Oedip la Timișoara – despre fenomenul migrației și drama migranților într-un spectacol audio de Mihai Lukács

Un spectacol audio care mixează actuala criză a refugiaților cu tragedia antică, relațiile complicate de familie și de putere politică în Timișoara din prezent, având ca punct de plecare „Oedip la Colonos” de Sofocle, a fost lansat în cadrul proiectului Oedip la Timișoara.

Scris și regizat Mihai Lukács, cu Alexandru Potocean, Nicoleta Lefter, Anca Munteanu, Ioana Chițu, Katia Pascariu și Mircea Dragoman în distribuție, și Cătălin Matei/Sillyconductor editor audio și compozitor, spectacolul audio Oedip la Timișoara propune o interpretare contemporană a tragediei antice, în care Timișoara ia locul Colonosului, iar acțiunea are loc în prezent.

Având la bază un text ce are capacitatea de a pune o serie de probleme morale pentru diversele comunități din care facem parte, Oedip la Timișoara integrează situații reale întâmpinate de refugiații care ajung în România, reacțiile față de aceștia și discursurile publice care-i menționează.

„Pornind de la poveștile refugiaților din oraș, așa cum le-am descifrat din vizitele la Timișoara – de la Casa Logs care acordă servicii de bază tinerilor afgani ajunși în oraș, din Afghan Park și din clădirile abandonate care adăposteau de îngheț oameni fugiți din calea războiului – dar și din discuțiile cu invitații podcastului Welcome to Romania, am regândit Timișoara într-o cheie ironică, un oraș plin de mândrie de sine care este dat peste cap de apariția unei familii de refugiați, respinși la început de primii locuitori cu care intră în contact. Urmărind tragedia antică și abordarea sa grandioasă, în care cele mai mărunte acțiuni pot transforma o lume, în povestea noastră, Timișoara este în pragul unui dezastru iminent și are nevoie de o minune pentru a se salva de la dispariție iar singurul care o mai poate salva este un bătrân refugiat orb și în zdrențe pe nume Oedip.”,  spune regizorul Mihai Lukács.

Spectacolul poate fi ascultat pe:

YouTube: https://bit.ly/3CzxziF

Spotify: https://spoti.fi/3oOBLGi

Apple: https://apple.co/3kRumVG

Anchor: https://bit.ly/3kWseMx

Breaker: https://bit.ly/3Fx2XAk

Oedip la Timișoara este un proiect media derulat de Asociația Centrul Dialectic, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, care vorbește despre legătura dintre fenomenul migrației și istoria orașului.

În cadrul proiectului, în toamna acestui an, în București și Timișoara, au avut loc trei întâlniri publice moderate de Mihai Lukács, regizor de teatru și cercetător, coordonator al Centrului Dialectic, care i-a avut ca invitați pe: Florin Arhire – artist și activist, Emanuel Copilaș – lector la Facultatea de Științe Politice, Universitate de Vest, Flavius Ilioni Loga – co-fondator Timișoara Refugee Art Festival și director al Grupului de Inițiative Sociale LOGS, organizație care promovează integrarea grupurilor vulnerabile de migranți și luptă împotriva traficul de persoane, profesorul Zaker Hussain Ershad de la Universitatea Avicenna din Kabul – singurul universitar afgan protejat de statul român, în prezent profesor invitat la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, Andreea Ghimpu-Lupașcu – coordonatoarea proiectului „Advocacy pentru integrarea refugiaților”, Consiliul Național Român pentru Refugiați, și Bogdan Popa – cercetător și specialist în teorie politică de la Universitatea Transilvania din Brașov.

Discuțiile au fost puse la dispoziția publicului sub forma a trei podcasturi audio, sub titlul „Welcome to Romania”, distribuite pe Spotify, Google, Apple Podcasts, YouTube, Anchor FM, Breaker.

Mihai Lukács, inițiatorul proiectului Oedip la Timișoara este cercetător, regizor de teatru, artist transmedia și manager cultural. Ultimele sale practici artistice vorbesc despre contraistorii locale și cercetarea afectivă a arhivelor (Arhiva de Sunet, București 2020; All I Want for Bucharest is an Earthquake, București, 2019; Cultul Personalității, București, 2018; The Jester; Or How to Embody the Archive, Hong Kong 2018; De ce dezastrele aleg marile orașe, București, 2016), relația dintre romi și ne-romi (American Gypsy, București, 2019; Kali Tras/Frica neagră, București 2018; Bambina, regina florilor, București 2017; albastru/portocaliu, București 2017; Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?, București 2017; Gadjo Dildo, București 2015; Sara Kali- The Dark Madonna, Viena 2014), credință și excludere (Mama, București, 2020; Enoria Procleților, București 2015; Liturghia Sfântului Haralambie, Stuttgart 2014) sau politici locative (Dezvoltatorii, Cluj 2020; La Harneală, București 2014; Semne pentru PAFA, Cluj 2013).

Proiectul cultural „Oedip la Timișoara” este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.

Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului Local Timișoara. Conținutul proiectului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.

Parteneri: Universitatea de Vest, LOGS Grupul de Inițiative Sociale, Teatrul Auăleu, Londohome.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Timișoara, RFI, IQAds, Scena 9, Decât o Revistă, Cooperativa Urbană.

Mai multe informații: centruldialectic@gmail.com

Facebook / Instagram

Centrul Dialectic este un grup artistic și de analiză înființat în noiembrie 2020. Activitățile sale se concentrează pe cercetare artistică, producție performativă, vizuală și sonoră, precum și pe publicații. Demersul artistic al Centrului Dialectic se bazează pe dialog, pe analiza și discutarea argumentelor în mod rațional, în scopul unei participări active în societatea din care suntem parte.