A doua rectificare bugetară din acest an a fost aprobată în ședința de guvern

A doua rectificare bugetară din acest an a fost aprobată astăzi, în ședința de guvern, pentru ca plata pensiilor și a salariilor să nu fie întârziată în decembrie.
Reporter: Andrei Șerban – Bugetul asigurărilor sociale de stat a primit bani în plus pentru a plăti pensiile și pentru salariile din zona asistenței sociale. Și bugetul de stat prevede plata salariilor de la bugetari, precum și despăgubiri pentru fermierii care au pierdut animale din cauza pestei porcine africane.
Ministrul de finanțe, Adrian Câciu: Am prevăzut 150 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluției pestei porcine africane. Am prevăzut banii la Ministerul Sănătății, atât pentru salarii restante, dar mai ales pentru plata cheltuielilor sanitare, pentru deconturile întârziate, pentru tot ce înseamnă programele naționale de sănătate, până la final de an sunt asigurați. De asemenea, la partea de Minister al Muncii, am alocat, dincolo de partea de transfer pentru pensii, tot ce înseamnă finanțarea pentru consumatorul vulnerabil și celelalte legi care necesitau finanțare, legi care au apărut adoptate după rectificarea întâi.
Reporter: Adrian Câciu a spus că banii au fost luați de la Ministerele Agriculturii și Transporturilor. Guvernul a mai aprobat astăzi și o hotărâre care permite desfășurarea evenimentelor sportive în sală sau în aer liber, cu participarea a maxim am 30% din numărul de locuri, doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală, și cu purtarea măștii între orele 5 și 21. Concertele în aer liber pot să se desfășoare în aceleași condiții, dar spectatorii să nu depășească 1000 de persoane./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie