faţa dispensarului, între orele 9:00-13:00

– Academie
* Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Cercetării Ştiinţifice, dedicată promovării rezultatelor obţinute de institutele şi centrele de cercetare ale Academiei Române, se va desfăşura în zilele de 22 și 23 noiembrie, în format hibrid, în Aula Academiei şi pe platforma Zoom – ora 9:00. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi secretarul general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache. Activitatea institutelor şi centrelor de cercetare care au implementat cele peste 130 de proiecte selectate în conferinţă va fi descrisă de preşedinţii secţiilor Academiei Române, care coordonează aceste institute: acad. Eugen Simion, acad. Victor Spinei, acad. Viorel Barbu, acad. Marius Andruh, acad. Maya Simionescu, acad. Nicolae Panin, acad. Dorel Banabic, acad. Doru Pamfil, acad. Victor Voicu, acad. Mugur Isărescu, acad. Mircea Dumitru, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Florin Filip

– Învăţământ
* Începând cu această dată, 16.120 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate) din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, vor funcţiona cu prezenţă fizică. Numărul total de elevi/preşcolari din aceste unităţi este de peste 2.600.000. Alte 1.792 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online
* Asociația Politeia organizează un proiect prin care elevi de la școlile din comuna Ciorogârla (Ilfov) și de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (București) vor realiza 4 piese de teatru forum în urma unor ateliere interactive, prin care să contribuie la combaterea fenomenului de bullyingului în școli. Lansarea proiectului va avea loc de la ora 11:00 și va putea fi urmărită live online, pe pagina de Facebook a Asociației Politeia. Proiectul constă în formarea a 4 grupe de elevi – una la Școala Gimnazială nr. 2 din Dârvari (com. Ciorogârla, jud. Ilfov), una la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla și două la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București (una la gimnaziu și una la liceu). Elevii vor participa la o serie de ateliere de teatru forum susținute de actrița Mădălina Brândușe și actorul Andrei Șerban, care au mai testat și în alte proiecte metoda teatrului forum pentru combaterea bullying-ului. Cele 4 piese de teatru, filmate și montate, se vor transforma în 4 filmulețe interactive ce dau posibilitatea spectatorului să intervină în desfășurarea acțiunii. Acestea vor fi apoi difuzate în 8 școli din Ilfov, din rural și urban mic – cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov – unde vor fi organizate discuții pentru creșterea gradului de conștientizare privind problema bullying-ului, dar și a capacității de a identifica, semnaliza și de a combate comportamente discriminatorii, abuzive și denigratoare. Proiectul este derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Generală nr. 1 Ciorogârla, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogârla, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021
* Suceava: Asociaţia Institutul Bucovina organizează cea de-a XVIII-A ediţie a Festivalului Şanselor tale, în perioada 22-26 noiembrie, sub egida Anul european pentru accesul tuturor la educaţie. Spre deosebire de anul anterior, când situaţia pandemică a impus desfăşurarea exclusivă a evenimentului în mediul online, de această dată, organizatorii au planificat activităţi în sistem hibrid, cele fizice fiind posibile cu public restrâns şi respectarea tuturor normelor legislative impuse de către autorităţi. Pentru mai multe informaţii: info@bucovinainstitute.org. De asemenea, vizitaţi pagina de Facebook: http://www.facebook.com/i.bucovina şi website-ul www.bucovinainstitute.org . Programul zilei:
• ora 7:30 – preşedintele Asociaţiei Institutul Bucovina, Petru – Vasile Gafiuc, va fi prezent online la televiziunea Intermedia, în dialog cu jurnalista Adriana Dascălu, pentru a vorbi despre evenimentele planificate, dar şi întreaga activitate a organizaţiei.
• Lansarea proiectului In Job – incluziune pe piaţa muncii a tinerilor NEETs

– Cultură
* Cu ocazia lansării Săptămânii Bucătăriei Italiene în lume (22 – 28 nov.), Ambasada Italiei în România organizează o conferinţă de presă – ora 10:30, la reşedinţa ambasadorului Italiei în România, Str. Henri Coandă nr. 9
* Corul de Cameră „Preludiu”, dirijat de Andrei Stănculescu, susține un concert la Catedrala Sfântul Iosif din București, de la ora 20:00. Concertul, dedicat celebrării Sfintei Cecilia, este organizat de Arhidieceza Romano-Catolică București în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”
* „DUAL, un performance despre prietenie”, conceput de Leta Popescu și Bogdan Spătaru și avându-i ca performeri pe George Albert Costea, Mihaela Velicu și Vlad Udrescu, se află la intersecția între teatru-dans, teatru non-verbal și teatru de obiect. Cele trei reprezentații ale performance-ului sunt programate în zilele de 22, 23 și 25 noiembrie, cu începere de la ora 20:00, la Teatrelli, Piața Lahovari, nr.7. Biletele sunt disponibile pe platforma Eventbook: https://eventbook.ro/theater/bilete-dual-un-performance-despre-prietenie?hall=creart-sala-teatrelli . În extensia producției work in progress Teatrelli, Galeria creart va găzdui instalația DUAL, semnată de Bogdan Spătaru, în care artistul urmărește tensiunile și contrastele care reies din întâlnirea materialelor – punctul de legătură cu tensiunea corpurilor în spațiu la întâlnirea cu obiectele din DUAL – performance-ul despre prietenie. Toate cele trei materiale principale folosite în instalație (bitum, ulei mineral, polistiren) provin din aceeași substanță de bază – din petrol – substanță naturală. Uleiul, la întâlnirea cu apa, formează o peliculă care refractă lumina în diverse culori ale spectrului cromatic. Aici apare și tensiunea: petele de culoare te atrag vizual, însă ele sunt rezultatul unui deșeu. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România București Fm
* Sibiu: Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu organizează, începând de astăzi, o serie de ateliere dedicate elevilor sibieni din ciclul primar care doresc să participe la activităţi recreative după încheierea programului de la şcoală. Atelierele educative şi creative sunt iniţiate şi coordonate de bibliotecarele Compartimentului pentru Copii şi Tineret, Ana Coca şi Paula Mihalache, şi se vor desfăşura de luni până miercuri, în intervalul orar 14:00 – 15:30, astfel:
● „Citim şi povestim” – luni (copii 7 – 10 ani)
● „Meşterim şi construim” – marţi (copii 6 – 10 ani)
● „Sibiu, oraşul copiilor” – miercuri (copii 8 – 10 ani)
Activităţile atelierelor se vor desfăşura săptămânal, până la finalul lunii ianuarie 2022, în sediul central al Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu (Str. George Bariţiu, nr. 7, sediul nou), la Compartimentul pentru Copii şi Tineret (etajul 1) sau în Foaier (parter), cu respectarea măsurilor recomandate de autorităţi în actualul context epidemiologic (participanţii vor purta mască de protecţie, iar la sosire vor fi însoţiţi de un părinte care deţine certificat verde valid). Înscrierea participanţilor la ateliere se realizează la sediul instituţiei, la Compartimentul pentru Copii şi Tineret, în perioada 15 – 19 noiembrie, în limita a 10 participanţi/atelier. Participarea elevilor la atelierele Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu este gratuită, utilizând permisul de acces la bibliotecă, care poate fi realizat pe loc, la biroul de înscrieri (etajul 4)

– Sport
* Are loc meciuri din etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSA Steaua Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 17:00
* Meciuri din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal, ediţia 2021-2022:
● ora 17:30 – CS Mioveni – CS Gaz Metan Mediaş – pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni
● ora 20:30 – FC Voluntari – FC Dinamo Bucureşti – pe Stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari
* Gheorgheni: E programat un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: ACSH Gheorgheni – UNI Gyor ETO HC (18:30)

– S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie
* Se împlinesc 215 ani (1806) de când începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării Românești. Conflictul s-a încheiat prin Pacea de la București din 28 mai 1812, în urma căreia Basarabia a intrat în componența Rusiei
* Cu 152 de ani în urmă (1869) avea loc deschiderea cursurilor Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Primul decan a fost medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti. Cel care a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră a fost medicul român de origine franceză Carol Davila (1828-1884) în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (care obţinuse, la Paris, în 1839, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie), înfiinţând sub conducerea sa la 29 iulie/10 august 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie s-a dezvoltat treptat, astfel încât la 12 noiembrie 1869 a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de Medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină de pe teritoriul ţării noastre (22.XI/4.XII)
* Se împlinesc 90 de ani (1931) de la deschiderea pentru public a Muzeului de Istorie al Bucureștiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei nr. 117. Inaugurarea propriu-zisă a instituţiei muzeale a avut loc în prezența primului-ministru Nicolae Iorga, a primarului general Dem I. Dobrescu, a foştilor primari Matei Gh. Corbescu şi Emil Petrescu, precum şi a primului director al Muzeului, cunoscutul colecţionar dr. George Severeanu. După anul 1959, colecțiile muzeului vor fi adăpostite în incinta Palatului Suțu (din 1999, poartă denumirea de Muzeul Municipiului București)
* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când Organizaţia Meteorologică Mondială – OMM (fondată în 1947) devenea instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva (printre membrii fondatori figurează şi România)
* În urmă cu 54 de ani (1967), după Războiul de şase zile israeliano-arab (5-10.VI.1967), Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat, în unanimitate, Rezoluţia nr. 242, bază a viitoarelor negocieri menite să conducă la instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Aceasta prevedea retragerea trupelor israeliene din teritoriile ocupate în timpul conflictului, încheierea stării de război şi afirma dreptul tuturor naţiunilor la existenţă în cadrul unor graniţe sigure şi recunoscute
* Acum 31 de ani (1990) premierul britanic Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, demisiona din funcție. În 1975, Thatcher a preluat conducerea Partidului Conservator și patru ani mai târziu i-a învins pe laburiști. Ea a devenit prima femeie premier a țării, instalandu-se la Downing Street numărul 10 până la 22 noiembrie 1990, o guvernare-record pentru secolul al XX-lea. Caracterul său implacabil s-a întors impotriva ei, întrucât respingerea „poll tax”, un impozit local pe care nu a reușit să îl impună, a dus la sfârșitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat cu lacrimi în ochi în noiembrie 1990
* Cu 18 ani în urmă (2003) mii de opozanţi ai preşedintelui georgian Eduard Şevardnadze au ieşit în stradă, în faţa clădirii Parlamentului de la Tbilisi. „Înarmaţi” cu trandafiri, semn că protestul se dorea a fi unul paşnic, manifestanţii au cerut anularea alegerilor legislative abia încheiate. În paralel, numeroşi observatori internaţionali au denunţat fraudele comise la scrutinul din Georgia. Preşedintele Şevardnadze a declarat starea de urgenţă, dar armata a refuzat să intervină. După o zi de demonstraţii, Şevardnadze a demisionat, alegerile au fost anulate, iar noul scrutin, din ianuarie 2004, l-a adus la putere pe tânărul Mihail Saakaşvili, liderul incontestabil al revoluţiei de la Tbilisi. Mişcarea de stradă din Georgia, care s-a încheiat fără vărsare de sânge, a intrat în istorie drept „Revoluţia trandafirilor”. Din noiembrie 2018, preşedinte al Republicii Georgia este Salome Zurabișvili, prima femeie președinte din istoria acestei țări
* Acum 17 ani (2004) s-a desfăşurat Revoluția Portocalie din Ucraina, în cadrul căreia sute de mii de manifestanți s-au adunat, în Piața Independenței din Kiev, pentru aproximativ trei săptămâni, la apelul candidatului opoziției, Victor Iușcenko, pentru a denunța fraudele comise în alegerile prezidențiale din 21 noiembrie. Au obţinut anularea pentru fraudă electorală a alegerilor care îl prezentau drept câştigător pe candidatul puterii la funcţia de preşedinte, Viktor Ianukovici, permiţând prooccidentalilor Viktor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko să ocupe funcţiile de preşedinte, respectiv prim-ministru. În prezent, funcţia de preşedinte al Ucrainei este deținută de Volodimir Zelenski
* În urmă cu 16 ani (2005) Angela Merkel (n. 1954) a fost desemnată cancelar al Germaniei, devenind astfel prima femeie care a ocupat această funcţie. La 30 mai 2005, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a nominalizat-o să candideze la funcția de cancelar, contracandidatul său fiind Gerhard Schroder, de la Partidul Social Democrat (SPD). CDU a câștigat 35,3% din voturi la alegerile din 18 septembrie 2005, iar SPD a luat 34,2%, dar niciunul dintre cele două partide nu a putut forma o majoritate în Bundestag. După trei săptămâni de negocieri, CDU și SPD au ajuns la o înțelegere, conform căreia Merkel devenea cancelar, iar SPD obținea 8 din cele 16 locuri din Cabinet. Merkel a fost aleasă cancelar de majoritatea deputaților din Bundestag (397 la 217). Angela Merkel a fost realeasă, pentru a patra oară, cancelar al Germaniei, în anul 2017, după victoria întregistrată de blocul CDU/CSU, în cadrul alegerilor parlamentare care au avut loc la 24 septembrie. Cancelarul Angela Merkel a primit certificatul de „descărcare de gestiune” în 26 octombrie 2021, la Palatul Prezidențial Bellevue, din Berlin. În cadrul unei ceremonii solemne, președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a „demis” din funcție Cabinetul de miniștri, lăudând-o în special pe Angela Merkel, care se retrage din politică, numind-o „o figură exemplară” în istoria Germaniei. În cei 16 ani în funcție, ea a trecut prin multe crize și a câștigat încrederea cetățenilor. După demitere, guvernul federal rămâne în funcție până când vor fi aleși un nou cancelar și noii miniștri
* Acum 6 ani (2015), pentru prima dată în istoria tenisului din ţara noastră, doi sportivi români au disputat finala de dublu, în echipe diferite, a Turneului Campionilor de la Londra. Horia Tecău (România)/Jean-Julien Rojer (Olanda) i-au învins cu 6-4, 6-3 pe Florin Mergea (România)/Rohan Bopanna (India). Datorită acestui rezultat, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au încheiat anul 2015 pe prima poziţie în clasamentul probei de dublu din circuitul ATP
* Se împlinește 1 an (2020) de când Statele Unite ale Americii au ieşit oficial din tratatul „Cer deschis”, la aproximativ şase luni după ce preşedintele în exerciţiu Donald Trump a anunţat această decizie, potrivit Departamentului de Stat al SUA. Tratatul, încheiat în 1992, le permite celor 34 de ţări membre să efectueze zboruri de recunoaştere cu preaviz scurt, neînarmate, în spaţiul aerian al celorlalte ţări semnatare. În mai 2021, Statele Unite, aflate acum sub administrația Biden, au informat Rusia cu privire la faptul că Washingtonul nu revine în cadrul Tratatului „Cer deschis” („Open Skies”) de dezarmare, care autorizează o supraveghere aeriană paşnică a ţărilor semnatare

