Programul manifestărilor de la Alba Iulia, dedicate Zilei Naționale a României

1.500 de militari și specialiști din Ministerele Apărării Naționale și din cel al Afacerilor Interne, precum și de la Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, cărora li se vor adăuga militari străini vor participa mâine la parada națională organizată în capitală cu ocazia Zilei Naționale a României. Potrivit MApN vor fi prezentate și 100 de mijloacele de luptă, iar în funcție de condițiile meteorologice vor fi utilizate 30 de aeronave. De asemenea, în zona Arcului de Triumf va fi amplasat o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale. Și la Alba Iulia va fi organizat o paradă militară, dar ceremoniile vor debuta astăzi, după cum relatează corespondenta noastră Andreea Bogdan.
Reporter: Prima ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori, cu participarea fanfarei județului Alba, este programată la ora 10:00 la statuia lui I.C Brătianu. Astfel de momente vor avea loc și la statuia lui Iuliu Maniu, Mihai Viteazul și la statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Drapelul național al României va fi arborat, conform tradiției, la ora 12:30 în Piața Tricolorului din Cetatea Alba Carolina. Printre evenimentele din programul acestei zile se numără și o expoziție de fotografie tematică, decernare a unor titluri de cetățeni de onoare și evocarea personalităților Unirii. Un spectacol de reconstituire militară este programat pentru ora 18:00, iar seara se va încheia cu un concert vocal-simponic. Cel mai așteptat moment al zilei de 1 Decembrie la Alba Iulia este parada militară. Peste 400 de militari vor defila în orașul Marii Uniri. În 1 decembrie, parada militară cu trupe și tehnică de luptă se va desfășura în zona B-dului 1 Decembrie 1918 de la ora 15:00./eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie