When Night Meets Dawn, scurtmetrajul regizat de Andreea Cristina Borțun, câștigă Marele Premiu BIEFF 2021

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) s-a încheiat duminică seară, pe 21 noiembrie, cu o ceremonie de decernare a premiilor oferite celor mai bune experimente cinematografice prezentate anul acesta în secțiunile competiționale. When Night Meets Dawn, producția autohtonă regizată de Andreea Cristina Borțun, a cucerit Marele Premiu BIEFF 2021, în valoare de 1500 de euro, impresionând Juriul Competiției Internaționale prin limbajul cinematografic și prin peisajul sonor pe care cineasta le-a ales pentru a ilustra un moment de transgresiune. Alături de celelalte filme premiate duminică seară, scurtmetrajul a rulat pe marele ecran, la Cinema Elvire Popesco, marcând finalul unui adevărat maraton de evenimente desfășurate de-a lungul a cinci zile în cinematografele din capitală.

Descărcați materialele de presă de aici

Juriul Competiției Internaționale, din care au făcut parte, la această ediție, regizorul și artistul vizual Antoine ChaponAngelika Ramlow, membră a echipei Berlinale Forum Expanded și manager de proiect la Arsenal Distribution, alături de  curatorul  Mathieu Janssen, pre-selecționer pentru festivalul Vienna Shorts și director al secțiunilor competiționale la Festivalul de Film Go Short Nijmegen, i-a acordat Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 1000 de euro, cineastului Nicolaas Schmidt, regizorul scurtmetrajului Inflorescence. ,,Acordăm acest premiu unui cineast care a filmat o imagine ce ar putea părea nesemnificativă la o primă vedere, dar care devine puternică grație încrederii pe care regizorul i-o acordă.’’, a motivat Juriul Competiției Internaționale.

BIEFF 2021 @ Cinema Elvire Popesco, Foto Anda Stăncescu
Premiul pentru Cel mai bun concept vizual, în valoare de 1000 de euro, i-a fost acordat filmului This Day Won’t Last, realizat de Mouaad el Salem, care surprinde ,,viața de zi cu zi a regizorului într-un montaj senzual format din imagini fragile, ce îmbină clipuri video cu fotografii splendide ale unor corpuri, mări și plante’’. O Mențiune specială din partea juriului i-a fost oferită scurtmetrajului Misty Picture, realizat de Christoph Girardet și Matthias Müller.

Organizată pentru prima dată în istoria festivalului, Competiția Națională și-a desemnat câștigătorul duminică seară, recompensându-i pe realizatorii filmului cu un premiu în valoare de 1500 de euro. Eram somnambul când am văzut toate acele culori, scurtmetrajul regizat de Bogdan Balla, a fost desemnat Cel mai bun film românesc prezentat la cea de-a 11-a ediție BIEFF, după ce a impresionat juriul format din curatoarea Charlotte Bohnparte din echipa care se ocupă de programul secțiunii Forum Expanded a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, criticul, selecționerul și distribuitorul de film Pedro Emilio Segura Bernal, selecționer al  festivalurilor Black Canvas FCC (Mexic), și Reykjavik Film Festival (Islanda), alături de criticul de film Andreea Pătru, selecționer al  festivalului Tenerife Shorts și membră a comitetelor de selecție ale Festivalului Internațional de Film de la Las Palmas și Festivalul Internațional de Film de la Valladolid.

Eram somnambul când am văzut toate acele culori, r. Bogdan Balla
Cel mai bun film românesc BIEFF 2021

Ceremonia de decernare a premiilor și proiecția filmelor câștigătoare au marcat finalul unei ediții speciale BIEFF, în cadrul căreia, de-a lungul a cinci zile, spectatorii din București au urmărit în număr mare o amplă selecție de experimente cinematografice inovatoare, prezentate la Muzeul Național de Artă al României (Sala Auditorium), Cinemateca Eforie și Cinema Elvie Popesco. Annette, cea mai nouă producție semnată de autorul francez Leos Carax, s-a aflat în topul preferințelor cinefililor, care au achiziționat în doar câteva zile toate biletele disponibile la cele două proiecții ale filmului premiat pentru Cea mai bună regie la Cannes.

Clasamentul celor mai populare evenimente continuă cu proiecția Golden Shorts, selecția de scurtmetraje premiate în acest an de juriile marilor festivaluri, urmată îndeaproape de cele două vizionări The Tsugua Diaries, lungmetrajul portughez realizat de Maureen Fazendeiro și Miguel Gomes. Daysnoul film al regizorul-fenomen Tsai Ming-liang, a închis cea de-a 11-a ediție BIEFF cu o proiecție sold out. La rândul lor, cele șapte programe tematice în cadrul cărora au fost prezentate scurtmetrajele din Competiția Internațională s-au bucurat de atenția publicului. Biletele s-au epuizat rapid la proiecțiile Undutiful DaughtersNot Fully HumanSearching for connection și The World Without Us. Organizat în condiții de siguranță sporită, cu sălile ocupate la doar 30% din capacitatea lor, festivalul a atras, pe parcursul celor cinci zile de festival, aproximativ 1500 de spectatori.

BIEFF 2021 @ MNAR – Foto Anda Stăncescu
La mijlocul lunii decembrie, o parte dintre filmele prezentate la cea de-a 11-a ediție vor ajunge la Timișoara, la Casa de Cultură a Studenților, în cadrul unei ediții speciale a festivalului. În perioada 10 – 12 decembrie, spectatorii vor urmări aici filmele premiate în acest an, scurtmetrajele câștigătoare în 2020, o expoziție dedicată grupului artistic kinema ikon și alte surprize cinematografice care vor fi anunțate în curând pe www.bieff.ro.
Despre BIEFF
Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” şi al Universităţii Naționale de Arte București, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) este primul eveniment din Romania care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali inovatori, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.

Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, BIEFF are ca principal obiectiv promovarea creaţiilor inovatoare, conceptual, tematic și stilistic, și a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără compromisuri.

***
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București este organizată de Asociația Culturală Manekino în parteneriat cu PRINTOR COM, co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinită de Centrul Național al Cinematografiei.

BIEFF.11 este un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Parteneri: Quinzaine des réalisateurs, Berlinale Forum Expanded, Institutul Francez

Parteneri media: Radio Guerrilla, Agerpres, Films in Fame, Radio România Cultural, Scena9, Observator Cultural, IQads, Smark, Liternet.ro, FILM MENU, Movie News, The Institute, Acoperișul de sticlă, Cinefilia.ro, AaRC.ro, Munteanu

Facebook
Instagram
YouTube
Website
Contact:
pr@bieff.ro
0769717887

Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list.

RADOR – 23 noiembrie