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cecilia, fecioară martir (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– 1800: S-a născut juristul şi profesorul Constantin Moroiu, întemeietorul învăţământului dreptului în Ţara Românească (m. 1847)

– 1870, 22.XI/4.XII: S-a născut Ion Ionescu (Bizeţ), inginer şi matematician; a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din România; unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică” (1895); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1946)

– 1878: S-a născut actorul Romald Bulfinski (m. 1953)

– 1884: S-a născut Alexandru Rusu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (m. 1963)

– 1890, 22.XI/4.XII: A murit folcloristul Simeon Mangiuca; studii privind obiceiurile populare româneşti şi colindele; lucrări de etnobotanică; membru de onoare al Academiei Române din 1890 (n. 1831)

– 1901, 22.XI/5.XII: A murit V.[asile] A.[lexandrescu] Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal; deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri; de numele său se leagă iniţierea şi întemeierea a numeroase societăţi şi instituţii (în 1865, de exemplu, s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 şi vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori (n. 1834) – 120 de ani

– 1909: S-a născut compozitorul Mişu Iancu (m. 1994)

– 1919: S-a născut Petru Sfetca, poet, traducător şi publicist; s-a impus ca un remarcabil traducător, fiind, la noi, primul tălmăcitor al unor poeţi italieni moderni, precum Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo (m. 1987)

– 1919: S-a născut muzicologul Romeo Ghircoiaşiu (m. 1995)

