Standard & Poor”s prognozează o scădere a inflaţiei în Bulgaria în a doua jumătate a anului 2022

Agenţia internaţională de rating Standard & Poor’s (S&P Global Ratings) a confirmat ratingul Bulgariei la „BBB/A-2” pentru credite pe termen lung şi scurt în valută străină şi locală cu perspectivă stabilă. Potrivit companiei de rating, inflaţia în Bulgaria va scădea în a doua jumătate a anului viitor. Standard & Poor’s a precizat că inflaţia a crescut în 2021, din cauza impactului combinat al creşterii preţurilor la alimente, energie şi al creşterii cererii interne, care afectează inflaţia de bază. Preţurile urmează să scadă în a doua jumătate a anului 2022, consecinţele economice ale pandemiei fiind gestionabile, în ciuda impactului semnificativ asupra sănătăţii. Fondurile alocate Bulgariei în cadrul financiar multianual al UE anterior şi actual, precum şi fondurile suplimentare din noul instrument „Next Generation EU”, pe care ţara îl va avea la dispoziţie, sunt estimate la aproximativ 40% din PIB-ul pe 2021. S&P se aşteaptă ca deficitul bugetar să rămână semnificativ în 2021, ca urmare a măsurilor de sprijin în timpul pandemiei. Deşi se preconizează că unele măsuri vor continua în 2022, agenţia de rating consideră că deficitele vor începe să se reducă din 2022, remarcând politica fiscală prudentă dusă de mai multe guverne./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 30 noiembrie