Val de compasiune în faţa Ambasadei Macedoniei de Nord la Sofia, în urma tragediei de pe autostrada Struma

Cetăţeni bulgari îşi exprimă condoleanţele şi aduc un omagiu victimelor tragicului accident rutier petrecut în noaptea de luni spre marţi pe autostrada Struma din Bulgaria. În faţa Ambasadei Republicii Macedonia de Nord de la Sofia, oamenii lasă buchete şi jucării de pluş în memoria victimelor, printre care se numără şi 12 copii.
Adjunctul şefului misiunii diplomatice de la Ambasada Macedoniei de Nord în Bulgaria, Vladimir Krăstevski, a mulţumit autorităţilor bulgare pentru reacţia rapidă şi cetăţenilor bulgari pentru valul de empatie, transmiţând, la rândul său, condoleanţe familiilor îndoliate în urma unui alt incident tragic, petrecut în Bulgaria, la azilul de bătrâni din satul Roiak.
Vladimir Krăstevski a subliniat că, în acest moment, cea mai importantă sarcină este identificarea victimelor, astfel încât rămăşiţele lor să poată fi predate rudelor. Ambasada va prelua organizarea transportului trupurilor neînsufleţite în Macedonia de Nord.
Amintim că un autocar cu turişti macedoneni, care venea din Turcia cu destinaţia Skopje, a luat foc în mers, apoi s-a izbit de un parapet, pe autostrada Struma, din Bulgaria. 45 de persoane aflate la bord au decedat, alte şapte fiind rănite.
În cel de-al doilea incident tragic petrecut în Bulgaria în cursul aceleiaşi nopţi, nouă persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un cămin de bătrâni din localitatea Roiak, regiunea Varna./ddaniela/sdm2
(www.novini.bg – 23 noiembrie)