– 1928: S-a născut dirijorul Mircea Cristescu (m. 1995)

– 1932: S-a născut actorul Alexandru Mitea; membru fondator al secției române a Teatrului de Nord din Satu Mare (m. 2020)

– 1934: S-a născut pictorul şi graficianul Ovidiu Paştina (m. 2020)

– 1938: S-a născut scriitoarea Victoria Comnea

– 1939: S-a născut fostul fotbalist dinamovist Vasile Anghel; a fost atacant şi conducător al secţiei de fotbal din cadrul clubului Dinamo, unde a cunoscut gloria în fotbalul românesc – două titluri de campion şi Cupa României, semifinalele Cupei Campionilor Europeni, trei titluri de campioni şi de două ori Cupa României (m. 2014)

– 1939: A murit actriţa Agatha Bârsescu; a jucat ca primă tragediană la Burgtheater din Viena și pe scenele multor teatre din Europa și din America (n. 1859)

– 1945: S-a născut profesor doctor Mihai Voiculescu, medic primar de medicină internă și nefrologie, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale, a fondat Şcoala de Nefrologie (1995) la Institutul Clinic Fundeni, vicepreședinte al Comisiei de Medicină Internă al Academiei de Științe Medicale, decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” (m. 2016)

– 1949: S-a născut pictoriţa Viorica Călin

– 1963: S-a născut Răzvan Bucuroiu, jurnalist, realizator TV, scriitor, eseist, editorialist și publicist creștin; director fondator al Editurii „Lumea Credinței”

– 1972: A murit fizicianul Horia Hulubei; lucrări de spectroscopie, de fizica particulelor elementare, de fizică nucleară; organizatorul cercetărilor româneşti în domeniul fizicii atomice; în 1948 a înfiinţat şi organizat Institutul de Fizică din Bucureşti, iar în 1965, Institutul de Fizică Atomică; unul dintre fondatorii învăţământului superior în domeniul fizicii atomice şi nucleare din România; membru titular al Academiei Române din 1946 (n. 1896)

– 1978: A murit Sandu Albu, compozitor şi violonist (n. 1897)

– 1994: A murit Teodor Bodogae, preot, profesor de bizantologie (la Institutul Teologic din Sibiu) şi istoric bisericesc; a publicat studii de istorie bisericească universală, de patrologie, o „Istorie a Bisericii Române” (privind legăturile românilor cu Athosul, cu sârbii, cu bulgarii, cu ruşii), traduceri din literatura patristică şi post-patristică, precum şi din literatura teologică contemporană (n. 1911)

– 2006: A murit criticul literar Lucian Raicu (numele la naştere: Leibovici); în 1986 se exilează în Franţa (n. 1934) – 15 ani

– 2007: A murit părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ; arhimandrit, duhovnic şi scriitor, autorul unor lucrări privind monahismul românesc sau cu conţinut moralizator (n. 1930)

– 2013: A murit Mircea Crişan (numele la naştere: Mauriciu Kraus), actor de revistă, regizor şi umorist, celebru în România anilor ’50-’60 ai secolului XX şi apoi în Germania, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (n. 1924)

– 2014: A murit fizicianul Horia Scutaru-Ungureanu; contribuţii în fizica teoretică, mecanica cuantică, teoria sistemelor cu simetrii dinamice şi a particulelor elementare; membru titular al Academiei Române din 1995 (n. 1943)

– 2014: A murit Cornelia Maria Savu, poetă şi jurnalistă (n. 1954)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (22 – 25 nov.)

