NASA lansează prima misiune de testare a devierii unui asteroid

NASA efectuează prima sa misiune de testare a devierii traiectoriei unui asteroid. Misiunea spaţială „Dart” („Săgeata”) va fi lansată miercuri dimineaţă spre unul dintre asteroizii care fac parte din aşa-numita Centură de Asteroizi, care are traseul între orbitele planetelor Marte şi Jupiter. Potrivit experţilor NASA asteroidul vizat iese mult în afara centurii şi este mai apropiat de Pământ. Asteroidul este alcătuit, de fapt, din doi asteroizi, unul mai mare şi unul mai mic, cel mic gravitând ca o lună în jurul asteroidului mai mare. Testul NASA presupune ca sonda spaţială să lovească suprafaţa asteoridului mai mic, pentru a-i devia traiectoria. Dacă „luna” asteroidului va fi deviată, chiar şi cu foarte puţin, măsurătorile efectuate înaintea devierii vor fi comparate cu cele ulterioare devierii şi astfel se poate analiza impactul avut asupra traiectoriei asteroidului mic. Potrivit calculelor, traiectoria sondei lansate va intersecta traiectoria asteroidului în octombrie 2022. (CNN INTERNATIONAL, 24 noiembrie)/mbaciu/pvelisar