Aproape 30 de persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o şalupă cu imigranţi a naufragiat în Canalul Mânecii

Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri, în Canalul Mânecii, după ce şalupa cu care aceştia încercau să ajungă din Franţa în Marea Britanie a naufragiat, în ceea ce oficialii au descris drept cel mai grav dezastru cu imigranţi, produs în fâşia maritimă ce separă cele două state. Potrivit unor pescari, mai mulţi imigranţi decât de obicei au părăsit ţărmul de nord al Franţei, pentru a profita de marea calmă, chiar dacă apa este extrem de rece. Unul dintre pescari a anunţat serviciul de salvare, după ce a văzut o şalupă goală şi oameni care pluteau fără a se mişca, în apropierea acesteia. Franck Dhersin, vicepreşedinte al transportului regional şi primar al oraşului Teteghem, de pe coasta de nord a Franţei, a declarat pentru Reuters că bilanţul morţilor a ajuns la 27 şi se preconizează că va mai creşte. Canalul Mânecii este una dintre cele mai aglomerate rute de navigaţie, iar curenţii sunt puternici. Şalupele supraîncărcate abia reuşesc să se menţină pe linia de plutire şi se află la mila valurilor. Paza de coastă locală a comunicat că nu poate confirma, deocamdată, numărul victimelor, adăugând că serviciul de salvare a recuperat aproximativ 20 de persoane din apă, dintre care doar două erau conştiente. Se estimează că aproximativ 30 de persoane se aflau în şalupă, înainte de naufragiu./mbrotacel/denisse
(REUTERS – 24 noiembrie)