– Strasbourg: Pentru a marca Ziua Europeană a Protecţiei Copiilor împotriva Exploatării Sexuale şi Abuzului Sexual (18 nov.), Comitetul pentru Drepturile Copiilor al Consiliului Europei organizează webinarul “Covid-19 şi Drepturile Copiilor: violenţa intrafamilială”

– Chişinău: Vizita secretarului general al Consiliului Europei Marija Pejčinović Burić

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, participă la prezentarea cadoului oficial din partea Japoniei pentru Consiliul Europei – trei cireşi japonezi , pentru a marca împlinirea a 25 de ani de când Japonia are statul de observator pe lângă Consiliul Europei

– Tbilisi: Lansarea online a Raportului pe tema răspunsului sistemic al autorităţilor georgiene la discursul bazat pe ură. Raportul a fost realizat în cadrul unui proiect comun Uniunea Europeană – Consiliul Europei, intitulat “Întărirea accesului la justiţiei prin mecanisme ne-judiciare, mecanisme pentru victimele discriminării, urii în ţările din Parteneriatul Estic

– Berlin: Președintele german Frank-Walter Steinmeier îl primește pe președintele Finlandei Sauli Niinisto – la Palatul Bellevue

– Amiens, Franţa: Preşedintele francez Emmanuel Macron, participă la deschiderea unei noi filiale a Bibliotecii Naţionale a Franţei

– Fort Bragg, SUA: Preşedintele american Joe Biden urmează să celebreze sărbătoarea Thanksgiving împreună cu familii ale militarilor americani

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind transportului rutier de marfă în UE, în 2020

– Bruxelles: Vizita prim-ministrului francez Jean Castex, în cadrul căreia are o întâlnire cu omologul său Alexander De Croo

– Berlin: Forumul de politică externă de la Berlin va începe cu discursul de deschidere al ministrului de Externe german, Heiko Maas (22 – 23 nov.)

– Moscova: Întrevederea ministrului rus de Externe Serghei Lavrov cu omologul său libanez Abdallah Bou Habib

– Dușanbe, Tadjikistan: Reuniunea miniștrilor de Externe ai țărilor din Asia Centrală și ai Uniunii Europene

– Tripoli, Libia: Depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale

– Madrid: Ministrul spaniol al Economiei Nadia Calviño va susține un discurs la reuniunea Forum Europe organizată de Nueva Economia

– Rabat, Maroc: Vizita ministrului francez al Comerţului exterior Franck Riester (22 – 23 nov.)

– Colombo: Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, efectuează o vizită în Sri Lanka, unde va purta consultări pe probleme de securitate

– Geneva: Reuniunea Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului

– Roma: Sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE) şi a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) despre „Ecosisteme forestiere urbane și periurbane pentru recuperare verde – Legătura dintre politicile naționale și acțiunea locală”, în cadrul Săptămânii europene a pădurilor (22 – 25 nov.) – online

– Viena: Conferinţa „Pentru un viitor prosper şi sigur pentru Belarus”

– Boston, SUA: Termen limită pentru răspunsul fabricanților de arme în cazul acționării în justiție a Mexicului, care îi acuză că încurajează violența narcotraficanților mexicani

– Yarze, Liban: Parada militară dedicată Zilei Independenţei

– Budapesta: Conferință de presă susținută de Irene Khan, raportor special al Națiunilor Unite pentru libertatea de opinie și exprimare

– München: Convenţia generală a rabinilor europeni (22 – 24 nov.)

– Ierusalim: Audierea fostului consilier al premierului Benjamin Netanyahu, Nir Hefetz, în cadrul unui proces de corupţie

– Viena: Guvernul austriac a aprobat, începând cu această dată, o carantină totală de cel puţin 20 de zile în contextul înmulţirii cazurilor de COVID-19

– Bratislava: Slovacia va impune, începând cu această zi, timp de trei săptămâni, restricţii de mobilitate persoanelor nevaccinate împotriva SARS-CoV-2, care nu vor mai putea intra în restaurante, magazine care comercializează bunuri neesenţiale şi centre comerciale sau asista la evenimente sportive

– Grecia: Intră în vigoare o serie de măsuri pentru cei nevaccinaţi, printre care interdicţia de a intra în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa

– Belgia: Intră în vigoare purtarea generalizată a măştii de protecţie şi a telemuncii parţiale obligatorii, în contextul luptei împotriva Covid-19

– Washington: Ridicarea purtării obligatorii a măștii de interior în capitală

– Ottawa, Canada: Intrarea în vigoare a vaccinării obligatorii împotriva Covid-19 pentru membrii Camerei Comunelor

– Paris: Procesul fostului șofer franco-rwandez Claude Muhayimana, judecat pentru complicitate la genocid

– Dijon, Franța: Procesul lui Eliane Deschamps, „lider” al comunității religioase „Amour et Miséricorde” pentru derapaje sectare (22 – 23 nov.)

– Londra: Conferința anuală a organizației patronale CBI

– Germania: Este prevăzută deschiderea oficială a sezonului Pieţelor de Crăciun

– New York: Ceremonia de decernare a premiilor internaționale Emmy

– Madrid: Faza finală a Cupei Davis la tenis (22 – 28 nov.)

– Zurich: Ceremonia de decernare a premiilor FIFA „The Best”, inclusiv a titlurilor de „cel mai bun jucător” şi „cea mai bună jucătoare” a anului, va fi organizată luni, 17 ianuarie. Ceremonia va rămâne în format online, în conformitate cu măsurile de sănătate pentru combaterea coronavirusului. Se va putea vota între 22 noiembrie şi 10 decembrie în ceea ce priveşte cel mai bun/cea mai bună jucător/jucătoare a anului, cel mai bun antrenor şi cel mai bun 11 al anului la masculin şi feminin

Aniversări – Comemorări

– Ziua naţională a Republicii Libaneze; aniversarea proclamării independenţei – 1943

– Statele Unite ale Americii: „Zi Naţională Comemorativă” marcată în ziua asasinării (22.XI.1963), la Dallas, a preşedintelui John F. Kennedy (1917-1963)

– 1710: S-a născut compozitorul Wilhelm Friedemann Bach, fiul renumitului compozitor german Johann Sebastian Bach (m. 1784)

– 1819: S-a născut scriitoarea engleză George Eliot (pe numele adevărat Mary Ann Evans, şi-a luat acest pseudonim, întrucât, în acea perioadă, scrisul era considerat o activitate exclusiv masculină); George Eliot este un nume reprezentativ pentru epoca victoriană a culturii britanice (m. 1880)

– 1840: S-a născut Émile Lemoine, inginer şi matematician francez (m. 1912)

– 1842: S-a născut José María de Heredia, poet francez de origine cubaneză, maestrul modern al sonetului francez (m. 1905)

– 1849: S-a născut Fritz Mauthner, scriitor, critic de teatru și filozof german (m. 1923)

– 1852: S-a născut Paul Henri d’Estournelles de Constant, diplomat și scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1909, alături de Auguste Beernaert (m. 1924)

– 1857: S-a născut scriitorul englez George Gissing (m. 1903)

– 1869: S-a născut scriitorul, umanistul și eseistul francez André Gide; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1947 (m. 1951)

– 1873: S-a născut lingvistul italian Matteo Bartoli; specialist în limbile romanice, descoperitor al limbii dalmate, unul dintre creatorii şcolii neolingvistice; studii privind dialectul istroromân; membru corespondent străin al Academiei Române (1914) (m. 1946)

– 1877: S-a născut poetul ungar Ady Endre; considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului al XX-lea, și ai literaturii maghiare (m. 1919)

– 1890: S-a născut Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969 (m. 1970)

– 1891: S-a născut Edward Bernays pionier al relațiilor publice și al propagandei, american de origine austriacă; maestru al manipulării, arta de a influenţa opinia publică, în scopul promovării produselor, serviciilor, ideilor anumitor persoane, fără a ţine seamă de realitate sau adevăr. În timpul Primului Război Mondial, a făcut parte, alături de Walter Lippmann, din Comitetul pentru Informații Publice al SUA, o puternică mașină de propagandă care susținea ideea că războiul este un mijloc necesar pentru „a face lumea sigură pentru democrație”; strategiile de marketing necesare pentru purtarea tuturor războaielor ulterioare s-au bazat pe metodele perfecționate de Comitetul pentru Informații Publice (m. 1995) – 130 de ani

– 1900: A murit Sir Arthur Sullivan, compozitor şi dirijor britanic (n. 1842)

– 1901: S-a născut compozitorul spaniol Joaquin Rodrigo (m. 1999) – 120 de ani

– 1904: S-a născut fizicianul francez Louis Néel, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1970, împreună cu fizicianul suedez Hannes Olof Gosta Alfven (m. 2000)

– 1913: S-a născut Benjamin Britten, compozitor, pianist şi dirijor englez (m. 1976)

– 1916: S-a născut Mihail Grecu, artist plastic din Republica Moldova; a fondat modernismul plastic basarabean şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură (m. 1998) – 105 ani

– 1916: A murit scriitorul american Jack London (pe numele său adevărat John Griffith Chaney); este cunoscut pentru romanele sale mai importante: „Chemarea străbunilor” („The Call of the Wild”), 1903 şi „Colț Alb” („White Fang”), 1906 (n. 1876) – 105 ani

– 1917: S-a născut Andrew F. Huxley, biofizician şi fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1963, alături de Sir John Eccles şi Alan L. Hodgkin (m. 2012)

– 1923: S-a născut regizorul de film și televiziune, producătorul și actorul canadian-american Arthur Hiller (m. 2016)

– 1924: S-a născut actriţa de film americană Geraldine Page (m. 1987)

– 1932: S-a născut actorul american Robert Vaughn (m. 2016)

– 1940: S-a născut Terry Gilliam, regizor de film, scenarist, producător, animator şi actor britanic de origine americană; membru al trupei britanice de comedie „Monty Python”

– 1940: S-a născut regizorul, actorul şi scriitorul polonez Andrzej Zulawski (m. 2016)

– 1946: S-a născut violonistul rus Oleg Kagan (m. 1990) – 75 de ani

– 1947: S-a născut Alain Pâris, dirijor, producător de emisiuni muzicale, pedagog şi muzicolog francez

– 1951: S-a născut dirijorul american de origine japoneză Kent Nagano – 70 de ani

– 1951: A murit istoricul Václav Chaloupecký, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei slovace; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1882) – 70 de ani

– 1958: S-a născut Jamie Lee Curtis, actriţă americană de film şi autoare de cărţi pentru copii; fiica actorului Tony Curtis

– 1963: A murit scriitorul englez Aldous Huxley (n. 1894)

– 1966: S-a născut actorul american Michael Kenneth Williams (m. 2021) – 55 de ani

– 1967: S-a născut jucătorul german de tenis Boris Becker; a câştigat 49 de Turnee la simplu şi 6 Grand-Slam, medaliat cu aurul olimpic şi cel mai tânăr câştigător al turneului de la Wimbledon

– 1981: A murit Sir Hans Adolf Krebs, biochimist englez de origine germană; a descoperit „ciclul K” (ansamblul fenomenelor de oxidare care au loc în metabolismul glucidelor); Premiul Nobel pentru medicină pe 1953, împreună cu americanul Fritz Albert Lipmann (n. 1900) – 40 de ani

– 1984: S-a născut actriţa americană Scarlett Johansson

– 1988: A murit Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 a emigrat şi s-a stabilit la Londra; în perioada 1952-1968 a fost colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (n. 1921)

– 1993: A murit pianista rusă Tatiana Nikolaeva (n 1924)

– 1996: A murit actriţa franceză de film de origine spaniolă María Casares (n. 1922) – 25 de ani

– 2000: A murit atletul ceh Emil Zátopek; cvadruplu campion olimpic în probele de fond ale ediţiilor din 1948 şi 1952 ale Jocurilor Olimpice de vară (n. 1922)

– 2007: A murit Maurice Béjart, coregraf şi regizor francez (n. 1927)

– 2011: A murit soprana croato-austriacă Srebrenka „Sena” Jurinac (n. 1921) – 10 ani

– 2012: A murit Melvin „Mell” Shaw (născut: Melvin Schwartzman), producător de desene animate, designer de personaje, scenarist şi regizor; a contribuit la realizarea unor filme-cult de animaţie precum „Bambi”, „Regele Leu”, „Fantasia” (n. 1914)

– 2012: A murit scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay (n. 1933)

– 2013: A murit Georges Lautner, regizor, scenarist, actor, producător francez (n. 1926)

– 2017: A murit cântărețul și compozitorul american Jon Hendricks (nume complet: John Carl Hendricks), unul dintre pionierii jazzului vocal (n. 1921)

– 2017: A murit baritonul rus Dmitri Hvorostovski, supranumit „Elvis al operei” (n. 1962)